Sfântul Ioan Gură de Aur sărbătorit la biserica de pe Calea Târgu-Jiului

Biserica Ortodoxă prăznuiește marți, 13 noiembrie, pe Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom), reprezentantul cel mai de seamă al artei oratorice și elocinței creștine.

Fiind unul dintre cei trei mari Sfinți Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, serbați împreună la 30 ianuarie, Sfântul Ioan a fost luat ca ocrotitor de foarte multe lăcașuri de cult.

Printre acestea se numără și biserica severineană de pe Calea Târgu Jiului, care își serbează patronul spiritual ca în fiecare an, a precizat Cătălin Cernătescu, Editor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei. Deși este o biserică aflată încă în construcție, numărul credincioșilor ce participă la slujbe este foarte mare, spațiul eclezial dovedindu-se de foarte multe ori a fi mic pentru mulțimea impresionantă de suflete.

Preotul paroh Adrian Căpitănescu invită dreptslăvitorii creștini la Sfânta Liturghie săvârșită în ziua hramului în paraclisul ce funcționează la demisolul sfântului lăcaș de cult.

Parohia ortodoxă Calea Târgu Jiului a luat ființă în anul 2007 cu scopul de a asigura asistența religioasă pentru credincioșii din zona de est a municipiului.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 10 iunie 2007. În cinci luni s-a reușit ridicarea demisolului acestui sfânt lăcaș de cult ce este folosit ca paraclis până la terminarea construirii bisericii.

Biserica din Parohia „Calea Târgu Jiului” este singurul lăcaș de cult din Eparhia Severinului și Strehaiei așezat sub purtarea de grijă a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Comentarii Facebook


Știri recente