Sfântul Ilie prăznuit la Mănăstirea Românești

Numeroși credincioși bănățeni și-au îndreptat pașii spre sfânta Mănăstire Românești, cu prilejul praznicului Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul așezământului monahal de la poalele Munților Poiana Ruscă, informează „Ziarul Lumina”. Aceștia au luat parte cu evlavie la slujbele religioase oficiate încă din ajunul sărbătorii de obștea mănăstirii, condusă de ierom. Nectarie Arvai. În ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, în foișorul de vară al mănăstirii. În cadrul slujbei, ierarhul a fost înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, de la mănăstirile și parohiile învecinate, din care au făcut parte și pr. Bujor Păcurar, protopopul Făgetului, și ierom. Nectarie Arvai, starețul mănăstirii.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfințitul Paisie a subliniat aspecte din viața și trăirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, edificatoare pentru urcușul duhovnicesc al fiecăruia dintre noi. Totodată a evidențiat cinstea pe care trebuie să o acorde credincioșii slăvitului Prooroc Ilie care, datorită vieții sale bineplăcute înaintea lui Dumnezeu, a fost mutat cu trupul la cer, și pe care Biserica îl numește ‘Înaintemergătorul celei de A Doua Veniri a lui Hristos’.

După Sfânta Liturghie, ierarhul, înconjurat de soborul de slujitori, a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii, frații și monahii trecuți la Domnul care se odihnesc în cimitirul mănăstirii. În finalul slujbei, Preasfinția Sa a transmis obștii monahale și credincioșilor prezenți binecuvântarea și dragostea părintească a întâistătătorului Banatului, Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul ‘Theophoros’ al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de diac. Ion Alexandru Ardereanu.

Mănăstirea Românești, din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei, se află la poalele Munților Poiana Ruscă, la un kilometru de drumul ce leagă localitățile Românești și Tomești. Mănăstirea mai este numită de credincioșii bănățeni și ‘Balta Caldă’, deoarece în incinta ei se află un izvor cu apă semitermală, cu o temperatură constantă de 18°C, dar și ‘Izvorul lui Miron’, deoarece mănăstirea este ctitorie a patriarhului Miron Cristea, care a fost episcop al Caransebeșului.

Comentarii Facebook


Știri recente