Sfântul Grigorie Teologul cinstit în Biserica Ortodoxă

Cinstit de Biserică la 25 ianuarie, Sfântul Grigorie Teologul ne oferă informații certe despre viața sa într-o serie de poeme autobiografice. În cea de-a doua parte a vieții, arhiepiscopul Constantinopolului așterne pe hârtie gânduri despre evenimentele prin care a trecut și felul cum acestea și-au pus amprenta asupra sa.

Dintre acestea, se distinge poemul ‘Despre viața sa’ (II, I, 11), alcătuit din 1949 din versuri autobiografice și apologetice. Traducătorul poemelor în limba română, diac. Ioan I. Ică jr., îl cataloghează drept ‘unica autobiografie din literatura antică’, după cum aflăm dintr-un articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 25 ianuarie 2011. Într-o vreme în care lumea nu își mai găsește modele adecvate, recursul la viețile sfinților ne prezintă portrete demne de urmat, peste ani, în orice epocă.

Omagiu părinților

Cuvintele Sfântului Grigorie Teologul despre părinții săi sunt pilduitoare pentru orice familie creștină: ‘Am avut un părinte foarte frumos și bun, bătrân, simplu la purtare, cu viață așezată, un adevărat patriarh, al doilea Avraam, fiind, nu părând, un om excelent. ș…ț Iar mama, ca să fiu scurt, soață pe potrivă a unui asemenea bărbat și de aceeași greutate morală, încă dinainte foarte evlavioasă din părinți evlavioși, femeie la trup, dar mai mult decât un bărbat prin purtare; amândoi erau pe buzele tuturor prin viața lor deopotrivă’. Venirea pe lume a celui de-al doilea prunc, primul de parte bărbătească, după fiica Gorgonia, i-a făcut pe fericiții părinți să-l închine lui Dumnezeu: ‘Dar de cum am venit, îndată am ajuns și străin cu înstrăinarea cea bună; căci am fost înfățișat lui Dumnezeu ca un miel sau un vițel drag, jertfă nobilă și cinstită cu rațiune, pentru că-mi este greu să spun ca un nou Samuel [I Regi 1, 28], afară numai dacă m-aș uita la dorința celor ce m-au dăruit’.

Educația

Educația părintelui capadocian se prezintă drept model pentru orice tânăr care dorește să-și clădească o cultură autentică: ‘Fiind încă imberb, mă poseda o dragoste fierbinte de literatură. Căci căutam să vin în ajutor literaturii neautentice cu o literatură adevărată, ca să nu se înalțe cei ce nu învață nimic altceva decât limbuția deșartă și goală ce stă în zgomote făcute din gât, și să n-am nevoie de sofisme împletite. Nu mi-a venit nicicând în minte să pun ceva înaintea educației mele creștine’.

Coleg de studii cu Sfântul Vasile cel Mare la Atena, Sfântul Grigorie mărturisește: ‘Două căi ne erau cunoscute: cea dintâi, desăvârșită, ne ducea la sfintele noastre biserici și spre învățătorii de acolo; cealaltă, care nu era de aceeași vrednicie precum cea dintâi, ne ducea la învățătorii științelor lumești’. Rar s-a scris în întreaga literatură despre o prietenie atât de frumoasă: ‘Noi duceam astfel o viață liniștită – ca un izvor de ape dulci în ape amare, cum se crede – nelăsându-ne târâți de cei ce duceau spre vătămare, ci trăgându-ne noi înșine prietenii spre cele mai bune. Căci și în aceasta mi-a făcut bine Dumnezeu, căci m-a unit cu un bărbat prea înțelept, unic prin viață și mai presus de toți prin cuvânt. Cine e acesta? Dar îl cunoașteți foarte bine: era Vasile, marele folos al vieții de acum. Cu acesta aveam în comun studiul, acoperișul și gândurile. Iar dacă trebuie să mă laud, eram o pereche nu neînsemnată în Elada, căci toate le aveam comune și un singur suflet lega două trupuri distincte. Ceea ce ne unea îndeosebi era aceasta: Dumnezeu și dorul de cele mai bune’.

Ierarh în capitala imperiului

În anul 379, pașii vieții l-au purtat către Constantinopol, unde avea să ocupe scaunul de arhiepiscop. Orașul de pe malul Bosforului nu i-a oferit, însă, liniștea pe care o căuta. În 378 murise împăratul arian Valens, lăsând în urmă o cetate imperială împânzită de lăcașuri de cult eretice și cu doar câteva altare ortodoxe. Având siguranța adevăratei credințe, Grigorie al Constantinopolului și-a început misiunea de la amvonul Bisericii-paraclis ‘Anastasia’, de unde aveau să răsune cele cinci cuvântări teologice, capodopere ale genului. Nici măcar reședință arhierească nu a avut la început, primind găzduire și protecție din partea verișoarei aristocrate Teodosia. Dincolo de intrigi și minciuni, însăși viața i-a fost pusă în pericol, în special de acțiunile arienilor fanatici. Deși erezia preotului alexandrin Arie fusese combătută la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), arianismul cu greu a fost înăbușit, și a fost suficient ca un împărat să o accepte, pentru a lua din nou amploare. Mai întâi, în primul an de pastorație în capitala imperiului, chiar în noaptea Învierii Domnului din 21 aprilie 379, arienii au atacat cu pietre pe ortodocșii uniți în rugăciune în Biserica ‘Anastasia’. Peste ani, Sfântul Grigorie avea să rememoreze: ‘Voi lăsa deoparte pietrele, ospățul meu îmbelșugat, cărora le-aș face un singur reproș: că n-au fost bine țintite, când s-au întâmplat ele, care urmăreau omorul gol’. Altădată, retras în chilia sa, a primit, la ceas de seară, vizita unor prieteni. Printre aceștia, ‘un tânăr palid, pletos și îmbrăcat de doliu’. Îl prinseseră când se pregătea să intre în camera sa, înarmat cu o sabie, să-l omoare: ‘Când l-am întrebat ‘Cine ești, de unde ești, și de ce ai nevoie?’, acela nu scotea decât strigăte încă și mai mari. A început să se jure, să suspine, să-mi strângă și mai tare mâinile, iar atunci m-au podidit și pe mine lacrimile. Iar când a fost smuls cu forța de mine – căci nu putea vorbi – unul din cei de față a spus: ‘Acesta e asasinul tău. Află că vezi încă lumina zilei din pricina acoperământului lui Dumnezeu”. Părintele capadocian a avut puterea de a-l ierta pe cel ce voia să-i piardă viața: ‘Dumnezeu să te mântuiască. Nu e lucru mare pentru mine, salvatul, să arăt bunătate junghietorului meu. Îndrăzneala ta te-a făcut al meu. Privește cum te-ai făcut cuviincios pentru mine și pentru Dumnezeu!’

‘Despre sfârșitul vieții’

Bolnav și obosit de toate intrigile ce înăbușeau capitala imperiului, Sfântul Grigorie Teologul avea să ceară dezlegarea de la împăratul Teodosie cel Mare pentru a-și trăi bătrânețile în liniște, retras: ‘Și eu, împărate, o singură favoare cer puterii tale care face daruri mărețe. Nu cer aur, nu tăblițe multicolore, nu acoperăminte pentru masa de taină, nu să primesc o înaltă demnitate pentru neamul meu sau să stau aproape de tine, cel preabun. ș…ț Un singur lucru cer să mi se dea: să stau puțin departe de invidie. Doresc să cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit să fiu urât de toți, chiar și de prieteni, pentru că nu pot privi spre altceva, decât spre Dumnezeu’. ‘La acestea împăratul a aplaudat în public și au aplaudat și ceilalți, iar eu am obținut favoarea, cu greu, după cum se spune, dar am obținut-o’, încheie sfântul povestea petrecerii sale în cetatea Sfântului Constantin.

Retras la Arianz, în cetatea unde crescuse, avea să aștearnă pe hârtie gânduri ‘Despre sfârșitul vieții’ (II, 1, 72): ‘Florile au trecut, s-a apropiat secerișul. Alb îmi este părul, iar aria cere spicul. Strugurele verde s-a dus și tăierea lui e aproape. Teascul relelor mele e înălțat. Vai, ce zi rea pentru mine! Unde voi fugi de ea? Și ce mă voi face? Ce teamă de păcat mă cuprinde? Teama de spinii și strugurii Gomorei, atunci când Hristos Se va arăta la judecată dând ca un Dumnezeu unor dumnezei cele după vrednicie, un loc de lumină fiecăruia pe cât poate să poarte vederea Lui. O singură speranță mi-a rămas: să alerg iarăși în aceste scurte zile la călăuzirea Ta, Fericite!’

Florile au trecut, s-a apropiat secerișul. Alb îmi este părul, iar aria cere spicul. Strugurele verde s-a dus și tăierea lui e aproape. ș…ț O singură speranță mi-a rămas: să alerg iarăși în aceste scurte zile la călăuzirea Ta, Fericite!’

Comentarii Facebook


Știri recente