Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – ctitorul Mănăstirii Antim din Capitală

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, prăznuit de Biserica noastră la 27 septembrie, va fi sărbătorit anul acesta, în mod deosebit, la unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale din Capitală, Mănăstirea Antim, informează TRINITAS TV. Lăcașul de cult a fost construit între anii 1713-1715, la inițiativa Sfântului Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, după planurile întocmite chiar de acesta. Programul evenimentelor dedicate hramului va începe încă de mâine.

„Vom primi o raclă cu moaștele sfinților nouă mucenici ce ne vor fi trimise în dar de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spre închinarea credincioșilor. În după-amiaza zilei de 25 septembrie va fi și slujba de Priveghere începând cu orele 17:00 până la orele 20:00”, a declarat Protos. Vicențiu Oboroceanu, Starețul Mănăstirii Antim din București.

Tot cu prilejul hramului, duminică, va avea loc și simpozionul „Sfântul Antim Ivireanul, slujitor al Bisericii, prin cuvânt și faptă”, eveniment aflat la prima ediție.

„În cadrul acestui simpozion vor conferenția părinți ai Bisericii, precum și profesori universitari, printre care Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, doamna profesoară doctor Zamfira Mihail, domnul academician Gabriel Ștrempel, domnul profesor universitar Diaconescu de la Iași, precum și alți profesori universitari”, a mai precizat Părintele Protos. Stareț Vicențiu Oboroceanu.

Luni, 27 septembrie, în ziua hramului, după Sfânta Liturghie, va avea loc sfințirea Sălii „Mitropolitul Conon” din clădirea Cancelariei Sfântului Sinod. Evenimentele dedicate Sfântului Antim Ivireanul se vor încheia marți, 28 septembrie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…