Sfântul Apostol și Evanghelist Matei este sărbătorit astăzi, 16 noiembrie, de Biserica Ortodoxă.
Evreul Levi era vameș în Capernaum și a fost chemat de Mântuitorul Iisus Hristos să-i fie ucenic. Levi a lăsat totul și L-a urmat pe Domnul, care i-a schimbat numele în Matei. Eusebiu și Sfântul Epifanie ne spun că, după sărbătoarea Cincizecimii, primind puterea Duhului Sfânt, Sfântul Matei a scris Evanghelia sa în două limbi: în aramaică și, prin anii 62-63, în grecește, limba care se vorbea în Imperiul Roman. Matei a propovăduit credința în Hristos la perși, etiopieni și nubieni, săvârșind multe minuni. O tradiție spune că Sfântul Matei ar fi primit moartea de mucenic în Etiopia, fiind ars pe rug de păgâni.
Atunci când vorbim despre cei patru evangheliști ne putem minuna cu ușurință de bogăția operei lor, deși puține amănunte ne-au parvenit cu privire la viața lor concretă.
Astăzi vom încerca să deslușim puțin din viața Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, primul autor al unei Sfinte Evanghelii, pentru că este necesar să cunoaștem și autorul unei scrieri, nu doar scrierea în sine.
Cine a fost de fapt Sfântul Apostol și Evanghelist Matei? Unde s-a născut? Care este data nașterii sale? Știm doar că a fost vameș până la chemarea sa de către Mântuitorul. Cam puțin. În afara unei mențiuni chiar la începutul vieții sale conform căreia ar fi fost frate cu Iacob al lui Alfeu, nu mai posedăm alte detalii legate de familia sa. Nu știm dacă era sau nu căsătorit. Nu știm dacă avea o situație materială înfloritoare, sau, din contră, era cinstit în meseria sa de vameș, nepracticând taxe suplimentare. Putem doar să deducem acest fapt din relatările sale sau ale celorlalți evangheliști. Singura sa mențiune cu privire la sine în propria Evanghelie o găsim în capitolul al IX-lea: „Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine. Și sculându-se, a mers după El” (Mt. 9, 9). Sfântul Apostol Matei a răspuns rapid chemării Mântuitorului. Putem desprinde câteva ipoteze din acest verset coroborat și cu mărturiile celorlalți evangheliști. Astfel, Sfântul Matei a renunțat la slujba sa de vameș și a făcut un ospăț pentru Mântuitorul și ceilalți ucenici. În această privință, avem mărturia Sfântului Apostol și Evanghelist Luca: „Și după aceasta a ieșit și a văzut un vameș, cu numele Levi, care ședea la vamă, și i-a zis: Vino după Mine. Și, lăsând toate, el s-a sculat și a mers după El. Și I-a făcut Levi un ospăț mare în casa sa. Și era mulțime multă de vameși și de alții care ședeau cu ei la masă” (Lc. 5, 25-27). Mărturia Sfântului Apostol și Evanghelist Luca întărește ipoteza anterioară conform căreia Sfântul Apostol și Evanghelist Matei a renunțat imediat la slujba sa și „lăsând toate” i-a urmat Mântuitorului. Din următoarea afirmație deducem că Sfântul Matei avea o reputație destul de ridicată printre confrații săi, de vreme ce „mulțime multă de vameși” a venit la ospățul pregătit de el pentru Mântuitorul. Se pare că era destul de bogat, poate nu la fel ca Zaheu, dar în mod sigur dispunea de o situație materială bună. Dacă fusese și cinstit înainte sau nu, acest lucru nu poate fi determinat cu exactitate. Cert este că, după chemarea Mântuitorului, a renunțat la bunăstare și a început viața dificilă de apostol.
Ținuturile evanghelizate
Sfântul Apostol Matei a predicat în Persia și Etiopia, apoi a venit la locul muceniciei sale în mijlocul unui trib de canibali din cetatea Mirmeniei. Aceștia nu trebuie considerați decât canibali ritualici, adică oameni care obișnuiau să se hrănească cu carnea semenilor doar în cadrul unor anumite sărbătoriri. Canibali ritualici au fost, spre exemplu, și aztecii. Sfântul Apostol Matei a putut să evanghelizeze parțial acest trib nemilos. După ce a câștigat câteva suflete, a hirotonit un episcop, pe nume Platon, și s-a retras într-un munte din apropiere, unde a început să se roage pentru întoarcerea poporului din cetate la Dumnezeu. A avut o descoperire prin care Domnul i-a dăruit un toiag pe care l-a îndemnat să îl înfigă în fața bisericii construite în cetate: „căci degrabă se va înrădăcina și va crește copac înalt cu puterea mea și va aduce multă roadă, întrecând cu mărimea și cu dulceața toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge izvor de apă curată și, dacă mâncătorii de oameni se vor spăla, vor deveni albi, și cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda năravurile cele de fiară și vor fi oameni blânzi și buni” (Viețile sfinților pe noiembrie, p. 297). Venind în cetate, lucrurile s-au petrecut întocmai. Sfântul Apostol Matei a botezat mai întâi familia conducătorului cetății, iar apoi o parte din popor în izvorul care curgea din rădăcina pomului.
Chinurile și mucenicia Sfântului Apostol Matei
Din nefericire, conducătorul acestui trib, pe nume Flavian, a considerat că Sfântul Matei este un vrăjitor și a hotărât să îl dea pe mâna chinuitorilor. A trimis trei cete de soldați la biserică pentru a-l prinde, dar nici una nu s-a putut apropia de Sfântul Apostol. În cele din urmă, a venit el însuși, dar, apropiindu-se de biserică, a orbit dintr-o dată. Rugându-l pe Sfântul Matei să îi redea vederea, a dobândit repede acest lucru. Făcând semnul crucii peste ochii care nu mai vedeau lumina, și rugându-se, Sfântul Apostol Matei i-a redat vederea. Răsplata sa a venit imediat. A fost prins și dus să fie ars de viu. După ce au încercat de două ori să îl ardă, nereușind acest lucru, s-au speriat. A două oară, când au turnat smoală asupra lui și au adus și idolii de aur, Sfântul Apostol a făcut o rugăciune, iar idolii s-au sfărâmat, iar smoala s-a răcit. Flavian a vrut să îl scoată din foc pe Sfântul Matei, dar acesta, rugându-se, a trecut la Domnul. Încă uimit de cele petrecute și cu o inimă sfâșiată de necredință și îndoială, Flavian a hotărât să mai pună încă o dată la încercare puterea Sfântului. A luat trupul acestuia și l-a așezat într-un sicriu de fier înainte de a-l arunca în mare spunând celor din jur: „Dacă Cel ce l-a păzit pe Matei întreg în foc, îl va păzi pe el și de înnec, apoi cu adevărat Acela este Dumnezeu și Aceluia ne vom închina, lăsând pe toți zeii noștri, care n-au putut să se izbăvească de arderea focului” (Viețile sfinților pe noiembrie, p. 299-300). Desigur, a doua zi moaștele erau scoase din apă de episcopul Platon după o minunată descoperire în vis. Văzând aceasta, nobilii cetății s-au botezat, abjurând idolii și căindu-se pentru uciderea făcută. Flavian s-a botezat cel dintâi, primind numele de Matei. Mărturisirea lui nu s-a oprit aici, ci a urmat căii drepte și din treapta de episcop mai târziu. „Astfel, luând voievodul din botez numele Apostolului, s-a sârguit a fi următor al faptelor lui apostolești. Căci degrabă, încredințând altuia domnia sa, s-a lepădat de lumea aceasta deșartă și se sârguia întru rugăciuni în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rânduielii preoțești de către Sfântul Platon episcopul. Iar după trei ani, murind episcopul, Sfântul Matei s-a arătat în vedenie preotului Matei, celui ce-și lăsase domnia și l-a sfătuit să primească scaunul episcopal, după fericitul Platon” (Viețile sfinților pe noiembrie, p. 300).
O părere actuală cu privire la Sfânta Evanghelie după Matei
Deși cunoaștem faptul că Sfântul Apostol Matei a scris mai întâi Evanghelia în limba ebraică, acest text inițial nu ni s-a păstrat. Ceea ce este frapant în toată această controversă (pentru că textul actual este scris în greacă) rămâne faptul că Evanghelia nu pare a fi o traducere a unui text ebraic, ci o nouă creație în greacă. Enrico Norelli afirmă: „Limba și stilul lui Matei au fost definite drept «greaca de sinagogă»: din punct de vedere sintactic, el îl îmbunătățește pe Marcu, sursa lui, folosind un lexic mai precis și mai elevat; Matei este mai concis, vrea să prezinte esența narațiunilor și are intenții didactice. Stilul său este în mod deliberat influențat de limba folosită în Septuaginta. Papias din Hierapole (Eusebiu, Istoria bisericească, III, 39, 17) cunoștea o tradiție care afirma: «Matei a alcătuit culegerile în limba ebraică, fiecare le-a interpretat apoi după puterile sale». Totuși, Evanghelia care ne-a parvenit nu e o traducere dintr-o limbă semitică, ci depinde de texte grecești ca Marcu și Q (Culegeri de sentințe), folosește Septuaginta ca text biblic, iar stilul său este grecesc și conține jocuri de cuvinte grecești” (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, vol. I, Editura Polirom, 2001, p. 66-67). Pe scurt, după ce a scris o variantă în ebraică, Sfântul Apostol Matei a rescris Sfânta Evanghelie, de data aceasta în greacă, folosindu-se de izvoare ca Sfânta Evanghelie după Marcu și „Culegerile de sentințe” care au existat ca texte de bază înainte de apariția Sfintelor Evanghelii ca atare. Acest amănunt are o deosebită importanță datorită faptului că, fiind scrisă în greacă, Evanghelia se adresa tuturor neamurilor, nu doar iudeilor. Evanghelia se deschidea astfel lumii întregi… (articol de Adrian Agachi, „Ziarul Lumina”, luni, 16 noiembrie 2009)
