Paraclisul „Învierea Domnului”, „Icoana Maicii Domnului – Prodromița” și „Sfântul Ioan Gură de Aur” de la șantierul Catedralei Mântuirii Neamului și-a sărbătorit ieri, 13 noiembrie, cel de-al treilea hram. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost cinstit de numeroși credincioși care au participat la Sfânta Liturghie și au dorit să se închine la racla cu o părticică din moaștele sale așezată spre închinare în baldachinul special amenajat în vecinătatea bisericii, după cum informează „Ziarul Lumina”.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa a vorbit despre viața Sfântului Ioan Gură de Aur și despre bogata sa activitate în plan teologic și pastoral-misionar. „Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne în memoria vie a Bisericii pentru calitățile sale deosebite pe mai multe planuri. Deși a păstorit doar șapte ani, totuși a lucrat foarte mult ca arhiepiscop al Constantinopolului. Mai întâi de toate, Sfântul Ioan Gură de Aur este un mare dascăl al Sfintei Scripturi, un bun cunoscător și un profund tâlcuitor al ei. A tâlcuit Sfânta Scriptură începând cu cartea Facerii și ajungând să tâlcuiască Evangheliile după Sfinții Evangheliști Matei și Ioan și cele 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel, pe care îl prețuia foarte mult. Sfântul Ioan a fost un tâlcuitor al Sfintei Scripturi în așa măsură încât se poate spune că știa aproape pe de rost Sfânta Scriptură. În cele 18 volume ale operei sale complete, se află 18.000 de citate din Sfânta Scriptură, încât am putea spune că toată predica lui este bazată pe citate din Sfânta Scriptură, dar și pe o interpretare profundă făcută cu scopul de a aduce pe creștini la viața sfântă în Hristos. Sfântul Ioan ne îndeamnă și astăzi să cunoaștem Sfânta Scriptură, și mai ales să cunoaștem Sfânta Scriptură prezentă în slujbele noastre. Există 124 de referințe din Vechiul Testament și 98 din Noul Testament în textul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, ceea ce înseamnă că aproape 90% din textul Sfintei Liturghii este țesut din texte sau referiri din Sfânta Scriptură”.
Preafericirea Sa a mai vorbit despre Sfântul Ioan Gură de Aur ca mare dascăl al pocăinței, care a chemat lumea la îndreptarea vieții, la lepădarea de păcate și la urmarea căii sfințeniei; ca mare dascăl al păstoririi sufletelor pe calea mântuirii, care a combătut toate patimile care dezbină pe oameni și ereziile timpului său și a trimis misionari pe teritoriul țării noastre, în Dacia de altădată; dar și ca dascăl al milosteniei, care, asemenea Sfântului Vasile cel Mare, a înființat instituții de ajutoare a bolnavilor, săracilor și oamenilor în vârstă, câștigându-și supranumele de „ambasadorul săracilor”.
Patriarhul României a mai spus că prezența Sfântului Ioan Gură de Aur, prin moaștele sale, în paraclisul de lângă șantierul Catedralei Mântuirii Neamului este un motiv de încurajare pentru continuarea lucrărilor de construire a viitoarei Catedrale patriarhale. Preafericirea Sa a precizat că, cel târziu la finalul lunii ianuarie 2013, se vor finaliza lucrările de realizare a infrastructurii, care a constituit partea cea mai grea și mai costisitoare. La final, Preafericitul Daniel a dăruit pentru paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului un set de cărți teologice și liturgice. De asemenea, preoții și diaconii slujitorii ai paraclisului au dăruit Preafericirii Sale o icoană și o bederniță, ambele cu chipul Sfântului Ioan Gură de Aur.