Sfântul Chiril al Alexandriei, „apărătorul Maicii Domnului”

O minte luminată de harul divin se cunoaște din cuvintele pe care le oferă și operele pe care le creează. Sfântul Chiril al Alexandriei a fost unul dintre cei mai pătrunzători Părinți, lăsând creștinătății o moștenire dogmatică nespus de importantă. A fost numit, în mod foarte convingător, „apărătorul Maicii Domnului”, pentru că, prin scrierile și mărturisirea sa, Sinodul al III-lea Ecumenic a anatemizat ereziile fostului patriarh de Constantinopol, Nestorie. Sfântul Chiril, prin propovăduirea pe care a desfășurat-o, a fost un vrednic urmaș al Sfântului Atanasie al Alexandriei, continuând cu spor eforturile anterioare ale acestuia.

Cunoaștem foarte puține lucruri despre viața Sfântului Chiril înainte de ocuparea scaunului patriarhal din Alexandria. S-a născut în jurul anului 370 în acest faimos oraș, într-o familie de creștini. Unchiul său, Teofil, a ocupat scaunul de patriarh al Alexandriei între anii 385 și 412, lui urmându-i Sfântul Chiril. Teofil a fost cel la inițiativa căruia s-a organizat în anul 403 Sinodul de la Stejar, în urma căruia a fost condamnat pe nedrept Sfântul Ioan Hrisostom. Sfântul Chiril a participat și el, fiind de acord cu hotărârea finală, probabil datorită influenței unchiului său. Cert este că, mai târziu, Sfântul Chiril nu va mai repeta această greșeală în cadrul Sinodului al III-lea Ecumenic, atunci când va rosti o hotărâre dreaptă și înțeleaptă împotriva ereticului Nestorie. Astfel, în 412, la vârsta de 42 de ani, Sfântul Chiril a fost ales patriarh al Alexandriei, datorită vieții sale curate.

Sfântul Chiril s-a dovedit încă de la începutul păstoririi sale un bărbat cu personalitate. A evitat să facă diverse compromisuri periculoase cu autoritățile, sau să îngăduie continuarea sărbătorilor păgânești în cetate. Până în prezent, Sfântul Chiril este prezentat în unele studii de specialitate ca fiind un om impulsiv, foarte agresiv și chiar făcut responsabil de gesturi nedemne de un ierarh. Cel mai mult i se reproșează pretinsa implicare în uciderea filosoafei păgâne Hypathia, din anul 415. Este absurd să credem că o persoană care a lăsat o întreagă operă despre iubirea lui Dumnezeu față de om ar îndemna la crime. Hypathia a fost, într-adevăr, ucisă de un grup de creștini fanatici, dar implicarea Sfântului Chiril nu are la bază nici un argument. I s-a mai reproșat, de asemenea, atitudinea orgolioasă în fața problemelor dogmatice și dorința de a se impune cu orice preț împotriva patriarhiei constantinopolitane. Din nou, i se atribuie un comportament absurd, care nu se aplică deloc Sfântului Chiril. El a fost un om pregătit să apere dreapta credință, iar dacă înflăcărarea sa a fost interpretată greșit este doar vina unor pretinși experți care caută să denatureze adevărul.

În anul 428, Nestorie devine patriarh al Constantinopolului. Era un om destul de cultivat, pregătit teologic, dar care nu reușea să înțeleagă în mod corect unitatea celor două firi în persoana Mântuitorului Hristos. Nestorie considera că fiecare fire, atât cea dumnezeiască, cât și cea umană are persoana ei și, prin urmare, Mântuitorul are de fapt două persoane. De asemenea, o numea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, doar Născătoare de om sau, în cel mai bun caz, Născătoare de Hristos. Nestorie tăia ipostasul dumnezeiesc în două, afirmând că Născătoarea de Dumnezeu nu putea să nască dumnezeirea, deci numele acordat nu i se potrivește. Sfântul Chiril a remarcat greșeala și i-a cerut, începând cu anul 429, să renunțe la această eroare. Nestorie nu s-a supus și așa a avut loc Sinodul de la Efes, din anul 431. Sfântul Chiril a ajuns mai repede decât patriarhul Antiohiei, Ioan. Acesta îl susținea pe Nestorie, acuzându-l pe Sfântul Chiril că dorește să își mărească puterea. Odată ajuns la Efes, Sfântul Chiril a convocat Sinodul fără a-l mai aștepta pe Ioan, lucru care s-a dovedit a fi o greșeală. Atunci când Ioan al Antiohiei a sosit și a aflat că Nestorie fusese anatemizat, a convocat la rândul său un sinod și l-a excomunicat pe Sfântul Chiril. Discuțiile între cei doi ierarhi s-au încheiat abia peste doi ani, atunci când au semnat o mărturisire de credință comună. Acest fapt i-a atras noi critici Sfântului Chiril din partea susținătorilor săi, care l-au acuzat că a renunțat la terminologia adoptată în favoarea celei antiohiene. A fost nevoie de o nouă rundă de explicații suplimentare pentru a-i împăca și pe aceștia. În cele din urmă, hristologia chiriliană a biruit și, în anul 444, Sfântul Chiril s-a stins în pace și liniște.

