Sfântul Cuvios Iosif, serbat la Mănăstirea Văratec

Mănăstirea Văratec din județul Neamț și-a serbat ieri, 16 august 2011, cel de-al doilea hram. Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, prăznuit de Biserica noastră pe 16 august, a fost cinstit în mod deosebit de cea mai mare obște de maici din țară și de mulțime de pelerini. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Pelerinii care au venit la sărbătoarea hramului s-au închinat la mormântul Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec din biserica mănăstirii, rugându-se alături de slujitori în timpul Sfintei Liturghii.

Pornind de la modelul sfințeniei Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, PS Ioachim Băcăuanul a vorbit despre treptele urcușului duhovnicesc. ‘Prima treaptă a desăvârșirii pe care o urcăm din întunericul păcatelor este starea de pocăință. Hristos a îndemnat pe fiecare să se cunoască pe sine. Pocăința este starea care îl ajută pe om să regrete ceea ce a făcut rău. După ce omul trezește în el această stare a pocăinței, merge să se spovedească. Prin starea de pocăință se discerne esențialul de non-esențial în această lume. Omul nu trebuie doar să privească, ci să se și înalțe către înălțimea cerului, către asemănarea cu Dumnezeu. Sfinții cuvioși, după ce s-au ridicat din păcat, au menținut conștiința prezenței lui Dumnezeu și conștiința de sine care dă echilibru ființial, prin care se realizează starea de pocăință permanentă, după cum spun părinții filocalici. Omul trebuie apoi să înlocuiască în viața lui păcatele cu virtuțile. Astfel se descoperă prezența lui Dumnezeu în firea lucrurilor. Virtuțile sunt niște trepte prin intermediul cărora ni se deschide orizontul, descoperind alte sensuri și valori spirituale. Prin practicarea virtuților se realizează a doua stare a urcușului duhovnicesc pe care părinții o numesc iluminare’, a explicat Preasfințitul Ioachim Băcăuanul. După Sfânta Liturghie, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului și Bacăului a oficiat Parastasul pentru ctitorii Mănăstirii Văratec.

Comentarii Facebook


Știri recente