Sfântul Ierarh Policarp, episcop martir

Biserica Ortodoxă cinstește la 23 februarie pe Sfântul Policarp Episcopul Smirnei. Contemporan cu Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, este unul dintre Părinții Apostolici care au condus cu râvnă și dragoste credincioșii încredințați, fiind foarte iubit de cler. Împreună cu Anicet, Episcopul Romei, a discutat despre serbarea Paștilor. A rămas în istoria bisericească drept una dintre cele mai mari personalități ale creștinismului secolului al II-lea.

Deși a trăit foarte departe în timp față de noi, avem destule scrieri care vorbesc despre viața sa. S-a păstrat o scrisoare către el de-a Sfântului Ignatie al Antiohiei, o altă informație despre el o avem chiar din Epistola sa către Filipeni, apoi din ‘Martiriul Sfântului Policarp’, precum și informații de la Sfântul Irineu al Lugdunului, Tertulian, Eusebiu, Fericitul Ieronim, dar și patriarhul Fotie.

Sfântul Policarp s-a născut în Efes, în Asia Mică, din părinții bine-credincioși Pangratie și Teodora, pe când aceștia erau în temniță. Anul nașterii sale îl deducem din însăși mărturisirea sa și din anul muceniciei sale, 156, în care Sfântul Policarp rostește în fața proconsulului Asiei că Îi slujește lui Iisus Hristos de 86 de ani, astfel că Sfântul Policarp s-a născut în anul 70. Părinții săi fiind osândiți la moarte, tăindu-li-se capetele, pruncul Policarp va fi luat, botezat și crescut în dreapta credință de o milostivă creștină cu numele Calista.

Împreună cu Ignatie și Vucol, ucenici ai Sfântului Ioan Evanghelistul

La vârsta tânără de 20 de ani, Policarp a aflat că Sfântul Ioan Evanghelistul se află în Asia Mică propovăduind cuvântul Domnului Hristos. La aflarea acestei vești, cu dragoste și credință în suflet, a părăsit casa Calistei și a mers în căutarea Apostolului, găsindu-l împreună cu ucenicii săi, Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, și Sfântul Vucol. Împreună cu aceștia s-a format în această ‘mică, dar importantă școală teologică’ a marelui teolog Ioan Evanghelistul. În anul 98, prin venirea la tron a împăratului Traian, Sfântul Ioan Evanghelistul va fi surghiunit pe Insula Patmos, dar îl va așeza pe Sfântul Vucol ca episcop al Smirnei, dându-i ca ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea Sfântului Ioan Evanghelistul, și Sfântul Vucol, înainte de moartea sa, îl așază pe Sfântul Policarp episcop în locul său.

‘Învățase de la Apostoli și da Bisericii învățătura cea adevărată’

Sfântul Irineu, un ucenic al Sfinților Ioan Evanghelistul și al lui Policarp, ajuns episcop al Lungdunului (Lyonului) în Galia, scria: ‘Eram în vârstă și l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulți ani și foarte bătrân. Învăța pe toți ceea ce singur învățase de la Apostoli și da Bisericii învățătura cea adevărată. Era cu adevărat un mărturisitor al dreptății, vrednic de credință’.

În timpul episcopatului său a avut de luptat cu ereziile apărute în Biserică, printre care marcioniții și ebioniții. Se zice că Marcion, apropiindu-se într-o zi de Policarp, l-a întrebat: ‘Mă cunoști?’, iar Policarp i-ar fi răspuns: ‘Te cunosc ca cel dintâi născut al lui Satana’.

La Roma, împreună cu episcopul Anicet

Pe vremea împăratului Antonin cel Pios, în anul 155, Sfântul Policarp a călătorit la Roma, unde i-a combătut pe ereticii care se adunau acolo din toate părțile imperiului. Episcopul Romei, Anicet, l-a primit cu mare cinste, slujind împreună Sfânta Liturghie și dându-i întâietate la Potir. În zilele următoare, cei doi episcopi au discutat diferite probleme care interesau Bisericile din Apus și Răsărit, printre care și data serbării Paștilor. În Răsărit, Paștile Crucii se serbau la 14 Nisan, odată cu paștile iudeilor, iar în ziua de 16 Nisan se serbau Paștile Învierii, în orice zi ar fi căzut, spre deosebire de Biserica din Roma, care serba Paștile întotdeauna Duminica. Discuția dintre cei doi episcopi nu a ajuns la nici un rezultat, Policarp susținea că el a moștenit acest fel de serbare a Paștilor de la Sfântul Evanghelist Ioan (tradiția ioaneică), iar papa Anicet, de la Sfântul Apostol Petru (tradiția petrină). Astfel că au ajuns la concluzia ca fiecare Biserică să serbeze Paștile după tradiția ei, cei doi despărțindu-se ca buni prieteni.

‘Cum aș putea blestema pe Binefăcătorul și Mântuitorul meu?’

Între anii 161 și 180, împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuție împotriva creștinilor, iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sfântul Policarp, supranumit ‘tatăl tuturor creștinilor’ și ‘dascălul Asiei, surpătorul zeilor’. În acest timp, la rugămințile credincioșilor, venerabilul episcop Policarp s-a retras într-un mic sat, nu departe de Smirna, cetatea sa. Când soldații au venit să îl ia, el i-a întâmpinat și i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru a se ruga ca să se pregătească pentru martiriu. Ajuns în fața dregătorului, acesta i-a spus: ‘Blestemă pe Hristos și cruță-ți bătrânețile!’. Iar Policarp a răspuns: ‘De 86 de ani îl slujesc pe Hristos și nu mi-a făcut niciodată nici un rău. Cum aș putea blestema pe Binefăcătorul și Mântuitorul meu?’. Viețile sfinților spun că a fost condamnat să fie ars de viu, iar călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp, dar Sfântul Policarp a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, așa că îl pot lega doar cu niște sfori. Flăcările l-au înconjurat, dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând aceasta, că flăcările nu-și fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal, iar apoi a fost ars. Creștinii din Smirna au luat cu evlavie ce a rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an martiriul său.

Epistola Sfântului Policarp către Filipeni

În ceea ce privește scrierile Sfântului Policarp, Sfântul Irineu spune că a scris mai multe epistole, însă Eusebiu nu cunoaște decât una care s-a păstrat, adresată Filipenilor. Aceștia îi vor cere Sfântului Policarp o copie după scrisoarea pe care o are de la Sfântul Ignatie. Policarp le trimite scrisoarea, dar se simte dator și le dă câteva îndemnuri și sfaturi. Scrisoarea are 14 capitole și conține sfaturi pe un ton moderat și grav, sfaturi morale și pastorale pe care le oferă din experiența sa proprie, cât și din pasaje scripturistice. Epistola este actuală și astăzi, întrucât îndeamnă la supunere față de Hristos, la dreptate, rezumând apoi poruncile dreptății în cele trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea. Descrie apoi datoriile diferitelor categorii sociale. Astfel, din punct de vedere al dreptății, arată cum trebuie să se comporte bărbații cu soțiile lor, spunând în mod deosebit că femeile trebuie să umble în credința ce li s-a dat, să-și iubească bărbații lor și să-și crească fiii în frica lui Dumnezeu. Îndeamnă pe toți la rugăciune pentru conducătorii și autoritățile statului și chiar pentru cei care sunt împotriva credinței creștine.

Apoi, el arată că Iisus Hristos este Domnul și Mântuitorul lumii, care S-a întrupat pentru păcatele noastre, iar această întrupare este reală: ‘Oricine nu mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este antihrist; cine nu recunoaște mărturia Crucii este de la diavol’. (informații preluate din Ziarul Lumina din data de 23 februarie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente