Sfântul Atanasie Patelarie cinstit în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Biserica Ortodoxă Română îl pomenește duminică, 2 mai, pe Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea Patelarie, Patriarhul Constantinopolului și păstor, vreme de 12 ani, al creștinilor ortodocși de la Dunărea de Jos.

Anul acesta, al doilea în care este sărbătorit Sfântul în Patriarhia Română, vor fi organizate ample manifestări liturgice și cultural-misionare, atât la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, cât și la cele două parohii din municipiu aflate sub ocrotirea sa.

Mai multe informații privitoare la acest eveniment a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Gelu Aron, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos: „La slujba și ceremoniile organizate cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, în ziua de duminică, 2 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați sunt așteptați să participe la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, dar și pe parcursul întregii zile, preoți, slujitori și credincioși pelerini din întreaga Arhiepiscopie din județele Galați și Brăila care se vor închina și vor aduce prinos de cinstire la racla Sfântului Ierarh Atanasie”.

În ziua cinstirii Sfântului Atanasie, la Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos din Galați, va fi organizat un pelerinaj la Moaștele Ierarhului, la care vor participa credincioși și slujitori din parohiile Eparhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente