Sfântul Apostol Toma sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește astăzi, 6 octombrie 2012, pe Sfântul Apostol Toma, numit și Geamănul. Toma era originar din orașul Paneada Galileii și avea meseria de pescar. Sfintele Evanghelii mărturisesc că Apostolul Toma nu a crezut că Iisus a Înviat, dar îndoiala lui s-a risipit când L-a văzut pe Domnul în fața sa și I-a pipăit rănile, răspunzând: ‘Domnul meu și Dumnezeul meu’ (In. 20, 28). Astfel, Apostolul a dat dovada cea mai puternică despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Atingând semnul cuielor și coasta Mântuitorului, Toma a încredințat lumea că Mântuitorul a Înviat cu același trup cu care a și pătimit.

Tot prin Apostolul Toma, lumea creștină s-a încredințat că Sfânta Fecioară Maria a fost luată de Fiul Său la cer cu același trup pe care l-a avut în timpul vieții. Toma a sosit la Ghetsimani la trei zile după îngroparea Maicii Domnului. Plângerea lui a înduioșat pe ceilalți Sfinți Apostoli, încât au deschis mormântul și au aflat adevărul.

Sfântul Apostol Toma a propovăduit Evanghelia la parți, în Persia de astăzi, precum și la mezi, caramanieni, hircani și bactrieni, după cum spune Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. De asemenea, este cunoscut și ca Apostolul Indiei, după cum mărturisesc unele dovezi. Indienii îl consideră apostolul lor, pentru că a predicat până la insula Taprobana și că a primit cununa muceniciei în orașul Meliapur.

Sfântul Apostolul Toma a mers apoi în ținutul Kalomidiei unde a botezat mulți oameni și chiar pe Tertiana, soția împăratului Muzdie și pe sora ei Migdonia. Tot atunci a primit botezul și Azan, fiul împăratului Muzdie. Pentru acestea, Apostolul a fost prins și supus supliciilor, iar în cele din urmă a suferit moarte martirică.

Comentarii Facebook


Știri recente