Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea cinstit în Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 23 noiembrie pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea. Sfântul Cuvios Antonie s-a născut într-un sat din județul Vâlcea. De tânăr a fost tuns călugăr la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, primind numele Antonie. Apoi, sporind în rugăciune și smerenie, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viață pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin anul 1690. Neavând un lăcaș propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare și a săpat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stâncă, lucrând trei ani de zile. Apoi, Episcopul Ilarion de la Râmnicu-Vâlcea l-a sfințit. Pentru viața sa curată, Cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii și al vindecării. În scurt timp, numele lui a ajuns vestit chiar și dincolo de Carpați, în Transilvania. După 28 ani de aspră nevoință, Cuviosul Antonie a răposat, înainte de anul 1714, și a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul, împreună cu obștea mănăstirii, lângă ușa paraclisului săpat de el. Până astăzi se păstrează chilia Cuviosului, cunoscută sub numele de ‘Peștera Sfântului Antonie’, dar și micul paraclis săpat în piatră.

La data de 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea mai multor sfinți români printre care și Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, cu data de prăznuire la 23 noiembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 21 iunie 1992.

Comentarii Facebook


Știri recente