Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 22 iunie 2012, pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești. Acesta este și ocrotitorul Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal a evocat calitățile de bun arhipăstor, teolog și isihast ale Sfântului Grigorie.

„Numele de familie nu este Dascălu, un lucru foarte important pentru semnificația patronajului lui asupra sectorului teologic educațional. S-a numit Miculescu familia în care s-a născut însă pentru faptul că prin ceea ce a făcut, prin activitatea arhipăstorească s-a arătat a fi un dascăl al poporului credincios din Țara Românească, iar prin lucrările teologice, traduceri sau lucrări originale, multe cu caracter de manual, a devenit dascăl al multor generații de elevi ai seminariilor care se vor înființa îndată după moartea lui, dar datorită demersurilor sale făcute în ultimii ani de viață Sfântul Grigorie este și un dascăl al învățământului teologic. Sfântul Grigorie Dascălul rămâne un ocrotitor inspirat al Sectorului Teologic-educațional și un model de muncă, perseverență și fidelitate față de Biserică pentru toți ostenitorii acestui sector”, a spus Preasfinția Sa.

Sfântul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești – S-a născut în București, în anul 1765, din părinți iubitori de Dumnezeu. Numele său de mirean era Gheorghe Miculescu. După ce a studiat la renumite școli din București, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamț. Dornic de desăvârșire, la îndemnul Sfântului Paisie, tânărul monah Grigorie viețuiește o perioadă de timp la Sfântul Munte Athos. Revenind în țară, se așază la Mănăstirea Căldărușani, așezământ monahal reorganizat de Sfântul Cuvios Gheorghe, starețul mănăstirilor Cernica și Căldărușani.

În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost chemat la București de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales mitropolit al Țării Românești. Ca arhipăstor, mitropolitul Grigorie Dascălul a desfășurat o neobosită activitate pastoral-misionară și social-culturală, numind ierarhi în scaunele episcopale de la Argeș, Râmnic și Buzău și întemeind școli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale. De asemenea, s-a îngrijit de restaurarea Catedralei mitropolitane din București, precum și de traducerea și tipărirea în limba româna a Vieților Sfinților.

Întreaga viață și lucrare a mitropolitului Grigorie în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfințenie și de iubire jertfelnică pentru păstoriții săi de sprijinul său material beneficiind numeroși săraci, văduve, orfani oferind hrană, adăpost și cărți de învățătură. La moartea sa au rămas o mulțime de cărți pregătite spre a fi oferite în dar școlarilor. Activitatea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul în scaunul de mitropolit al Țării Românești a fost întreruptă de către administrația rusă instaurată în Principatele române, fiind exilat timp de peste patru ani la Chișinău, Buzău și Căldărușani.

Sfântul Ierarh Grigorie s-a îngrijit, în mod special, și de restaurarea catedralei mitropolitane din București, precum și de traducerea și tipărirea în limba română a Vieților Sfinților, pe care le considera ‘atât de folositoare pentru formarea duhovnicească și luminarea sufletelor credincioșilor’. Pentru viața, activitatea și strădania sa duhovnicească, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în istoria Bisericii și a poporului român drept cel mai de seamă întâistătător al scaunului mitropoliei Țării Românești din secolul al XIX-lea, fiind cunoscut cu supranumele de ‘Dascălul’.

La 22 iunie, 1834, mitropolitul Grigorie adoarme în Domnul și este înmormântat lângă zidul bisericii Mănăstirii Căldărușani, în partea de nord. După șapte ani, osemintele sale s-au strămutat în gropnița Mănăstirii Căldărușani, iar în prezent sunt așezate în pridvorul bisericii.

Pentru viața și activitatea sa, în octombrie 2005, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, Sfântul Grigorie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălu se află în biserica Mănăstirii Căldărușani.

Comentarii Facebook


Știri recente