Sfântul Împărat Constantin cel Mare: Dificultățile de la începutul domniei

Cu prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, la 21 mai 2014, Catedrala patriarhală își sărbătorește hramul istoric. În acest sens, în cele ce urmează vă prezentăm un fragment din articolul intitulat Sfântul Împărat Constantin cel Mare: Dificultățile de la începutul domniei, publicat în Ziarul Lumina din data de 6 iunie 2013:

Sarcina unui împărat a fost întotdeauna infinit mai grea decât a oricărui om aflat în subordinea sa. Deși în general considerăm că o funcție înaltă ne aduce numai beneficii și momente plăcute, în clipa în care ajungem să o dobândim, realizăm cât de mult ne-am înșelat. Nici pentru împăratul Constantin cel Mare lucrurile nu au stat altfel, el fiind nevoit să înfrunte o serie de evenimente potrivnice încă de la debutul domniei sale îndelungate.

În primele materiale publicate la secțiunea actuală am discutat pe larg tipologia împăratului Constantin cel Mare în perioada tinereții sale. Aminteam acolo mărturiile unor istorici bisericești care lăudau curajul și setea de virtute ale tânărului Constantin. Desigur, există o doză de efect oratoric în descrierile lor, dar nu trebuie să ne imaginăm că lucrurile au stat la polul opus în realitate, așa cum se grăbesc să afirme o serie de istorici contemporani, în pofida criteriului obiectivității, care stă deasupra oricărui demers de descriere a evenimentelor trecute. Sfântul Împărat Constantin a fost un general priceput, capabil să își motiveze soldații, însă niciodată un tiran, așa cum ni-l înfățișează unii cercetători. Nu a fost însetat de putere, dar s-a așteptat să o dobândească într-o bună zi, așa cum era și normal, de vreme ce era fiul unui cezar, Constantius Chlorus. Așadar, a fost neplăcut surprins când Galerius l-a preferat în această funcție pe Maximin Daia, un obscur personaj a cărui calitate principală consta în docilitatea sa – mai mult o mască a propriei viclenii. Confruntat cu o atitudine ostilă din partea conducerii imperiale, Sfântul Constantin a fost nevoit să aleagă calea abilității diplomatice în sens pozitiv, căutând prilejul potrivit de a se elibera din ceea ce amenința să devină o captivitate în toată regula. Așa cum spuneam în materialele anterioare, el a fost constrâns să fugă pe ascuns la tatăl său, căruia i-a devenit succesor la scurt timp. În pofida numirii sale drept cezar al imperiului (o funcție secundară celei de augustus; odată cu tetrarhia au devenit disponibile două locuri de augustus și două de cezar, cei numiți în a doua funcție având rolul de a-i seconda pe cei din prima), Sfântul Constantin știa că urmează o perioadă dificilă pentru el. Au existat momente în care Apusul a avut trei conducători simultan: Constantin, Severus și Maxentius. Prin urmare, calea cea mai potrivită de urmat era cea a alianțelor. Cu toate că Maxentius era fiul său, fostul împărat Maximian a considerat că o alianță matrimonială cu Sfântul Constantin s-ar putea dovedi calea cea mai sigură pentru a întări puterea în zona apuseană a Imperiului Roman. El a ales să îi ofere propria fiică, pe Fausta, drept nevastă lui Constantin, iar acesta din urmă a acceptat căsătoria. Pacea dintre Constantin și Maximian a continuat o perioadă de timp fără probleme, dar, curând, relațiile dintre ei s-au deteriorat.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente