Sfântul Dionisie Exiguul, sărbătorit în Episcopia Caransebeșului

La Începutul anului bisericesc, sâmbătă, 1 septembrie 2012, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale a schitului de la Bucova, județul Caraș-Severin, așezământ monahal care și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Dionisie Exiguul. Cu acest prilej, chiriarhul a binecuvântat și sfințit altarul de vară, situat în incinta mănăstirii, apoi a oficiat, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

La slujbă au participat autorități județene și locale, precum și un număr impresionant de credincioși și credincioase din localitate și de pe frumoasa Vale a Bistrei, așezământul monahal reprezentând pentru credincioșii din această zonă un loc de rugăciune și de mângâiere sufletească.

Cu mic, cu mare, toți au vrut să aducă mulțumire Bunului Dumnezeu pentru binefacerile Sale revărsate asupra lor în decursul anului bisericesc trecut și să se roage pentru sănătate și împliniri duhovnicești în noul an bisericesc pe care l-am început. Totodată, au vrut să împărtășească bucuria duhovnicească a obștii monahale de a-l avea în mijloc pe Întâistătătorul eparhiei Caransebeșului, care s-a rugat pentru ei și le-a împărtășit cuvinte de folos duhovnicesc.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Lucian a vorbit despre importanța acestei zile, dar și despre ridicarea acestui așezământ monahal.

‘Astăzi v-ați îndreptat, alături de noi, pașii la această sfântă mănăstire, ca împreună să ne rugăm și împreună, cu binecuvântarea Domnului, să începem noul an bisericesc. În fiecare an la 1 septembrie ne întâlnim aici pe această vale frumoasă, la schitul Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, ctitoria familiei Ghiorghioni, o ctitorie în memoria fiului iubit, cel pe care l-am pomenit și pentru sufletul căruia ne-am rugat, în cadrul Sfintei Liturghii, ca să fie așezat în Împărăția cerurilor, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit, cel care înainte de vreme a trecut din lumea aceasta în lumea cea veșnică, în Împărăția lui Dumnezeu’, a arătat Preasfințitul Lucian.

De asemenea, arhimandritul Constantin Timiș, exarhul mănăstirilor Episcopiei Caransebeșului, a arătat că în această eparhie, Sfântul Dionisie Exiguul este cinstit în mod deosebit, însuși Schitul Bucova avându-l drept ocrotitor.

‘La început de an bisericesc, la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, trăitor al veacului al V-lea, născut pe meleagurile noastre, în Sciția Minor, Dobrogea de astăzi. Pe lângă bogatele cunoștințe de astronomie, Sfântul Dionisie Exiguul s-a evidențiat și prin traducerile, din limba greacă în limba latină, a multor scrieri patristice. Este totodată considerat și părintele erei creștine pentru că datorită lui noi cunoaștem în ziua de astăzi această împărțire a timpului: înainte de Hristos și după Hristos, era creștină începând cu Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Episcopia Caransebeșului cinstește, începând cu anul 2009, în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, pentru că aici la Bucova, la poalele Muntelui Țarcu, s-a ridicat această biserică închinată Sfântului Dionisie Exiguul, care este ocrotitorul acestui așezământ monahal’, a mărturisit arhim. Constantin Timiș.

La final, Preasfințitul Lucian, înconjurat de soborul de preoți slujitori, a sfințit și binecuvântat casa de pelerini a mănăstirii, apoi a împărțit credincioșilor anaforă și iconițe.

Prima mănăstire cu hramul ‘Sfântul Dionisie Exiguul’

Aflat într-un peisaj mirific, Schitul ‘Sfântul Dionisie Exiguul’ din Bucova a fost înființat la data de 1 octombrie 2009, fiind primul așezământ monahal din Patriarhia Română închinat Sfântului Dionisie Exiguul. Acesta a fost ctitorit de către familia Ghiorghioni în memoria și veșnica pomenire a fiului său Dionisie Claudiu Ghiorghioni, trecut prematur în lumea drepților.

Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frățească oferită de familia ctitor Ghiorghioni. Schitul ‘Sfântul Dionisie Exiguul’ – Bucova este păstorit de ieromonahul Calinic Stângă și cuprinde biserica schitului, construită în stil moldovenesc, și un corp de chilii. Schitul de la Bucova este al XX-lea așezământ monahal din Episcopia Caransebeșului și împletește frumos cununa vieții monahale duhovnicești din această eparhie.

Comentarii Facebook


Știri recente