Sfântul Grigorie Decapolitul sărbătorit la Mânăstirea Bistrița

Ieri, 20 noiembrie, Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi și peste 40 de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Bistrița olteană, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Grigorie Decapolitul, după cum informează mitropoliaolteniei.ro. Peste 2500 de credincioși din județul Vâlcea, dar și din alte zone ale țării, au venit la Mânăstirea Bistrița pentru a participa la prăznuirea Sfântului și a se închina la cinstitele sale moaște.

Din soborul de ierarhi au făcut parte, Înalt Preasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înalt Preasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înalt Preasfințitul Irineu a prezentat viața, activitatea și slujirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, îndemnând pe credincioșii prezenți să-i urmeze exemplul. La finalul Sfintei Liturghii, primarul municipiului Slobozia i-a acordat Înalt Preasfințitului Gherasim, în semn de respect și prețuire steagul, stema și medalia municipiului Slobozia. De asemenea, au mai primit medalii din partea primarului municipiului Slobozia, Preasfințitul Emilian Lovișteanul și Stavrofora Mihaela Tamaș, Stareța Mânăstirii Bistrița.

Comentarii Facebook


Știri recente