Sfântul Ioan Gură de Aur – Teologul de neegalat în exegeza Sfintei Scripturi

Nici o carte nu poate cuprinde tot ceea ce a făcut acest Părinte al Bisericii. Ca orice mare personalitate și ca Părinte al Bisericii, nu se lasă ușor abordat sau cuprins în câteva fraze, oricât s-ar strădui ele să alcătuiască o sinteză. Cu cât timpul trece, cu atât statura lui crește. Nici un Părinte bisericesc nu a lăsat o moștenire literară atât de vastă. Ioan a fost contemporan cu oameni influenți. O glorioasă constelație de genii a fost cea care lumina perioada acelor ani în care Sfântul Ioan predica la Constantinopol. În vest erau Ambrozie, Ieronim, Augustin. În est erau cei trei Sfinți Capadocieni: Vasile, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nyssa, educați, magnetici și de-a dreptul fascinanți. Aceștia au fost bărbații cu care Sfântul Ioan Hrisostom a împărțit atenția lumii.

În privința aspectului fizic, Gură de Aur era mic de statură și plăpând, avea fața plăcută, dar slăbită de post și suferindă, obrajii trași, fruntea înaltă, liberă și ridată, proeminentă, capul pleșuv, urechile puțin mari, un chip plat, cu barbă, ochii adânci erau ca două torțe arzând și deosebit de ageri și de pătrunzători. Stomacul îi crea des probleme și adesea febră. Era foarte sensibil la frig. La fizic nu avea nimic prin care să se impună mulțimii. Întreaga sa viață era în ochii vii și strălucitori și în voce, relativ slabă, dar de o rară putere de persuasiune (Cf. J. Tixeront, Précis de Patrologie, Paris, 1927, pp. 264-266). Gusturile sale erau dintre cele mai simple, iar viața sa, de o austeritate continuă. Era o natură delicată, simțind cu putere lucrurile și traducându-și impresiile într-un mod tranșant. Grațios, bun, afectuos și vesel cu cei apropiați, rămânea, în relațiile sale exterioare, tot timpul rezervat. Hrisostom atacat, calomniat, a refuzat lupta și i-a plăcut mai mult să cedeze decât să lupte. În fața dușmanilor fără conștiință, el a avut scrupule și nu și-a valorizat drepturile.

Opera Sfântului Ioan Hrisostom

În ceea ce privește opera, putem spune că acesta lasă posterității o operă uriașă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât și prin conținut, cuprinzând 18 volume în ediția Migne (vol. 47-64), comparabilă doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre anticii antiohieni, Sfântul Ioan este singurul ale cărui scrieri au dăinuit, în timp, aproape în întregime. Acest privilegiu este datorat personalității autorului, dar nu într-o mai mică măsură valorii lor. Nici un scriitor oriental nu a obținut în asemenea măsură admirația și aprecierea posterității.

Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre cele mai bogate și alese ale literaturii mondiale, s-au păstrat aproape în totalitate. Opera sa conține tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole, precum și cărți de cult, dintre care cea mai celebră rămâne, fără îndoială, Slujba Sfintei Liturghii, după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe.

Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susținute de Sfântul Ioan în Antiohia și Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci stenografiate de tahigrafi în timp ce el le vorbea credincioșilor, iar înaintea editării acestora erau verificate și corectate de Sfântul Ioan.

Toate scrierile Sfântului Ioan atrag și uimesc într-atât, încât îl cuceresc cu totul pe cititor. Operele sale literare sunt un izvor nesecat nu doar pentru teologi, ci și pentru arheologi și pentru istoricii culturii.

Conținutul scrierilor Sfântului Ioan

Scrierile lui Ioan analizează cu limpezime și convingere probleme morale, sociale, dogmatice și interpretative, comentează practicile vieții cotidiene, interpretează cărțile Vechiului și Noului Testament, elogiază personalitatea multor personaje biblice, a sfinților și a contemporanilor săi de seamă, se opresc asupra învățăturilor fundamentale ale Bisericii și apără învățătura genuin-creștină de asaltul ereziilor destul de numeroase în acea perioadă.

Bogăția, profunzimea și logica ideilor sale, cunoștințele lui enciclopedice, memoria sa fenomenală și precizia în citarea și interpretarea Scripturii, precum și descoperirea bogățiilor de sensuri ale scrierilor acesteia, frumusețea și atracția stilului, figurile retorice, jocul de cuvinte folosit în unele locuri desfată sufletul cititorului, constituind un adevărat festin duhovnicesc pentru acesta.

Aproape fiecare frază din omiliile sale este certificată cu un citat din Sfânta Scriptură. Fiecare idee este imediat lămurită prin diferite exemple sau asemănări luate din fenomenele naturii, din regnul plantelor sau al animalelor, din faptele omenești, și cu deosebire din moravurile și obiceiurile oamenilor de atunci.

Scrierile Sfântului Ioan au un caracter particular ce îți revelează imediat dacă scrierea aparține Sfântului sau nu, chiar dacă nu se cunoaște de la început numele autorului, ci se voiește a se dovedi din lectura scrierii. Căci, într-adevăr, toate scrierile Sfântului Ioan, fie ele dogmatice, fie morale, fie comentarii la Scriptură, poartă ca tip particular următoarea caracteristică: nici scrierile dogmatice nu sunt curat dogmatice, nici cele morale nu sunt curat morale și lipsite de partea dogmatică, și nici explicările sau herminiile lui asupra Sfintei Scripturi nu pot fi curat hermeneutice fără partea dogmatică, ci toate se prezintă sub aceste trei fețe: dogmatică, hermeneutică și morală.

Corespondența Sfântului Ioan

În scrisorile sale, se pare că vorba sa este mai puțin nervoasă, mai puțin profundă, subtilă, însă de o inteligență ascuțită, mai eficace și mai pe înțelesul ascultătorilor și cititorilor, pentru care oratorul are o afecțiune aparte. A fost bine spus că dacă Ipponate ilumina mințile, Hrisostom reușește să întărească voința. Scrisorile sunt circa 240 la număr, foarte scurte, aproape toate scrise în exil și pe tema Providenței, temă ce era cea mai potrivită pentru a mângâia sufletele de tulburările suferite atunci de către Biserică, tulburări care îl întristau foarte mult, mai mult decât propriile lui suferințe. În această privință, sunt deosebite cele 17 scrisori închinate văduvei Olimpiada; de mare interes istoric s-au dovedit a fi și cele două scrisori dedicate papei Inocențiu, în care Hrisostom formulează o adresare elocventă. Epistolele sunt adresate vechilor prieteni din Antiohia și Constantinopol, episcopi, preoți, călugări, funcționari, care îi luaseră partea și care, din pricina acestei loialități față de el, fuseseră închiși, torturați sau exilați. Se poate ca autorul, prizonier în deșertul său, să fi fost supus cenzurii, dar și formația sa clasică la școala lui Libanius se simte într-o oarecare măsură. Învățase să trateze corespondența ca pe un gen literar, deținând legi și reguli proprii, la care, ca un om cultivat, ținuse. Această considerație ne va explica de ce Sfântul Ioan Hrisostom, care de altfel face dovada unei veritabile stăpâniri a limbii, n-are aici aceeași ținută literară.

Sfântul Ioan, remarcabil teolog

În teologie, Sf. Ioan Gură de Aur este, înainte de toate, un moralist care extrage din învățătura curentă consecințe practice. El cunoaște, de altfel, foarte bine doctrina creștină și, în anumite discursuri de controversă, a expus-o într-un mod savant, dar nu a aprofundat-o pentru ea însăși, nici nu s-a amestecat în discuții teologice. S-a spus, adeseori, că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost mai puțin preocupat de problemele dogmatice și mai mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenită, deoarece învățăturile sale morale sunt mereu ancorate în structurile doctrinare biblice și ale Tradiției Bisericii. Putem înțelege mai bine pasionanta lui preocupare față de morală dacă avem în vedere faptul că el s-a considerat, înainte de toate, păstor de suflete și abia apoi învățător. Ca păstor de suflete, el a înțeles și a cultivat datoria sfântă de a-i învăța pe credincioși ce înseamnă, în realitate, transpunerea noțiunilor de credință în viață, asumându-și astfel sarcina propovăduirii cuvântului evanghelic. Putem spune că Sfântul Ioan a fost, oarecum, reținut în speculații despre tainele divine. Atributele lui Dumnezeu îi sunt familiare, dar el caută mai puțin să le analizeze, dorind mai mult să le trăiască și să le facă trăite. Sfântul Ioan Gură de Aur nu a avut curiozitatea de a cerceta modul în care, în Hristos, cele două firi s-au unit, iar, pe de altă parte, ca un veritabil antiohian, el a insistat cu precădere asupra umanității sfinte, a vieții, a operei și a morții lui Hristos.

Trebuie însă subliniat faptul că, la acea vreme, nu erau erezii îngrijorătoare de combătut, așa cum fuseseră înainte și după el. În acest domeniu, Sfântul Ioan nu a avut mult de lucru și nici nu s-a văzut constrâns să aprofundeze grave probleme teologice, așa cum li s-a întâmplat Sfântului Atanasie, Sfântului Vasile, Fericitului Augustin. A luptat mai ales împotriva ereticilor anomei, alcătuind și o lucrare intitulată „Contra anomeilor”.

În exegeză, el caută mai întâi sensul literal și nu se teme să facă, atunci când se impune, considerații gramaticale și lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar aceasta nu semnifică decât o pregătire pentru a desprinde sensul tipic sau învățătura morală a textului.

Este de netăgăduit că Sfântul Ioan ocupă primul loc în literatura noastră bisericească, mai ales ca hermeneut neîntrecut al Sfintei Scripturi. Fidel principiilor Școlii din Antiohia, al cărei ilustru reprezentant și este, el se atașează mai ales exegezei literare. Totuși, temperează rigiditatea acestei metode fie printr-un recurs prudent și moderat la un oarecare alegorism, mereu fondat pe literă, fie prin insistența asupra învățăturii morale și bogăției aplicațiilor practice. Hrisostom era omul unei singure Cărți. Biblia sa nu era niciodată închisă. O știa pe de rost. O citează, o explică, o comentează și recomandă permanent citirea acesteia. Sfânta Scriptură este, pentru Sfântul Ioan, sursa principală și unică a gândirii sale. El face din aceasta o lege pentru orice orator creștin. Biblia este, pentru Sfântul Ioan Hrisostom, cartea prin excelență, care reunește lecțiile cele mai variate și cele mai practice pentru instruirea credincioșilor. Din textele sfinte, Sfântul Ioan Hrisostom își propune să scoată întreaga profunzime. Cu imaginația sa prolifică, el își închipuie fără greutate personajele, intră fără greutate în interiorul sfinților, în sentimentele lor, până a și le însuși și apoi le transmite cu o vitalitate a cărei emoție te molipsește.

Marele arhiepiscop al Constantinopolului comentează cea mai mare parte a cărților Vechiului și Noului Testament, de la Facere și până la Epistola către Evrei. Sfântul Pavel este, pentru dânsul, obiectul unei predilecții speciale. Fără îndoială, cele mai numeroase și cele mai vii cuvântări de laudă sunt cele consacrate Sfântului Apostol Pavel. Aproape la fiecare pas pomenește cu drag numele marelui apostol.

Neîntrecut predicator

Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. Făcând o paralelă între Hrisostom și Augustin, teologul Bardenhewer spunea: „Augustin vorbea scurt, prefera silogismul; Hrisostom foarte lung, adesea câte două ore fără să producă oboseală ascultătorilor, ci dimpotrivă. Augustin se adresa mai mult minții, Hrisostom sufletului întreg, pe care voia să-l vadă mișcat la fapte creștine. Augustin urma în cuvântarea sa o cale severă, logică, rece, abstractă, de multe ori chiar greoaie, Sf. Ioan însă vorbea cald, cursiv, figurat, se inspira de la auditoriul său sau de la împrejurări; ținea continuu încordată atenția ascultătorilor prin exemplele vii și plastice de care se servea, prin figurile de stil, care niciodată nu erau exagerate. Predica lui era un fel de exegeză. Găsim la el unele interpretări de o rară frumusețe. Despre corabia lui Noe, spune el undeva: Aceasta avea un sens tainic, era prototip al celor viitoare; căci prin corabie era preînchipuită Biserica; prin Noe, Hristos; prin porumbel, Sfântul Duh, prin frunza de măslin, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni („Geschihte der Altkirchlichen Literatur”, 1923, p. 355).

Cuvântul a fost vocația și dorința sa arzătoare și cea mai pură măreție. Contemporanilor săi le plăcea deja să spună: Și din gura sa ieșeau cuvinte mai dulci ca mierea. Toate secolele creștine au confirmat acest elogiu. A fost numit Homer al oratorilor. El cunoștea regulile artei oratorice încât nici un scriitor grec creștin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. Cu toate aceste elogii, este prea puțin cunoscut și, cu siguranță, prea puțin cercetat chiar și de cei care consideră numele său un simbol.

Pe când alții sunt doar slujitori ai regulilor școlare, Sfântul Ioan Hrisostom aplică aceste reguli oarecum fără să se gândească, fără vreun artificiu și cu un simț perfect al măsurii.

Contemporanii săi, și alături de aceștia, generațiile următoare, nu conteneau să-l proclame cel mai mare dintre oratorii Bisericii grecești. Papa Pius al X-lea l-a decretat patron al predicatorilor creștini (Berthold Altaner, „Patrologia”, Ed. Marietti, 1977, p. 334), iar numele său stă și astăzi pe buzele tuturor.

Predica și îngrijirea sufletului deveniră, pentru Sfântul Ioan, scopul principal al vieții sale; în fapt, au fost transmise urmașilor mai mult de 700 de predici autentice, rod al celor 12 ani de misiune în Antiohia și al celor 6 ani de episcopat (până la exilarea sa) în Constantinopol.

Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apăsătoare – păcat, căință, credință, lucrarea pentru mântuire a lui Hristos. Multe dintre ele explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învățături morale și pretext de îndemnuri la sfințenie.

Predicile sale, care durau deseori chiar și două ore, nu plictisesc, nici nu obosesc întrucât sunt însuflețite de imagini și comparații; acestea sunt, de asemenea, corelate, în exordii și concluzii, cu evenimente contemporane și, uneori, îmbogățite de digresiuni în jurul unor argumente de mare interes.

Un arhipăstor exemplar

Pe cât a fost de mare orator, pe atât a fost de mare păstor sufletesc. Sfântul Ioan Gură de Aur a slujit preoția ca diacon, ca preot și ca episcop. Principiile preoției sunt trasate cu mână de maestru în tratatul său „Despre preoție”, la care au meditat atâția preoți care găsesc în el sfaturi, îndrumări și consolări admirabile. El a avut atitudini, învățături, tâlcuiri, îndrumări și explicații care sunt valabile și astăzi. Tragedia vieții Sfântului Ioan ne arată ce adâncă conștiință religioasă a avut ierarhul, în fața moaștelor căruia a trebuit să se plece împăratul Teodosie al II-lea (408-450) și să îngenuncheze, cerând iertare pentru păcatele părinților săi.

În calitate de episcop, Ioan a aplanat unele conflicte între împărat și oficialii săi, în special în probleme foarte importante; a intervenit în probleme disciplinare convocând sinoade, destituind episcopi, închizând biserici non-niceene; de asemenea, a vizitat deseori mănăstirile pentru maici din vecinătate pentru a instrui membrii comunității. Sfântul Ioan nu s-a sfiit să pună ordine chiar în eparhii străine, cum a fost cea a Efesului, și a depus, într-un sinod local, pe șase episcopi care-și cumpăraseră dregătoria cu bani. Din lucrarea sa misionară mai amintim: convertirea goților la Ortodoxie (le-a dat o biserică și le-a hirotonit preoți dintre ei) și trimiterea unor călugări pentru răspândirea creștinismului în Sciția, Persia și Fenicia. Deci, pe sciții care locuiau împrejurul Dunării i-a luminat (adică populațiile care locuiau pe teritoriul țării noastre, pe strămoșii noștri). În timpul acesta, Sfântul Ioan și slujea, predica, medita, catehiza, făcea vizite pastorale, cerceta așezămintele Bisericii, făcea administrație, citea și scria. Cele mai multe din aceste obligații le îndeplinea zilnic, ca Sfântul Vasile cel Mare și Fericitul Augustin. E greu de închipuit cum reușea el să facă față unei asemenea munci enorme, mai ales că era o mână de om, și deseori bolnav.

Nectarie, patriarhul anterior, fusese un mare senior, și fastul clerului înalt ajunsese la concurență cu cel al aristocrației civile. Mare parte dintre clericii colaboratori au fost foarte nemulțumiți de austeritatea și frugalitatea noului patriarh, care cerea să fie vândute obiectele de lux din Patriarhie, care refuza mesele copioase, totdeauna mânca singur.

A reorganizat spitalele și ospiciile orașului mergând până la a încerca să-l depășească pe Sfântul Vasile în încercarea sa de a pune pe picioare o instituție pentru leproși ; a vândut bunuri bisericești, folosind banii în scopuri filantropice; și, chiar în exil fiind, a răscumpărat captivi pe care i-a redat familiilor. Pentru aceasta, ca și alți episcopi de dinainte și de după el, a folosit banii de la susținătorii înstăriți.

Mare învățător al lumii

Acest virtuoz al cuvântului dumnezeiesc a lucrat pentru Biserică toată viața sa cu o nespusă ardoare și Biserica l-a așezat nu numai printre Părinții bisericești, ci și printre doctorii și scriitorii ei cei mai celebri. De asemenea, calitățile literare ale operelor sale care i-au captivat pe contemporanii săi îl impun pentru totdeauna literaturii creștine și universale. La puțin timp după moartea sa, Sfântul Ioan Hrisostom a fost privit atât de ortodocși, cât și de catolici nu numai ca un predicator și exeget remarcabil, ci și ca o voce autoritară în probleme de credință. Pentru că Hrisostom a fost și un mare interpret – deși nu și sistematizator – al doctrinei creștine, Biserica l-a numit marele învățător al lumii. Sinoadele Ecumenice din Calcedon (451), Constantinopol (680) și Niceea (787) îl arată ca martor al adevăratei credințe. La fel, papii Leon cel Mare și Agaton.

Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne cel mai cunoscut dintre Părinții greci și una dintre cele mai fascinante figuri ale Antichității creștine. Cu vie venerație ne aducem aminte de el, pe care în toate Liturghiile îl chemăm și ni-l dorim ocrotitor.

Apostolul milosteniei și ambasadorul săracilor

Sfântul Ioan Gură de Aur este, prin excelență, și apostolul milosteniei. El și-a îndemnat ascultătorii la milostenie. A condamnat cu duritate avariția (în Omiliile despre Lazăr și bogatul rău) și s-a făcut panegiristul milosteniei. Elocința sa este inepuizabilă în a relua această temă fără încetare. A da unui sărac înseamnă a da lui Dumnezeu și Ioan a găsit, înaintea lui Bossuet, accentele magnifice pentru a celebra eminenta demnitate a săracilor. În zelul său, s-a lăsat dus până acolo încât apare ca un tribun ce discută de la înălțimea scaunului problema socială. Dar, în loc să concluzioneze ca un tribun dreptul de revoltă al săracului față de bogat, el nu are alt scop decât de a-l aduce pe cel bogat la milostenie și la practicarea întrajutorării.

Apelativul de Hrisostom

Dacă ne întrebăm care a fost calitatea lui principală și care a fost caracteristica sa deosebită, negreșit vom răspunde că în privința culturii filosofice și enciclopedice nu era mai prejos decât scriitorii din timpurile sale; ca hermeneut al Sfintei Scripturi a fost aproape de neîntrecut, pentru care toți hermeneuții de după dânsul pe el l-au avut de bază în herminiile lor; în privința sfințeniei vieții, a fost unul dintre cei mai rari bărbați ai Bisericii creștine, iar ca păstor și administrator a fost de admirat. Dar cu asemenea calități îi găsim împodobiți și pe alții dintre Părinții Bisericii creștine. Aceea însă care îl distinge pe Sfântul Ioan de toți ceilalți Părinți, dascăli și scriitori ai Bisericii creștine, aceea care-l arată a fi de neîntrecut și în care n-a avut până acum egal pe nimeni, care-și constituie slava lui particulară, este calitatea de Hrisostom pe care i-au acordat-o secolele de după dânsul.

Acesta este Sfântul Ioan din Constantinopol: un mesager al poporului, o inimă mare, un împătimit al studiului Cărții (adică al Bibliei – n.n.) și iubitor de semeni; un om care părea să știe intuitiv care erau nevoile oamenilor și să distingă adevărul de fals. A fost cu adevărat gură de aur, a fost cel mai elocvent retor al Bisericii creștine, până în ziua de astăzi. Creștinătatea întreagă, imediat după încetarea lui din viață, l-a proclamat dascăl ecumenic, cel mai mare luminător al lumii, stâlpul Bisericii, lumina adevărului, trâmbița lui Hristos, prooroc și vorbitor al tainelor lui Dumnezeu, Theoforul Ioan, Hrisostomul Ioan, voind prin aceasta a învedera marele lui talent oratoric. (articol de diac. drd. Liviu PETCU, „Ziarul Lumina”/vineri, 13 noiembrie 2009)

Comentarii Facebook


Știri recente