Sfântul Grigorie Teologul, dascălul nostru de suflet – concurs de creație, la Seminarul Teologic din Craiova

Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova va găzdui în data de 21 ianuarie 2013 concursul „Sfântul Grigorie Teologul, dascălul nostru de suflet”, etapa interjudețeană, după cum a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Concursul se desfășoară pe cinci secțiuni: referate, creație literară (poezie, proză, imn, acatist etc), creație iconografică, cuvântarea de laudă, cântarea de laudă – compoziție și interpretare, și se adresează elevilor din clasele V-XII înscriși la școlile din cuprinsul Mitropoliei Olteniei. Înscrierea se poate face până la sfârșitul acestei săptămâni la Seminarul Teologic din Craiova de pe strada Bisericii nr.17, cartierul Mofleni, sau la adresa de e-mail [email protected].

„Concursul este dedicat Sfântului Grigorie Teologul, Ocrotitorul Seminarului Teologic de la Craiova, care este sărbătorit în fiecare an la 25 ianuarie. Dorim totodată să promovăm copiii și tinerii pasionați de artă în general, literatură, muzică și pictură în special, să-i încurajăm să dezvolte lucrarea harului cu care au fost înzestrați”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea, coordonatorul concursului.

Dintre partenerii acestui eveniment amintim: Fundația „Cuvântul care zidește” a Mitropoliei Olteniei, Asociația World Vision Romania, Liceul „Charles Laugier”, Școala cu clasele I-VIII din Podari și Liceul UCECOM „Spiru Haret” Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente