Sfântul Cuvios Rafail de la Agapia Veche cinstit în satul său natal

La data de 21 iulie, Biserica Ortodoxă Română a făcut pomenirea Sfântului Cuvios Rafail, viețuitor la sfârșitul secolului al XVI-lea la Mănăstirea Agapia Veche din Munții Neamțului.

El a fost canonizat anul trecut la sărbătoarea Înălțării Domnului de la Mănăstirea Neamț, alături de alți opt sfinți cuvioși nemțeni: Cuvioșii Simeon și Amfilohie de la Pângărați, a căror zi de prăznuire este 7 septembrie, Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, cu zi de pomenire la 9 septembrie, Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani, a căror zi de prăznuire este 1 octombrie, Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia Veche, care este sărbătorit în aceeași zi cu Sfântul Rafail – 21 iulie, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, cu zi de prăznuire pe 16 august, și Sfântul Cuvios Ioan de la Râșca și Secu, care va fi prăznuit pe 30 august.

La sărbătorirea Sfântului Rafail, nu numai locurile viețuirii sale monahicești se umplu de mireasma bucuriei duhovnicești, ci și ținutul de baștină al sfântului, satul Bursucani, din nordul județului Galați, unde binecredincioși creștini din zonă și vecinătate își aduc prinosul de rugăciune și cinstire către sfântul care se roagă pentru ei înaintea Sfintei Treimi și pe care îl consideră „unul de-al lor”.

Odată cu oficializarea cinstirii sale în Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Cuvios Rafail a devenit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Dunării de Jos, alături de Sfântul Apostol Andrei, cel care a propovăduit Evanghelia mântuirii pe aceste meleaguri, și Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea al Constantinopolului, „păstor al creștinilor de la Dunăre”, canonizat anul acesta, pe data de 3 mai, la Catedrala episcopală din Galați.

De fapt, Sfântul Rafail reprezintă o nouă mărturie a rodirii, de peste veacuri, a cuvântului lui Dumnezeu binevestit strămoșilor noștri de către Întâiul Chemat la Apostolat, Sfântul Andrei.

Sfântul Rafail s-a născut în anul 1560 în satul Bursucani (astăzi, în comuna Bălăbănești, jud. Galați), într-o zonă cu veche tradiție monahală. În această parte a țării, documentele vremii amintesc că, începând cu secolul al XVI-lea, mulți sihaștri s-au așezat în codrii Adamului, viețuind în asceză și rugăciune. Probabil de la acești monahi Sfântul Rafail s-a aprins de dorul de Dumnezeu, dorind a lua chipul îngeresc. De aceea, pleacă din tinerețe la mănăstirea nemțeană Agapia Veche, unde, după ce a fost ucenic al monahilor de aici, este călugărit primind numele de Rafail.

Sfântul Rafail a trăit o perioadă în inima munților, iar după ani de rugăciune și asceză a devenit îndrumător al fraților din obște, uimind pe toți prin virtuțile sale. De aceea, era numit „Fericitul stareț Rafail”. Din timpul vieții a primit darul facerii de minuni, iar după moartea sa, mulți bolnavi și neputincioși veneau la mormântul său, pentru a se vindeca.

Însuși Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei l-a considerat sfânt și i-a cinstit sfintele sale moaște.

Prima cinstire a Sfântului Rafail a fost săvărșită în localitatea sa natală anul trecut, când Preasfințitul Episcop Casian al Dunării de Jos, alături de un sobor de preoți și diaconi, în mijlocul unei mulțimi de credincioși, a slujit Sfânta Liturghie în cătunul Zimbru al satului Bursucani, pe locul vechiului schit.

Anul acesta, sfântul a împlinit dorința rugătorilor săi și a binecuvântat sfințirea locului pentru ridicarea noului schit Zimbru, dependent de Mănăstirea Adam. „Am așezat temelia schitului cu nădejdea că, prin sfintele rugăciuni și cu ajutorul credincioșilor și al oamenilor buni, ne va învrednici Domnul ca la anul, la Sărbătoarea Sfântului Rafail de aici, din satul său natal, să putem sfinți lăcașul monahal, care va arăta frumusețea, continuitatea și bucuria împreună-lucrării noastre cu sfinții lui Dumnezeu. Avem nădejdea că la anul ne vom bucura să vedem cum cei care vor trece spre Bârlad vor putea să intre aici, să se roage, să mediteze puțin și să admire un loc așa de frumos, duhovnicesc. Este frumos să zidești o biserică nouă, dar e mult mai frumos să refaci o biserică încărcată de istorie!”, a spus, cu acest prilej, Chiriarhul Dunării de Jos, Preasfințitul Casian.

Referindu-se la prăznuirea Sfântului Rafail, Preasfinția Sa a mai adăugat: „Un cuvios este cel care Îl așază pe Dumnezeu mai presus de orice pe lumea aceasta. De aceea, viața pustnicilor și a cuvioșilor este „fericită”, după cum spun cântările Bisericii. Dumnezeu ne învață să descoperim oameni fericiți, ca să învățăm să fim și noi fericiți și să fericim, la rândul nostru, pe alții! Căci viața pustnicilor este fericită pentru că L-au găsit pe Dumnezeu și au rămas în dragostea Lui. Cei care trăim cu gândul doar la cele lumești suntem așa cum este și lumea; cei care nădăjduim la frumusețile lui Dumnezeu pe care le vedem astăzi, aici, suntem așa cum trăim această clipă binecuvântată de Dumnezeu. Noi nu putem fi singuri fericiți în lumea aceasta, pentru că Însuși Mântuitorul ne-a arătat de ce: din cauza noastră și a felului nostru de viață, în lume vom avea necazuri! Dar cei care au biruit necazurile, cu răbdare, cu post, cu rugăciune, cu nevoințele de tot felul, care în lipsuri și nevoi nu s-au întristat, aceștia au găsit viața fericită. Iar viața fericită este viața sfinților lui Dumnezeu. Și dintre sfinții lui Dumnezeu, cuvioșii sunt cei care ne arată de-a pururi fericirea lor!”.

„Aceasta ne învață pe noi Dumnezeu, când ne cheamă să ne întâlnim la rugăciune în locurile pline de sfințenie unde au trăit sfinții! Sfântul Rafail, ca și alți cuvioși, ne arată cât de important este pentru orice creștin cunoașterea vieților celor ce au iubit pe Dumnezeu și au răspândit iubirea lui Dumnezeu în lumea noastră și în aceste locuri!” a mai spus Preasfințitul Casian.

Pe tot parcursul Sfintei Liturghii, icoana sfântului a fost ținută pe brațe de tineri localnici îmbrăcați în costume populare, ca o nouă mărturie a frumuseții și bogăției spirituale ale acestor locuri.

La sfârșit, toți credincioșii au primit câte o iconiță cu Sfântul Rafail, iar bucuria sărbătoririi s-a întregit cu o agapă creștină, pregătită de harnicele maici de la Mănăstirea Adam.

În acest cadru solemn, la biserica din satul Bursucani, închinată, și ea, Sfântului Cuvios Rafail, au fost sfințite lucrările de restaurare.

Ridicarea Schitului Zimbru se leagă tot de numele Sfântului Rafail. Avându-se în vedere puternicele legături spirituale dintre sihaștrii din Munții Neamțului și cei de la Mănăstirea Râșca, ctitorii Schitului Zimbru pot fi considerați ucenicii de peste ani ai Sfântului Rafail de la Agapia, care au venit în satul de naștere al acestuia pentru a dărui lui Dumnezeu biserică și schit călugăresc chiar în locul nașterii marelui sihastru.

Acest lăcaș monahal, care avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793, de către doi călugări – ieromonahii Ioasaf și Aloman – veniți de la Mănăstirea Râșca, județul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă și Iamandi. Schitul a funcționat până la 1864 ca mănăstire de călugărițe. La secularizare, prin ordinul Ministerului de Culte, maicile, împreună cu stareța lor, monahia Agafia Palade, au fost silite să părăsească schitul, cele mai multe dintre ele ajungând la Mănăstirea Adam. Însă, la schit au mai rămas totuși câteva maici, printre care Epraxia Iamandi și Agripina Cernat. În locuința primeia dintre ele, statul hotărăște, în anul 1866, înființarea Școlii Primare din Bursucani. Celelalte bunuri ale schitului au fost vândute la licitație. Astfel, biserica schitului devine parohială. În ea se slujea doar de hram. În anul 1939, ea împlinea cerințele spirituale ale credincioșilor din satul Zimbru, astăzi desființat. La cutremurul din 10 noiembrie 1940, biserica este distrusă definitiv.

Astăzi, schitul Zimbru, reînființat de către Episcopia Dunării de Jos prin Hotărârea nr. 244/2008, va fi refăcut în scurt timp, după cum a existat în realitate și după cum mărturisesc documentele istorice, precum și după cum a rămas în amintirea bătrănilor satului. El va primi, pe lângă vechiul hram, și cel închinat Sfântului Rafail.

Prăznuirea Sfântului Cuvios Rafail în satul său natal reprezintă o firească cinstire adusă de către urmașii săi de peste timp, cei ce formează astăzi „obștea” sa de ucenici de la Dunărea de Jos, care nădăjduiesc în ajutorul și mijlocirea Sfântului la tronul dumnezeiesc.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente