Sfântul Dosoftei, mitropolitul Moldovei: Un sfânt în slujba limbii române

În fiecare an, pe 13 decembrie, Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române pe 14 octombrie 2005. Anul acesta se împlinesc 318 ani de la trecerea la cele veșnice a celui căruia îi datorăm introducerea limbii române în cultul bisericesc.

Pomenit, de șase ani încoace, pe 13 decembrie, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, este cunoscut în istoria Bisericii Ortodoxe Române pentru determinarea cu care a luptat pentru tălmăcirea cărților de cult în limba română, astfel încât cuvântul de învățătură să fie înțeles de fiecare în parte.

Numele său rămâne însemnat cu majuscule în istoria noastră, fiind unul dintre cei mai importanți cărturari români și primul versificator al psaltirii în toată Ortodoxia răsăriteană. De asemenea, este cunoscut ca fiind autorul primelor traduceri din literatura universală în românește, primul traducător din Moldova al cărților de slujbă în românește, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, precum și unul dintre cunoscătorii și traducătorii din literatura patristică. Întreaga sa activitate pe tărâm literar și liturgic îl situează printre cei care au contribuit substanțial la formarea limbii române literare.

Pentru viața sa duhovnicească deosebită, pentru eforturile sale neobosite de a lumina poporul întru păstrarea dreptei credințe, precum și pentru reușita sa de a introduce limba română în cultul bisericesc, pe 14 octombrie 2005, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, în Catedrala mitropolitană de la Iași a avut loc proclamarea canonizării sale. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, IPS Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa și Kampania, alături de numeroși ierarhi din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Sinodul BOR a stabilit ca zi de pomenire a Sfântului Ierarh Dosoftei data de 13 decembrie, cea în care mitropolitul moldav, în anul 1693, trecea la cele veșnice.

Mitropolit și om al literelor

Născut pe 26 octombrie 1624, în familia Barilă din ținutul Sucevei, ierarhul de mai târziu avea să primească la naștere numele de Dimitrie. Și-a început studiile la Iași, la Colegiul de la Mănăstirea ‘Sfinții Trei Ierarhi’, desăvârșindu-și apoi educația la Școala Frăției ortodoxe ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Lvov (Ucraina), unde a studiat limbile greacă, latină, slavona bisericească, polona, Sfânta Scriptură și învățăturile Părinților Bisericii, dar și retorica și poezia.

După încheierea studiilor s-a întors în Moldova, la Mănăstirea Probota, unde, în 1649, a fost tuns în monahism sub numele de Dosoftei. De altfel, în această mănăstire începe prolifica sa activitate cărturărească. Aici, în anul 1650 traduce pentru prima oară în românește Istoriile lui Herodot.

Grație virtuților sale de cărturar, precum și a vieții sale duhovnicești, a urcat treptat în ierarhia bisericească, fiind hirotonit episcop de Huși (1658-1660), episcop de Roman (1660-1671), pentru ca apoi să devină mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675-1686).

Activitatea sa arhierească nu l-a împiedicat să-și dedice munca și să depună eforturi uriașe pentru a aduce mai aproape de înțelegerea poporului cărțile de învățătură, dar în mod special cele utilizate în biserici, până atunci limba folosită în oficierea slujbelor fiind slavona. O limbă greoaie și prea puțin accesibilă celor mulți. Tocmai de aceea, munca imensă depusă de vrednicul mitropolit Dosoftei a contribuit, de fapt, la introducerea limbii române în cultul bisericesc și la modernizarea și transformarea limbii române literare.

Psaltirea în versuri, prima operă poetică de mare întindere din literatura română

Printre primele cărți care au văzut lumina tiparului în românește se numără Psaltirea în versuri și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (tradus din slavonă), ambele lucrări fiind tipărite la Uniev, Polonia, în 1673. Psaltirea în versuri rămâne în istoria literaturii o autentică premieră, fiind prima operă poetică de dimensiuni considerabile – 8.643 de versuri, în peste 500 de pagini. ‘A fost lucrată cu lungă osteneală, în mulți ani, socotită și cercată prin sfintele cărți și di-aciia pre versuri întocmită, în cinci ani foarte cu osârdie mare’, își evaluează volumul uriaș de muncă dedicat acestei opere mitropolitul Dosoftei, în prefața lucrării sale.

Activitatea sa cărturărească a continuat cu noi cărți de slujbă și de învățătură în limba română. Dumnezăiasca Liturghie a apărut în 1679, fiind a doua traducere românească, din greacă, a Sfintelor Liturghii, după aceea a diaconului Coresi, din 1570. Lucrarea, retipărită într-o ediție îmbogățită în 1683, este prima traducere care cuprinde toate cele trei liturghii și prima tradusă de un ierarh. O carte de căpătâi, pe care Dosoftei o socotește ca fiind un dar pentru cei mulți: ‘Din cât S-au îndurat Dumnedzău de ne-au dăruit mila Sa, dăruim și noi acmu deodată acest dar limbii românești, svânta Liturghie, scoasă pre limba rumânească de pre elinească, de lauda lui Dumnedzău să-nțăleagă toț carii nu-nțăleg sârbește sau elinește. Carea primind ca un odor cel mai scump ceresc, pre Dumnedzău să lăudaț, și pre noi la svânta rugă nu uitareț, și fiți sănătoș’.

În 1680 a văzut lumina tiparului Psaltirea de-nțăles, cu text bilingv slavo-român, iar un an mai târziu Molitvălnic de-nțăles (1681). În 1683 apare și lucrarea Parimiile de preste an.

Timp de 25 de ani (1682-1686) a muncit asiduu la traduceri după izvoare grecești și slavone, tipărind în limba română Viața și petrecerea sfinților, în patru volume. Această lucrare, ca și Psaltirea în versuri, a circulat, așa cum apreciază istoricii, în toate cele trei țări române, contribuind la cultivarea îndeletnicirii de a citi, a evlaviei în rândul poporului, la întărirea conștiinței naționale, dar și la îmbogățirea vocabularului limbii române, prin împrumutarea unor termeni din greacă și latină.

Fragment din Tomosul sinodal al Bisericii Ortodoxe Române autocefale privind canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

‘Având în vedere viața pilduitoare a învățatului Ierarh Dosoftei, evlavia sa călugărească și înțelepciunea sa sfântă, în tâlcuirea cuvântului lui Dumnezeu, pentru luminarea slujitorilor sfintelor altare și a poporului credincios, precum și păstrarea dreptei credințe, urmând obiceiul sinodal și chemând în ajutorul nostru puterea lui Dumnezeu, Celui închinat și preamărit, Hotărâm: Ca de acum înainte și în veci Ierarhul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, să fie numărat între Sfinții Bisericii și să fie pomenit și cinstit cu cântări de laudă în ziua de treisprezece a lunii decembrie.

Poruncim, de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viața, slujba și icoana Sfântului să fie primite cu evlavie de preoții, monahii și credincioșii ortodocși.

Spre deplina statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal și canonic, întărim cu semnăturile noastre acest Tomos sinodal de canonizare a Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, aducându-l la cunoștința clerului și a tuturor dreptcredincioșilor din cuprinsul Patriarhiei Române.

Dat în București,anul mântuirii 2005,luna iulie, ziua a cincea’.

Un mare teolog, biograf al sfinților și deschizător de drumuri

Sfântul Mitropolit Dosoftei a fost un ierarh pilduitor, legat de tradiție, un apărător al Ortodoxiei, un mare om de cultură și un deschizător de drumuri, spune părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Părinte arhimandrit, ce însemnătate are Sfântul Ierah Dosoftei în Biserică și în cultura română?

Mitropolitul Dosoftei a fost în cultura românească și în special în Biserică un pionier în multe domenii. Sfântul Mitropolit Dosoftei este considerat primul mare poet român, un pionier în arta versificării, pentru că el a versificat Psaltirea, și a fost unul dintre cei care au deschis drumul tipăririi Liturghierului în limba română. După cunoștințele mele, el a fost primul ierarh care a tipărit o versiune completă a Liturghierului în limba română, la Iași, în 1679, fiind urmat de alte ediții care au marcat fundamental istoria devenirii limbii române: Liturghierele editate de Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (Târgoviște, 1713), de mitropolitul Iacov Putneanul (Iași, 1759) sau de mitropolitul Veniamin Costachi (Iași, 1818), care au constituit modele și baze pentru toate edițiile de după ele. Dar pentru că atunci, în vremea mitropolitului Dosoftei, nu se putea publica o carte de cult, mai ales un Liturghier fără aprobarea unui mare patriarh, și în condițiile în care mitropolitul Moldovei n-a primit aprobare în acest sens de la patriarhul Constantinopolului, el s-a adresat patriarhului de Alexandria, care i-a dat binecuvântarea pentru tipărirea în limba română.

De ce este considerat un biograf al sfinților?

Pe mitropolitul Dosoftei îl putem considera un biograf al sfinților deoarece în Viața și petrecerea sfinților i-a pomenit, pe lângă sfinții cunoscuți ai întregii Ortodoxii, pe sfinții autohtoni, din Moldova. A scris despre Sfinții Partenie și Rafael de la Agapia Veche, despre sfinții de la Tazlău, de la Bisericani sau din alte zone, ale căror sfinte moaște le-a văzut cu ochii lui. Unele dintre acestea, povestește mitropolitul Dosoftei, erau adăpostite în sicrie săpate în trunchiuri de brad, în fața cărora oamenii se închinau cu multă evlavie. În canonizarea acestor sfinți de către Biserica Ortodoxă Română, un rol fundamental l-au avut descrierile făcute de mitropolitul Dosoftei. De asemenea, Sfântul Dosoftei este unul dintre primii ierarhi români care au vorbit despre Sfânta Parascheva și căreia i-a închinat câteva pagini în această lucrare a sa, Viața și petrecerea sfinților, la puțini ani după ce sfintele sale moaște au fost aduse în Moldova, în anul 1641. Așadar, mitropolitul Dosoftei este autorul unei importante opere de pionierat în domeniul versificării, în tipărirea textelor religioase în limba română, precum și a vieții sfinților.

Ce trebuie să ne amintim mereu în legătură cu acest erudit cărturar?

Mitropolitul Dosoftei a fost un ierarh pilduitor, un om legat de tradiție și un apărător al Ortodoxiei. A fost, de asemenea, prin opera sa de pionierat, un deschizător de drumuri pentru numeroșii oameni de cultură din ținutul Fălticenilor: Creangă, care s-a legat de Fălticeni, Sadoveanu, Labiș, familia Lovineștilor, atâția și atâția oameni de cultură din acest ținut, aflat totuși într-o oarecare izolare, departe de capitala Moldovei și, ulterior, de capitala României, dar un loc pe care el l-a binecuvântat cu șederea sa la Mănăstirea Probota, unde s-a născut duhovnicește.

De asemenea, a fost un ierarh mărturisitor. A murit departe de țară, fiind înmormântat în Biserica ‘Nașterea Domnului’ din Jolkiew, astăzi în Ucraina. A trecut la Domnul pe 13 decembrie 1693, la puțin timp după ce a slujit Sfânta Liturghie, în biserica în care i se acordase un loc, de către regele de atunci al Poloniei, spunând ucenicilor săi: ‘Iată unde am ajuns noi a muri…’. S-a întins pe o laviță, a închis ochii și în câteva clipe și-a dat sufletul lui Dumnezeu. (Articol publicat în ZiarulLumina din data de 12 decembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente