Sfântul Chiril al Alexandriei despre învierea lui Lazăr

Astfel unii, lipsiți cu totul de nădejdea în cuvântul lui Dumnezeu, Care toate le poate, având în suflet răul miros al putreziciunii și locuind într-o locuință a morților, aud Cuvântul venit la ei și puterea Lui pătrunzând în sufletele lor, prin spusa: „vino afară!” dar ies încă legați de legăturile morții.

A scos pe mortul rău mirositor, după a patra zi de la moarte, din mormânt și aporuncit celui legat și împiedicat, să umble. Și îndată moartea a fugit de la el și mortul s-a mișcat, izbăvit de putreziciune. Lepădând răul miros al acesteia, a ieșit scăpat de porțile morții și neîmpiedicat de legături. Eliberat de acoperământul feței, care-i opera vederea, a alergat neîmpiedicat spre Cel ce l-a chemat, cunoscând glasul Stăpânului. Căci cuvântul avea putere dumnezeiască și porunca împărătească avea puterea să desființeze moartea și să înlăture stricăciunea, fiind dovada unei puteri mai presus de rațiune. Folosirea de strigarea pătrunzătoare era străină și neobișnuită Mântuitorului Hristos. Căci Dumnezeu-Tatăl zice undeva despre El: „Nu va striga, nici va grăi tare” și cele următoare (Is. 42, 2). Căci faptele Dumnezeirii adevărate sunt nemustrătoare și netulburătoare.

Așa sunt faptele adevărului în Hristos, căci este Dumnezeu din Dumnezeu după fire și adevărat. Deci ce zicem, când Îl vedem strigând în mod neobișnuit? Nu va coborî cineva la atâta nebunie, ca să spună că El a ieșit din ceea ce se cuvine și că a greșit față de ceea ce trebuie! Cum poate fi aceasta? Deci strigarea are un motiv. Vom spune că ea a fost necesară spre folosul ascultătorilor. Căci face din minunea cu privire la Lazăr un chip al învierii generale a morților.

Și ceea ce s-a împlinit cu unul devine chipul tuturor. Deoarece credem că va veni ca Judecător, socotim că va fi o strigare oarecare prin trâmbiță, după cuvântul lui Pavel (I Cor. 15, 52), care va porunci celor ce zac în pământ învierea, acest negrăit lucru săvârșindu-se prin puterea lui Dumnezeu, Care toate le poate. Pentru aceasta și Legea dată prin Moise, când s-a închipuit sărbătoarea cortului, a zis: „Prăznuiți-o aceasta în amintirea trâmbițelor”.

Porunca Stăpânului prevedea că se vor clădi iarăși trupurile omenești și că sufletul fiecăruia își va reprimi trupul său. În acesta răsună trâmbița lui Dumnezeu, ca o poruncă a învierii, precum s-a spus. Ca chip al acestei porunci Hristos a spus, în cazul lui Lazăr, ceva mare și vrednic de auzit, nereferindu-se la ceva obișnuit, ca să le arate chipul celor ce vor fi în viitor. Astfel unii, lipsiți cu totul de nădejdea în cuvântul lui Dumnezeu, Care toate le poate, având în suflet răul miros al putreziciunii și locuind într-o locuință a morților, aud Cuvântul venit la ei și puterea Lui pătrunzând în sufletele lor, prin spusa: „vino afară!” dar ies încă legați de legăturile morții. Căci a ieșit, zice, „mortul legat” (In11, 44). Apoi, fiind de față și ucenicii, și El poruncindu-le, ei dezleagă de legăturile mortului pe cel ce, ascultând de Fiul lui Dumnezeu, a ieșit din mormânt. Iar cel dezlegat pornește liber și îndată se alătură lui Iisus. Socotesc că Lazăr este un simbol general. El era din Betania, care înseamnă „casa ascultării.” El s-a îmbolnăvit, însă pe urmă s-a însănătoșit, pentru că era prieten al lui Iisus. Deci nu trebuie să-și piardă nădejdea nici cel ce se află în răul extrem. E bine să nu se îmbolnăvească cineva, dar, dacă se îmbolnăvește, să se roage ca să nu-i fie boala spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu. Deci se poate vedea că cel ce urmează lui Iisus iese la glasul lui Iisus încă legat și strâns de lanțurile păcatelor, făcându-se viu fiindcă a ascultat prin pocăință de glasul lui Iisus. Dar pentru că nu s-a dezlegat încă de legăturile păcatului, nu poate umbla pe picioarele lui liber, nici nu poate face lucruri deosebite în mod dezlegat, având mâinile legate și picioarele ținute în legăturile celor morți. De aceea, are vederea acoperită de neștiință. Dar, dezlegat și înviat prin porunca lui Iisus, pornește pe această cale, încât ajunge să fie în unire cu Iisus.

Nu s-a scris cui a poruncit să-l dezlege. Poate ucenicilor, sau iudeilor care L-au urmat, sau poate îngerilor care Îi slujeau spre mântuirea oamenilor. Și trebuie văzută și deosebirea dintre cei care mor: unii nu ies din casă, ca fiica lui Iair, unii sunt duși spre mormânt, ca fiul văduvei, iar unii sunt așezați deja în mormânt și au început să putrezească. Mai nefericiți decât aceștia sunt cei ce întârzie și mai mult în mormânt. (Articol preluat de pe www.doxologia.ro)

(Extras din Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, E.I.B.M.B.O.R., București, 2000).

Comentarii Facebook


Știri recente