Sfântul Ierarh Leontie, odorul de mult preț al cetății Rădăuților

La 1 iulie Biserica pomenește pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, unul dintre primii cuvioși viețuitori în pământul Moldovei la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul celui următor. Datorită vieții alese și rugăciunilor sale care aveau darul vindecării de boli și neputințe, evlavia populară l-a cinstit ca pe un adevărat sfânt încă din timpul vieții, păstrându-i cu mare cinste moaștele după ce s-a mutat la Domnul. Astfel, în lucrarea „Palinodia”, alcătuită de teologul ucrainean Zaharia Kopistenski prin anii 1621-1622, se amintește că, „la Rădăuți, în episcopie, Sfântul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul întreg”, la moaștele sale având loc, an de an, la 1 iulie, un pelerinaj.

Despre Sfântul Leontie Tradiția spune că s-a născut în nordul Moldovei, nu departe de Rădăuți, într-o familie creștină evlavioasă. În cetatea Rădăuților, Biserica „Sfântul Nicolae” a fost zidită de Voievodul Bogdan I (1359-1365), ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbânda în luptele purtate pentru a pune bazele unui stat liber și independent la răsărit de Carpați, în Țara Moldovei. Acest lăcaș a fost mediul în jurul căruia Cuviosul Leontie a învățat carte și a deprins dragostea pentru cele sfinte, locul în care a făcut primii pași către tainele lui Dumnezeu. Aici avea să ucenicească pe lângă cuvioșii sihaștri ce se nevoiau în pădurile seculare de pe valea Putnei, ducându-le acestora hrană trupească și primind în schimb hrană spirituală. Văzând frumusețea vieții monahale, a ales calea Mănăstirii Bogdana, a cărei obște s-a format tocmai în jurul ctitoriei voievodale a Bisericii „Sfântul Nicolae”, la umbra căreia crescuse. La tunderea în monahism a primit numele Lavrentie, adunând în jurul său numeroși ucenici ce l-au ales drept îndrumător. După primirea harului preoției, Cuviosul Lavrentie s-a retras în Codrii Rădăuților, continuându-și viața de sfințenie în sihăstrie.

Schitul lui Lavrentie – prima sihăstrie cunoscută în nordul Moldovei

Către sfârșitul secolului al XIV-lea, Cuviosul Lavrentie, împreună cu ucenicii săi, a înălțat o biserică din lemn într-o poiană, a ridicat chilii și a pus rânduială de slujbă sihăstrească într-un schit, ce avea să fie numit „Schitul lui Lavrentie” sau „Schitul Laura”. Auzind acestea, mitropolitul Moldovei, Iosif Mușat, a sfințit biserica ridicată, numind pe Cuviosul Lavrentie stareț al schitului și părinte duhovnicesc al tuturor sihaștrilor ce se nevoiau pe valea Putnei. Pravila hotărâtă de egumenul Lavrentie pentru obștea lavrei era următoarea: hrană o singură dată în zi, la asfințitul soarelui, afară de sărbători; somn de trei-patru ore pe noapte, iar de la miezul nopții până dimineață – priveghere în biserică, după rânduiala Sfântului Munte și tradiția pustnicească. Ziua, monahii se îndeletniceau cu „rucodelia”, acel lucru de mână specific Patericului, ce împletea munca fizică și rugăciunea inimii. Din secolul al XVII-lea, vechiul schit devine metoc al Mănăstirii Putna, iar, ulterior, biserica schitului avea să devină biserică de parohie. Pe locul unde a fost „Sihăstria lui Lavrentie”, astăzi se află satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din județul Suceava.

Cuviosul Daniil Sihastrul, ucenic al Sfântului Leontie

Pe când era în Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Rădăuți, Cuviosul Lavrentie și-a apropiat drept ucenic pe un tânăr, Dumitru, care la vârsta de 16 ani a ales să intre în monahism, primind numele David. Ieromonahul David avea să-și urmeze învățătorul la schitul întemeiat de acesta în liniștea Codrilor Rădăuților. După ce a viețuit o perioadă în Mănăstirea Sfântului Lavrentie, a primit de la egumen binecuvântare și a îmbrăcat marele și îngerescul chip al schimniciei, primind schima cea mare și schimbându-i-se numele din David în Daniil. Cu puțin timp înainte de anul 1450, s-a retras în codrii de pe valea pârâului Secu, unde s-a nevoit timp de paisprezece ani, iar mai apoi, în nordul Moldovei, aproape de Putna, pe malul pârâului Vițeul, unde dăinuiește până astăzi chilia-i dăltuită în piatră. Și spune Tradiția că nu erau alți sihaștri mai sporiți decât Lavrentie și fiul său duhovnicesc, Daniil, căci amândoi s-au învrednicit de la Dumnezeu cu darul mai înainte-vederii și al facerii de minuni, alergând la ei numeroși bolnavi pentru a afla vindecare.

Cuviosul Lavrentie, de la cârja arhierească la marea schimă monahicească

Prin strădania domnitorului Alexandru cel Bun, s-a întemeiat Episcopia Rădăuților, biserica Mănăstirii „Sfântul Nicolae” devenind, astfel, Catedrală episcopală. Și rămânând vacant scaunul arhieresc, mitropolitul Sucevei, clerul și credincioșii au ales episcop al Rădăuților pe Cuviosul Lavrentie. Întors la mănăstirea sa de metanie acum ca arhiereu, și-a continuat viața de priveghere monastică împletită cu slujirea Bisericii, împlinindu-și datoria de arhipăstor al sufletelor credincioșilor din eparhie. Simțindu-se departe de liniștea sihăstriei și fiind înaintat în vârstă, a decis să se retragă din scaunul episcopal și să se întoarcă în mijlocul ucenicilor săi.

Reîntors în obștea Schitului Laura, al cărei organizator era, Cuviosul s-a mai ostenit câțiva ani în post și rugăciune, ajungând la măsura desăvârșirii. Având darul de a-și cunoaște dinainte sfârșitul, a cerut să primească marea schimă monahală, primind numele de schimonahul Leontie. Și adunând pe fiii săi duhovnicești, le-a dat multe sfaturi și le-a rânduit egumen și părinte spiritual pe Cuviosul Daniil Sihastrul, ucenicul său. Și sărutându-i cu pace, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat de ucenicii săi în biserica din lemn a Schitului Laura, unde au început să aibe loc minunate vindecări de boli.

„Canonizat” de evlavia populară

Vestea minunilor ce se săvârșeau la mormântul fericitului Leontie de la Laura s-a răspândit în întreaga țară, credincioșii ajungând a cere mitropolitului Moldovei să accepte scoaterea din pământ a odoarelor duhovnicești și strămutarea lor în Catedrala episcopală de la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” (Bogdana) din Rădăuți. În dangăt de clopote și în cântări de laudă, mulțime de clerici și credincioși au purtat moaștele Sfântului Leontie către Catedrala episcopală, așezându-le în partea dreaptă a naosului. Zi de zi, oamenii în nevoi își aflau alinarea și izbăvirea din necazuri, închinându-se pentru mijlocirea Sfântului către Dumnezeu. Drumul vechii catedrale mușatine a fost numit, în popor, „Drumul Sfântului”, bătut de credincioși în pelerinaje și procesiuni, la nevoie.

Tradiția mărturisește că Sfântul Leontie era prăznuit la 1 iulie, zi în care, după săvârșirea Sfintei Liturghii, se oferea o masă pentru pelerini, săraci și orfani, cunoscută în popor sub numele de „praznicul Sfântului”. Timp de două secole, cetatea Rădăuților și-a cinstit ocrotitorul, de pe la anul 1430 până la 1639, când orașul a fost prădat de tâlhari, iar sfintele moaște au fost tăinuite. Legenda spune că monahii, aflând de apropierea tâlharilor, au ascuns moaștele Sfântului chiar sub locul unde erau depuse, în naos, în fața tabloului votiv al ctitorilor mănăstirii. Ziua de 1 iulie a fost prăznuită cu aceeași evlavie, pelerinajul credincioșilor a continuat an de an, până în vara anului 1783, când stăpânirea austriacă a desființat Mănăstirea Bogdana, transformând-o în biserică de parohie. Fără obștea călugărilor care sporea cultul Sfântului cu rugăciune continuă, vechea tradiție s-a pierdut, păstrându-se doar reminiscențe în evlavia bătrânilor, în povești populare sau în folclorul local.

O serie de cercetări arheologice efectuate între anii 1974-1977 aveau să scoată la iveală odorul de mare preț, care nu părăsise nici o clipă lăcașul în care Sfântul Leontie a învățat carte și a primit voturile monahale și cârja arhierească.

Abia în anul 1991 moaștele Sfântului Leontie au putut fi așezate într-o raclă, la loc de cinste, pentru a fi venerate de credincioși, conform Tradiției de veacuri.

Ceea ce credincioșii au cinstit de secole, Biserica a confirmat. Astfel, în ședința de lucru din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și includerea sa în calendarul creștin ortodox, cu data de prăznuire 1 iulie. (articol de Alexandru BRICIU)

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente