Biserica Ortodoxă cinstește la 26 iulie pe Sfânta Muceniță Parascheva (Paraschevi) din Roma. Sfânta și Marea Muceniță Parascheva (Paraschevi) s-a născut într-un sat pe lângă Roma, în vremea domniei lui Hadrianus (117-138), din părinți creștini, Agaton și Politeia, care multă vreme îl imploraseră pe Domnul să le dea un prunc. I-au pus numele Parascheva, căci era născută într-o vineri (Paraskevi în grecește înseamnă ‘vineri’), dar și din evlavie pentru patimile și moartea Mântuitorului Hristos.
Încă din fragedă copilărie ea nu a fost atrasă de jocurile copilărești, ci își petrecea vremea fie în biserică participând la sfintele slujbe, fie acasă în rugăciune și meditație. După moartea părinților săi, pe când era în vârstă de 12 ani, a împărțit averea celor lipsiți, apoi s-a retras într-o mănăstire. După ce și-a petrecut o vreme în ascultare desăvârșită față de maica superioară, din dorința de a împărtăși și celorlalți oameni Cuvântul lui Hristos părăsi mănăstirea pentru a merge prin orașe și sate. Așa a adus pe mulți păgâni la Hristos, suscitând nemulțumirea și ura iudeilor, care au denunțat-o regelui acelui ținut (după alții, noului împărat, Antonin cel Pios, către 140).
Vindecă ochii regelui
Arestată și adusă înaintea regelui, acesta a rămas surprins de frumusețea ei. Chiar a încercat să o atragă prin măguliri, spunând: ‘Dacă te lași convinsă de cuvintele mele și accepți să aduci sacrificii idolilor, vei primi multe bogății, dar dacă te încăpățânezi, să știi că vei avea multe de suferit’. Însă sfânta i-a răspuns cu bărbăție: ‘Nu mă voi lepăda niciodată de preablândul meu Iisus Hristos și nici un chin nu va putea să mă despartă de dragostea Lui. Căci El a zis: ‘Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții’. Cât despre idolii voștri, care nu au făcut nici cerul, nici pământul, ei vor dispărea de pe pământ și de sub cer’. Atunci mânia regelui se înflăcără și dădu ordin soldaților să pună pe capul sfintei o cască de fier înroșit în foc. Acoperită de rouă, precum cei Trei Tineri din cuptor, Sfânta Parascheva nu simți nici o suferință. După ce i-au fost smulși sânii, fu aruncată în închisoare, cu o piatră grea pusă pe piept, dar fu vindecată de un înger ce și-a făcut apariția dintr-un mare cutremur. Constatând minunea, 70 de soldați din garnizoană s-au convertit și au fost imediat executați din ordinul tiranului, care o aduse din nou înaintea lui pe Parascheva.
Repetându-și înflăcărata mărturie de credință, sfânta fu aruncată într-un cazan de cupru și bronz umplut cu plumb incandescent. Dar și acolo, trupul său – care primise prin asceză și feciorie arvuna cinstirii vieții viitoare – rămase neatins. Crezând că amestecul nu era cu adevărat arzător, tiranul se apropie și fu orbit de văpaie. Sub efectul durerii își dădu seama de greșeala sa și începu să strige: ‘Fie-ți milă de mine, slujitoare a adevăratului Dumnezeu și redă-mi lumina ochilor și voi crede în Dumnezeul pe care îl propovăduiești’. La rugăciunea sfintei el nu numai că își regăsi vederea, ci primi și lumina credinței, fiind botezat împreună cu toți cei apropiați lui.
Pătimirea muceniței
Eliberată, Sfânta Parascheva părăsi ținutul pentru a-și continua misiunea. Pe când se afla într-un oraș condus de un oarecare Asclepios și propovăduia pe Hristos, fu arestată și adusă în fața tribunalului. La întrebarea lui Asclepios care îi ceru să își spună numele, sfânta se închină cu semnul Sfintei Cruci și declară că era slujitoarea lui Hristos, Făcătorul cerului și al pământului, Care s-a dat Crucii și morții pentru mântuirea noastră și Care va reveni cu mărire să judece viii și morții. Crudul conducător dădu ordin să fie bătută cu vergile, dar sfânta continuă să îl slăvească pe Dumnezeu, cu privirea întoarsă spre cer, iar când Asclepios îi întrerupse pe călăi pentru a-i cere să aducă sacrificiu idolilor, ea îl scuipă în față cu dispreț. Ieșindu-și din fire, el ceru să fie biciuită până la os. Dar după o noapte petrecută la închisoare, soldații o găsiră a doua zi nevătămată.
Rugându-i să fie dusă la Templul lui Apolo, păgânii s-au bucurat, crezând că acceptă să aducă sacrificii idolilor. Când însă – după ce se rugase îndelung – își făcu semnul Crucii, idolii se sfărâmară cu zgomot mare, iar poporul strigă: ‘Mare este Dumnezeul creștinilor!’, iar preoții idolilor, cuprinși de furie, au cerut regelui să sfârșească cu ea. Fu aruncată în fosa unde, prin rugăciune, provocă moartea reptilelor. Constatând că toate tentativele sale erau zadarnice, Asclepios o trimise la guvernatorul Tarasie.
Dar cum prin chemarea Numelui lui Hristos ea îi vindeca pe toți bolnavii care erau aduși la ea, acesta ceru să fie adusă înaintea lui și o acuză de vrăjitorie, dând ordin să fie aruncată într-o fosă urât mirositoare, plină de animale veninoase. Prin semnul Sfintei Cruci, această cloacă deveni asemeni unei pajiști înmiresmate, iar sfânta, ocrotită de un înger, rămase nevătămată la toate celelalte chinuri la care fu supusă. De aceea, nemaiputându-și conteni mânia, Tarasie ordonă călăilor săi să taie capul slujitoarei lui Dumnezeu. Căzând în genunchi, Parascheva se rugă cu lacrimi, încredințându-și sufletul viteaz Mirelui său Hristos și îi ceru să ierte păcatele celor care aveau să-L cinstească. De atunci, părți din moaștele sale, împrăștiate în sfintele biserici, nu au încetat să înfăptuiască nenumărate vindecări, în special pentru cei bolnavi de ochi.
Viața și pătimirea Sfintei Parascheva Romana a fost scrisă de Ioan de Eubeea în secolul al VIII-lea.
Părticele din moaștele Sfintei Mucenice Parascheva (Paraschevi) se află și la noi în țară, la Mănăstirea Antim și Biserica ‘Sfântul Vasile cel Mare’, de pe Calea Victoriei, din București. Acestei sfinte îi este închinată și biserica comunității românești din Istanbul. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 26 iulie 2011 )
