Sfântul Ioan Iacob cinstit la Neamț

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a fost cinstit duminică, 5 august 2012, în mod deosibit și la Mănăstirea Neamț. Pelerinii s-au închinat la fragmentul din moaștele sfântului și au participat la Sfintele slujbe oficiate în biserica din incinta seminarului nemțean. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei împreună cu ÎPS Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord și PS Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de ÎPS Serafim care a vorbit despre semnificațiile evanghelice de astăzi punând accent în special pe nădejdea pe care trebuie să o avem fiecare dintre noi în permanență în Dumnezeu și Mântuitorul Hristos, după cum a precizat Lucian Duncan, Reporter Radio TRINITAS.

„Credința înseamnă tocmai această legătură, această mână a noastră în mâna lui Dumnezeu, dacă noi putem să avem această conștiință că suntem mereu în mâna ocrotitoare, binefăcătoare a lui Dumnezeu, atunci suntem, iubiți credincioși, salvați”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Spre finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat un scurt cuvânt celor prezenți care a vorbit despre virtuțile Sf. Ioan Iacob Hozevitul virtuți care ar trebui să fie însușite de fiecare credincios.

„Viața Sfântului Ioan nu a fost decât o viață dedicată lui dumnezeu în stăruința lui de a fi smerit, de a fi iertător, iubitor și rugător. Și dacă privim în sufletele noastre constatăm că aceste patru lucruri sunt cele care în genere ne lipsesc. Dacă avem conștiința că ne lipsesc se cuvine să îi cerem Sf. Ioan în această zi, Preacuratei Maici și tuturor sfinților ca prin rugăciunile lor să dobândim și noi darul de a ne smeri, de a iubi și de a ne ruga”, a spus ÎPS Tofan.

Comentarii Facebook


Știri recente