Sfântul Grigorie Palama – îndrumător spre lumina cea necreată

„Pe păstorul Tesalonicului cel preavrednic și pe luminătorul Bisericii cel prealuminat să-l lăudăm în cântări dumnezeiești; căci s-a arătat lăcaș al luminii celei neapuse și dăruiește luminare și har îmbelșugat tuturor celor ce strigă: Bucură-te, părinte Grigorie!”

Sfântul Grigorie, „gura ortodocșilor”

Darul deosebirii și precizării teologice a făcut din păstorul Tesalonicului imaginea și modelul teologului adevărat. Vederea luminii nezidite, experiența nemijlocită a harului dumnezeiesc, intrarea în vistieria realităților celor mai presus de fire, unirea personală cu Dumnezeul Cel în Treime sunt fapte care grăiesc de la sine despre mărturia pe care Sfântul Grigorie Palama în special și isihasmul în general o dau lumii. Mărturia aceasta a fost roditoare atât pentru secolul al XIV-lea, dar poate fi cu atât mai roditoare pentru fiecare perioadă în care omul, creatură asemenea Creatorului, se apropie cu dorire de cele mai presus de stricăciune. Sfântul Grigorie Palama este „chip al înfrânării” care a glăsuit cum nu se poate mai bine cuvintele Apostolului Pavel: „Ce parte are cel necredincios cu cel credincios? Căci voi sunteți templu al lui Dumnezeu precum Dumnezeu a zis: Voi locui în ei și voi umbla și Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu” (II Cor. 6, 15). Unirea cu Mântuitorul în taină, prin rugăciunea minții, îi dăruiește sfântului atât darul de a se umple el însuși de lumina cea dumnezeiască, dar și posibilitatea de a-i lumina pe alții. Trecerea, încă din această viață, dincolo de hotarele stricăciunii, zădărnicirea învățăturii celei rele, înfățișarea dogmelor celor drepte ale Ortodoxiei vor face ca întreaga Biserică să îl prăznuiască în a doua duminică a Postului Mare.

Vederea luminii nezidite și participarea la aceasta i-au dăruit Sfântului Grigorie tot mai mult îndrăzneala de a deveni „gură a ortodocșilor și trâmbiță cu dumnezeiesc glas a învățăturilor celor sfinte”. Ar fi foarte potrivit să considerăm nu doar activitatea sa omiletică, care s-a concentrat mai mult în perioada cât a fost ierarh, ci întreaga sa viață drept una destinată propovăduirii celei adevărate: toată viața sfântului a fost o predică vie, o mărturie nestinsă a experienței, dincolo de considerațiile pe care le-ar putea face cineva sprijinindu-se pe împărțiri arbitrare care iau în calcul metode și artificii retorice, dincolo de modele de predică sau exegeză mai mult sau mai puțin calculate. Ce predică poate fi mai adevărată decât cea care răsună de cuvintele harului: teologhisirea că ființa lui Dumnezeu este de neîmpărtășit, dar lucrarea Lui se împărtășește, zugrăvirea în cuvinte a slavei și frumuseții și strălucirii luminii nezidite cu care sfântul însuși s-a hrănit, lumina Taborului, bucuria Duhului, strălucirea nematerialnică…

Teologia izvorâtă din experiență

Acuzele îndreptate de multe ori împotriva sfântului că a replicat lui Varlaam și celor asemenea lui cu aceleași arme silogistice folosite de aceștia și că a avut același discurs ca și ei, însă în alți termeni, nu sunt valabile atâta timp cât sfântul recunoaște el însuși că teologia trebuie să răspundă provocărilor vremii sale de o manieră realistă și conformă acestor provocări. Nu trebuie însă uitat că niciodată, chiar dacă a folosit și armele cugetării filosofice a timpului său, Sfântul Grigorie Palama nu a rupt silogismul de teologie și de experiență. De aici vine forța sa: teologia izvorăște din experiență. Este ceea ce spunea și Sfântul Siluan Atonitul, câteva secole mai târziu: „Oricât am învăța, este cu neputință să cunoaștem pe Domnul dacă nu vom viețui după poruncile Lui, pentru că nu prin știință, ci prin Duhul Sfânt Se face cunoscut Domnul. Mulți savanți și filosofi au ajuns la credința că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Și noi, monahii, învățăm ziua și noaptea Legea Domnului, dar nu toți ajung să-L cunoască, chiar dacă cred în El. A crede că Dumnezeu există este un lucru, dar a-L cunoaște pe Dumnezeu este altceva… Iată o taină: există suflete care au cunoscut pe Domnul; există suflete care nu L-au cunoscut dar cred în El; și în sfârșit, oameni care nu numai că n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar care nici măcar nu cred în El, și printre aceștia din urmă există mulți oameni învățați”. Chiar dacă Sfântul Grigorie a replicat adesea în formule silogistice similare celor utilizate de cei ce contestau posibilitatea unirii nemijlocite cu Dumnezeu, a făcut acest lucru pentru a da un răspuns pe măsura provocării. Miezul problemei este însă altul: silogismul adevăratului teolog se adapă din frumusețea înțelepciunii lui Dumnezeu. Pentru omul prea ancorat în logica lumii acesteia, e greu de înțeles cum știința cea din afară poate fi folosită, dar mai ales depășită prin apelul la vistieria luminii nematerialnice, relația personală cu Hristos. Să nu uităm nici faptul că Acatistul Sfântului ne spune: „Toată știința cea din afară ai dobândit Preafericite, ca un cunoscător și preaînțelept; dar te-ai arătat mai apoi înfocat iubitor al frumuseții lui Dumnezeu Grigorie, înțelepțind prin dumnezeieștile tale cuvinte pe cei ce cu evlavie te laudă pe tine”.

Schimbarea simțurilor și a minții

Ce predică mai vie putem găsi decât îndemnul pe care-l luăm din viața sfântului : trimiterea la tot pasul la dimensiunea experimentală a teologiei? Nici exegezele Sfântului Grigorie Palama, nici cuvântările rostite la sărbătorile sfinților, nici omiliile alcătuite la ocazii speciale nu se îndepărtează de acest element capital. Schimbarea firii omenești și prefacerea omului și implicit a celui ce teologhisește se lucrează în întâlnirea lor cu Hristos, la nivelul dintre creat și necreat. Este vorba despre o experiență reală și tainică care ne ajută pe toți să înțelegem cum pogorârea lui Dumnezeu înseamnă întâlnirea dintre creat și necreat. În acest fel, creatura dobândește însușiri dumnezeiești, după har, și astfel omul devine un autentic ermineut și teolog și descoperă taina mântuirii și noua realitate a Împărăției lui Dumnezeu. Nu este vorba despre o stare magică sau despre o ieșire în afara simțurilor și a minții, ci despre schimbarea în chip dumnezeiesc a simțurilor și a minții. Astfel, omul va reuși, conform cu cuvintele lui Hristos, să „vadă Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere multă”.

Prăznuirea Sfântului în a doua duminică a Postului Mare trebuie să fie mărturie a celor spuse mai sus. Îl prăznuim pe Sfântul Grigorie Palama ca pe cel ce

„lumină a strălucit, părtaș fiind de lumina întreitului Soare” și ne rugăm lui astfel: „Și pe noi îndreptează-ne, sfinte, la lumina poruncilor Domnului, ca unul ce te-ai arătat vestitorul lucrărilor harului”. (realizat de Pr. Roger Coresciuc, „Ziarul Lumina”, Sâmbătă, 27 februarie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente