Sfântul Grigorie Luminătorul

Sfântul Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei, a cărui pomenire se face astăzi, 30 septembrie, de către Biserica Ortodoxă, s-a născut, după unele izvoare în anul 240, iar după altele în 257, în provincia Balhaven, din Armenia Mare. Părinții săi erau păgâni și făceau parte din familia regală a Armeniei, ocupând demnități importante în stat. Tatăl Sfântului era rudă cu Artaban, regele Persiei de atunci care era de origine partă. Nobilii persani nesuportând faptul că un part conduce regatul persan în frunte cu Hartasil, unul dintre cei mai importanți conducători persani, îl ucid pe regele Artaban. Aflând despre această crimă, regele Armenie, Cursar, fratele lui Artaban, pornește un război împotriva Persiei care va dura timp de 10 ani. Noul rege al Persiei, Artasil, l-a pus pe tatăl Sfântului Grigorie, Anac, să meargă în Armenia pentru a determina înlăturarea de la conducerea acestui regat a lui Cursar. Anac prin vileșug, împreună cu fratele său, îl ucid pe regele Armeniei, Cursar. Demnitarii lui Cursar îi omoară pe Anac și fratele său și pe toți membrii familiilor acestora, cu excepția a doi dintre copiii lui Anac care fiind prunci sunt ascunși de o rudenie a acestora și au scăpat cu viață. Unul dintre acești copii a fost Sfântul Grigorie Luminătorul. El a fost salvat și ascuns în Cezareea Capadociei unde a fost crescut în credința creștină.

Ajungând la maturitate, Sfântul Grigorie s-a căsătorit și a avut doi copii pe Aristarh și Vartanes sau Ortan. După ce a fost hirotonit preot, Sfântul Grigorie s-a întors în țara sa, Armenia, începând să propovăduiască cu timp și fără timp cuvântul lui Dumnezeu conaționalilor săi armeni, convertindu-i pe mulți dintre aceștia la creștinism. Cu ajutorul împăratului roman Dioclețian, Tridat, fiul lui Cursar, devine rege al Armeniei și sub influența persecuțiilor lui Dioclețian din Imperiul Roman, începe și el o persecuția împotriva creștinilor în regatul Armeniei. În timpul acestor persecuții are foarte mult de suferit și Sfântul Grigorie care prin harul primit de la Bunul Dumnezeu săvârșește multe minuni spre încredințarea adevărului credinței creștine. Văzând că nu are niciun rezultat în ceea ce privește determinarea Sfântului Grigorie de a apostazia, regele Tridat poruncește să fie aruncat într-o groapă, în orașul Artaxat, plină de noroi, cu șerpi, cu viermi și cu tot felul de necurății. Aici a petrecut Apostolul Armeniei nu mai puțini de 14 ani, hrănit de bunătatea și milostivirea unei văduve, care din purtarea de grijă a lui Dumnezeu îi dădea în fiecare zi o bucată de pâine și apă dintr-un ulcior. În acești 14 ani, Tridat, cu ajutorul Imperiului Roman a reușit să îi învingă pe perși și să cucerească mare parte din Persia și Siria, extinzând persecuția împotriva creștinilor și în aceste teritorii. În aceeași perioadă, Dioclețian declanșează cea mai mare persecuție din istoria creștinismului. Din această cauză, mulți creștini și-au căutat refugiul în afara granițelor Imperiului Roman, între aceștia aflându-se și un grup de treizeci și șapte de fecioare, care s-au refugiat în Armenia. Printre ele era și frumoasa Ripsimia, pe care o dorea ca soție împăratul roman. Dioclețian i-a scris prietenului său Tridat, regele Armeniei, cerându-i să o găsească și să i-o trimită pe Ripsimia, sau, dacă o vrea, să o păstreze el de soție. Soldații regelui Tridat identifică grupul de fecioare și Ripsimia s-a predat de bună voie, pentru a salva viața celorlalte. Sfânta Muceniță Ripsimia, întărită de Dumnezeu, nu cedează regelui Tridat, acesta poruncind să fie ucisă ea și celelalte 36 de fecioare.

În urma persecuțiilor pe care le-a făcut împotriva creștinilor, Dumnezeu a îngăduit asupra lui Tridat o boală cumplită, un fel de nebunie. El se credea a fi mistreț și sfâșia tot ceea ce era jurul său. Sora regelui Cusaroducta, rugându-se Bunului Dumnezeu pentru vindecarea fratelui ei, într-o noapte i s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i că fratele ei nu se va tămădui decât atunci când Sfântul Grigorie va fi scos din groapă. Sfântul Grigorie este scos din groapa în care a stat 14 ani și prima sa grijă este înhumarea creștinească a trupurilor fecioarelor, care de nouă zile stăteau neîngropate. Apoi, fiind spălat și îmbrăcat cu haine curate este adus înaintea lui Tridat. Apostolul armenilor, rugându-se Bunului Dumnezeu și prin darul pe care l-a primit de la Domnul nostru Iisus Hristos l-a tămăduit spre bucuria tuturor armenilor. Apoi, toți armenii în frunte cu regele Tridat s-au convertit la creștinism și au construit o frumoasă biserică pe locul unde au fost îngropate trupurile mucenițelor Ripsimia, Gaiani și a celor împreună cu ele în timpul persecuției lui Tridat. Apoi, regele Tridat l-a trimis pe Sfântul Grigorie în Cazareea Capadociei la Arhiepiscopul Leontie pentru a fi hirotonit Episcop. La întoarcere Sfântul Grigorie a adus cu sine preoți și diaconi pentru a-l ajuta în lucrarea pastorală.

Sfântul Grigorie a alcătuit alfabetul armenesc și a tradus în limba armeană biblia. El este considerat ctitorul culturii armene. Înaintat în vârstă, Sfântul Grigorie participă la Sinodul Ecumenic din 325 și semnează al treizeci și șaselea Părinte din cei 318 prezenți la cel dintâi Sinod Ecumenic. În anul 331 a lăsat ca Episcop al Armeniei, în locul său, pe fiul său Aristarh și s-a retras într-o peșteră din Mania, unde a trăit în sihăstrie. Acolo s-a mutat la Domnul în anul 332.

Comentarii Facebook


Știri recente