Sfânta Spovedanie

Fiecare dintre noi a mers la duhovnic să se spovedească sau a văzut, în bi­se­ricile în care a intrat, alți creș­tini spovedindu-se. Primul lucru pe care îl observăm este lo­c­ul în care se desfășoară Spo­ve­da­nia: chiar dacă tradițional a­ces­ta era pronaosul bisericii, de ce­le mai multe ori, spo­ve­da­ni­i­le se săvârșesc în naos, în fața icoa­nei Mântuitorului Hristos. Des­pre acest subiect a scris, chiar în această rubrică, în lu­na martie a anului curent, cu lim­pezime și competență părintele profesor Nicolae Necula.

Voi încerca să răspund a­cum unei alte întrebări care se naș­te tot în urma observării pra­c­ticilor diferite legate de po­zi­ția preotului și cea a celui care se spovedește.

1.În ce îl privește pe preot, de obicei, după ce citește molit­fe­­le sau rugăciunile de la în­ce­put, „cheamă numai unul câte u­nul din cei cărora le-a citit mo­litfele, nu câte doi sau mai mulți, și șade pe scaun cu fața se­nină, ca și când ar închipui iu­birea de oameni a lui Dum­nezeu” (Molitfelnic, Editura In­sti­­tutului Biblic și de Misiune Or­­todoxă, București, 2013, p. 65). Expresia „scaunul mărtu­ri­­sirii” nu se referă strict la un sca­un folosit la ședere, ci, mai de­grabă, la faptul că Taina Po­că­inței prevestește Judecata de A­poi, „când va veni Fiul O­mu­lui întru slava Sa, și toți sfinții în­geri cu El, atunci va ședea pe tro­nul (scaunul) slavei Sale” (Ma­tei 25, 31). Prezența icoanei Mân­tuitorului este benefică și pen­tru ca acela care se spo­ve­deș­te „să știe că își măr­tu­ri­seș­te pă­ca­tele ca și când ar sta în fața lui Hristos Însuși, preotul fiind doar reprezentantul sau marto­rul Acestuia” (pr. prof. Ene Bra­­niște, Liturgica specia­lă, E­di­­tura Nemira, București, 2002, p. 298). Poate de aceea au­torul Cărții foarte folositoare de suflet îl îndeamnă pe du­hov­nic să urce în scaunul cel înalt al mărturisirii (cap. VIII), in­spi­­rat de îndemnul Sfântului Si­meon al Tesalonicului: „Du­hov­nicul care primește mărtu­ri­­sirea să șadă liniștit, cu bună cu­cernicie și blând cu sufletul, a­rătând în căutătura feței sale dum­nezeiască dragoste” (Tra­tat asupra tuturor dogmelor cre­dinței noastre…, cap. 257).

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente