Sfântul Grigorie Teologul, sărbătorit de credincioșii parohiei Rediu-Tătar

La o zi după sărbătorirea a 151 de ani de la Unirea Principatelor, Biserica Ortodoxă l-a prăznuit pe Sfântul Grigorie Teologul. Acest sfânt ierarh este ocrotitorul Bisericii Rediu-Tătar, de lângă Iași. Ca în fiecare an, pe 25 ianuarie, credincioșii parohiei își cinstesc patronul spiritual prin participarea la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe dedicate acestui eveniment, informează cotidianul Ziarul Lumina.

Biserica „Sf. Grigorie Teologul” din parohia Rediu, Protopopiatul Iași 1, și-a chemat enoriașii la slujba de hram încă de duminică, 24 ianuarie 2010, când dangătul clopotelor a anunțat oficierea Vecerniei unită cu Litia. Credincioșii care au urcat dealul până la sfânta biserică au îndurat frigul, dar s-au bucurat de frumusețea slujbei și a cântărilor de la strană. Începând din ajunul sărbătorii închinate Sfântului Grigorie, Consiliul Parohial a oferit pachete cu alimente și bani, pentru cumpărarea de lemne, familiilor sărace, pentru ca toți enoriașii parohiei să se bucure de hramul bisericii lor. Ieri-dimineață, programul liturgic a continuat cu slujba Utreniei și Sfânta Liturghie.

În cadrul slujbei de hram au fost pomeniți toți ctitorii bisericii și miile de eroi căzuți la datorie în timpul celor două războaie mondiale și care sunt îngropați pe terenurile din jurul sfântului lăcaș. La finalul slujbei, pr. paroh Ștefan Tulan a rostit un cuvânt despre viața și învățăturile Sfântului Grigorie Teologul. De asemenea, pr. paroh a mulțumit tinerilor studenți ai Facultății de Teologie ieșene, care au oferit răspusurile liturgice, dar și credincioșilor din parohia Rediu-Tătar și din satele din împrejurimi, precum și primarului Vasile Haidău, „care se dăruiește trup și suflet lucrărilor ce se desfășoară la sfânta biserică”.

Cu sprijinul credincioșilor din Rediu, Valea Lupului, Lețcani, Miroslava, precum și al celor din satele din împrejurimi, în luna iunie a anului trecut, la Biserica „Sf. Grigorie Teologul” au fost demarate ample lucrările de reconsolidare. S-a turnat temelia la interior și la exterior, precum și stâlpii de susținere, după care a fost turnată centura. În luna decembrie a anului trecut, după ce s-a turnat centura, vremea nu a mai permis continuarea construcției. „A fost, cu adevărat, o minune. Când s-a turnat centura erau 15 grade Celsius, iar a doua zi, după ce s-a terminat de lucrat, temperaturile au scăzut până la -15 grade. Temelia din piatră am păstrat-o, deși zidirea până la naos a fost realizată fără liant când s-a ridicat acest sfânt lăcaș. Înălțarea bisericii s-a făcut, la vremea construirii ei, pe stâlpi de cărămidă. De aceea, unde erau stâlpii de cărămidă s-a legat cu fier beton, după care s-a turnat. În cadrul slujbei de astăzi (n.r., ieri) a fost amintit în mod special vrednicul de pomenire preot Grigore Constantinescu, cel care a inițiat lucrările de zidire a turlei bisericii și care a oferit acestei biserici sfântul potir și sfântul disc, din aur argintat, în perioada Unirii Principatelor”, a explicat pr. paroh Ștefan Tulan.

Comentarii Facebook


Știri recente