În limba română, scrierile Sfântului Chiril au fost traduse în mare parte grație râvnei părintelui Dumitru Stăniloae. Nu mai puțin de patru volume din colecția „Părinți și Scriitori Bisericești” au fost închinate acestui mare ierarh. Dintre ele, cea mai cunoscută este, fără îndoială, tâlcuirea Evangheliei după Ioan. Părintele Stăniloae a oferit nu doar o traducere modernă, ci și nu mai puțin de 2.226 de note explicative care îmbogățesc nespus de mult textul și îi dezvăluie profunzimile ascunse cititorului neinițiat. În scurta introducere a acestei scrieri monumentale, părintele Stăniloae preciza: „Cele create depind în toate de altele și, în ultimă analiză, de acel izvor independent, de la care primesc toate prin împărtășire. Dumnezeirea le are toate prin Sine sau prin fire. Dar firea, care are sau este toată prin Sine, trebuie să aibă și bucuria iubirii desăvârșite, care înseamnă o comuniune de Persoane unite în grad suprem în unitatea firii. Sfântul Chiril întemeiază astfel, în mod genial, hristologia și învățătura despre Sfânta Treime. Dumnezeirea ca existență absolută este astfel tema fundamentală în gândirea Sfântului Chiril în această operă” (Comentariu la Evanghelia după Ioan, p.8).

Isus, fiul lui Sirah, spunea: „Înțelepciunea ascunsă și comoara neștiută, ce folos este de amândouă?” (Eccl. 20:31). Sfântul Chiril a îndemnat neîncetat la exercitarea darurilor primite de la Dumnezeu. „Socotesc că nu este bine să se cugete că Dumnezeu, Care a dat legile cele mai bune, a cerut conducătorilor poporului să-și pună mâna pe gură, precum s-a scris, de teama de a atinge și lucruri mai înalte decât le poate cuprinde mintea omenească, sau celor învățați, să se rețină de la predarea cuvântului trebuincios spre evlavie și cunoașterea lui Dumnezeu, și celor chemați spre învățarea celorlalți să aleagă tăcerea păgubitoare” (Comentariu la Evanghelia după Ioan, p.11). Orice om care știe că posedă un anumit dar și nu îl exercită greșește, altfel cum am mai putea vorbi despre un progres al celorlalți? Este drept că exemplul personal ne ajută să oferim cea mai bună pildă, dar uneori este nevoie și de cuvântul înțelepciunii. Dacă nu ne considerăm înțelepți nu înseamnă că nu trebuie să propovăduim, dar se impune un discernământ. Lipsa de discernământ transformă orice înțelepciune în îndrăzneală păgubitoare de suflet. „Alegând oamenii înțelepți strălucirea cea vrednică de a fi râvnită, a modului de viață celui drept și potrivit cu totul legii, ei au fost dăruitori și către alții al folosului celui de sus. Căci este scris: «Dacă tu te-ai făcut pe tine înțelept, fiule, fii înțelept și pentru aproapele tău» (Proverbe 9:12). Iar cei ce sunt strâmbi cu inima și cei ce nu au pricepere în mintea lor, și cei ce nu se împărtășesc câtuși de puțin de lumina cea dumnezeiască, cei ce se împotrivesc învățăturilor evlaviei, aceia deci au căpătat multă îndrăzneală în vorbire și au ocărât slava cea negrăită a lui Dumnezeu sculându-se împotriva ei, apoi slobozind glasuri discordante, au grăit lucruri nedrepte împotriva Celui Preaînalt după cele cântate în imnuri de David în Psalmi” (Zece cărți împotriva lui Iulian Apostatul, p.22). Se impune, deci, ca o condiție de bază a înțelepciunii, dreapta credință și împărtășirea de Dumnezeu. Cuvântul despre Dumnezeu trebuie să urmeze experierii dragostei Lui.

În esență, teologia Sfântului Chiril izvorăște dintr-o cunoaștere a iubirii divine față de om. Lucrul acesta o transformă într-o teologie vie, cuprinzătoare, cu adâncimi nebănuite. Chiar dacă stilul său literar nu este foarte apreciat, esența mesajului rămâne la fel de profundă. Sfântul Chiril este un teolog pururea actual.

Sursa: ziarullumina.ro (articol de Adrian AGACHI)

Comentarii Facebook


Știri recente