Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina sărbătorit în Episcopia Giurgiului

La Sărbătoarea Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, ieri, 9 noiembrie, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de părinți consilieri de la Centrul Eparhial, de părintele protos. Mihail Muscariu, Exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Buna Vestire, Protopopiatul Bolintin, cu prilejul celui de-al doilea hram al mănăstirii, informează episcopiagiurgiului.ro.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte a vorbit despre viața pilduitoare a Sf. Ierarh Nectarie care a trăit ca un înger în trup, iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul și milostenia. Acest mare trăitor al secolului XX a fost unul dintre cei mai mari teologi ai Ortodoxiei, cu un nivel de pregătire academică de excepție și cu o râvnă sfântă pentru propovăduire încă din tinerețe. A tras pe mulți la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria și lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia și odihnea pe toți care veneau la chilia lui.

Totodată, Preasfințitul Părinte Ambrozie a evidențiat și activitatea deosebită din punct de vedere pastoral-misionar, administrativ-gospodăresc și social-filantropic, desfășurată de părintele Mina Străinu, starețul Mănăstirii Buna Vestire.

La final, toți cei prezenți au primit din partea Chiriarhului Giurgiului iconițe, cărți de rugăciuni, revista eparhială, luând parte și la agapa frățească organizată cu ocazia celui de-al doilea hram al mănăstirii în incinta cantinei sociale „Sfântul Mina – Grabnic Ajutătorul’.

La eveniment au luat parte numeroase oficialități centrale și locale ale Județului Giurgiu, care au ținut să fie prezente la acest moment important din viața Mănăstirii Buna Vestire.

Manifestările religioase dedicate sărbătoririi Sfântului Nectarie de Eghina au început în ziua de 8 noiembrie, când, în biserica Mănăstirii Buna Vestire din Bolintin, a fost săvârșită o slujbă de priveghere de către un sobor de preoți, în prezența a sute de credincioși. De asemenea, credincioșii au avut posibilitatea să se închine și la fragmente din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, care au fost așezate în pridvorul bisericii mănăstirii.

Comentarii Facebook


Știri recente