Sfânta Mare Muceniță întocmai cu Apostolii Tecla

Credincioșii ortodocși au prăznuit-o astăzi, 24 septembrie, pe Sfânta Mare Muceniță întocmai cu Apostolii Tecla. Moaștele Sfintei Tecla sunt păstrate la mănăstirea care-i poartă numele din orașul sirian Maaloula, lăcașul de cult fiind înălțat în apropierea locului unde sfânta a trecut la cele veșnice.

Construită pe un loc stâncos, localitatea Maaloula se afla la o altitudine de 1.500 de metri în Munții Qalamoun, aici fiind două așezăminte monahale creștine: Mănăstirea „Sfânta Muceniță Tecla” și Mănăstirea „Sfinții Serghie și Vah”.

Cea dintâi muceniță care a pătimit pentru Hristos, Sfânta Tecla a primit învățătura creștină de la Sfântul Apostol Pavel, desfășurând, la rândul ei o importantă activitate misionară. Ajungând într-o cetate din Antiohia, a fost aruncată la fiare pentru că nu vroia să se lepede de dreapta credință, dar acestea nu s-au atins de dânsa. Văzând minunea, numeroase persoane au îmbrățișat credința în Hristos. Spre sfârșitul vieții, Sfânta Tecla s-a nevoit într-o peșteră din Vechea Seleucie, actualmente în orașul Maaloula în Siria, trecând la Domnul în jurul vârstei de 90 de ani.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente