Sfântul Iachint, Mitropolitul Țării Românești sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română

Sfântul Iachint Mitropolitul Țării Românești este sărbătorit la 28 octombrie în Biserica Ortodoxă Română. Canonizarea s-a făcut în ședința Sfântului Sinod din 8 iulie 2008, iar proclamarea solemnă a sfințeniei sale a avut loc duminică, 26 octombrie 2008. Sfântul Ierarh Iachint este primul mitropolit al Țării Românești, recunoscut de Patriarhia Ecumenică în 1359. Datorită credinței ortodoxe, vieții lui curate și sfinte, a păstoririi Bisericii din Țara Românească cu râvnă, înțelepciune, răbdare, dragoste și smerenie și a întemeierii, ca cel dintâi mitropolit al Țării Românești, a structurilor organizatorice bisericești necesare cultului și statorniciei întru apărarea dreptei credințe, a fost canonizat de Biserica noastră.

Propunerea de canonizare a Sfântului Ierarh Iachint a fost înaintată Sfântului Sinod al Bisericii noastre de Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Canonizarea a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod, în cadrul ședinței din 8 iulie 2008, alături de care a fost canonizat atât Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit, cât și Sfântul Voievod Neagoe Basarab.

Îndatoririle primului mitropolit al Țării Românești

Sfântul Ierarh Iachint apare pentru prima oară în istoria Bisericii Române de la nord de Dunăre în anul 1348, pe când era mitropolit al Vicinei, mitropolie înființată probabil în secolul al XI-lea, situată în Dobrogea, lângă Isaccea. Întrucât această provincie aparținea Țării Românești, domnitorul de atunci, Nicolae Alexandru Basarab, a avut posibilitatea de a-l strămuta pe mitropolit la Argeș, devenind primul mitropolit al Ungrovlahiei. Dar această numire de mitropolit al românilor din sudul teritoriului țării noastre trebuia recunoscută și de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Astfel, după mai multe scrisori ale domnitorului Nicolae Alexandru Basarab către Patriarhie, în mai 1359, Iachint al Vicinei este recunoscut ca mitropolit al Țării Românești. Prin actul care recunoștea Mitropolia Țării Românești, noul mitropolit urma „să întărească pe citeți, în toată eparhia și enoria lui, să ridice în treaptă ipodiaconi și diaconi, să hirotonească preoți și să ia pe mâna sa toate drepturile din orice parte ar fi”. Se rânduia, în același timp, „ca toți clericii din acea țară și ceilalți sfințiți călugări sau laici să-l asculte și să i se supună ca unui adevărat păstor, părinte și dascăl al lor, să primească bucuros și să împlinească toate câte va spune și cu ce-i va sfătui și învăța pe ei, cu privire la folosul lor sufletesc”.

Bătrânul mitropolit Iachint îi cere patriarhului un înlocuitor

Spre sfârșitul vieții, nu mai ajungea la ședințele Sinodului patriarhal din Constantinopol. De aceea, a fost trimis în țară Daniil Critopulos, dicheofilaxul – un fel de avocat sau jurist al Patriarhiei de la Constantinopol – ca să cerceteze activitatea bătrânului mitropolit. Venit în țară, delegatul Patriarhiei, Daniil, este trimis cu o scrisori către patriarhul Filotei al Constantinopolului. Mitropolitul se dezvinovățea de acuzele ce i se aduceau. Îi scria că este greu bolnav și că la suferințele trupești se mai adăuga una, sufletească, pricinuită de „puțina prețuire” din partea patriarhului, care îi sta „ca o săgeată în inima” și îi „roade neîncetat sufletul”. Îi arăta apoi că n-a participat la ședințele sinodului patriarhul, fiind oprit și de domnul țării, Viadislav I (1364-1377), având în vedere „lungimea drumului și frica de a nu fi ucis”, dar și pentru că era cuprins de o „covârșitoare slăbiciune trupească”, fiind „slăbit cu totul și fără putere”. Prin aceeași scrisoare, mitropolitul Iachint încunoștiința pe patriarh că domnul și boierii țării au trimis pe dicheofilaxul Daniil Critopol „ca să fie sfințit, dăruit și binecuvîntat ca arhiereu a toată Ungrovlahia”, având pentru aceasta „voia, îngăduința și iertarea” sa. Rezultă din scrisoare că mitropolitul Iachint dorea în chip sincer să se retragă de la conducerea Mitropoliei. Nu după mult timp, Sfântul Ierarh Iachint pleacă la Domnul în prima jumătate a anului 1372. A fost îngropat lângă biserica mitropolitană de la Argeș, în care slujise pe parcursul păstoririi sale.

Continuator al monahismului românesc

A fost un păstor și părinte sufletesc pentru toți românii dintre Dunăre și Carpați. A hirotonit preoți pentru toate satele, a zidit biserici la orașe și sate, a întemeiat noi așezări mănăstirești și a ținut o strânsă legătură duhovnicească a Bisericii Țării Românești cu Patriarhia de Constantinopol. Ca „exarh al plaiurilor”, mitropolitul Iachint a avut grijă și de credincioșii ortodocși vecini, mai ales cei din Transilvania, cărora le trimitea preoți și călugări misionari.

Cu ajutorul domnului țării, Vladislav I, a încurajat și susținut mult monahismul românesc. A adus în țară, de la Muntele Athos, pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroși călugări „vlahi” la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos, unde au ajuns mulți călugări vestiți. În țară, a organizat mai multe mănăstiri, cum ar fi cea de la Tismana, Curtea de Argeș, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgoviște, Bolintinul din Deal și din Vale, Tânganu, Cotmeana și altele. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 28 octombrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente