Sfânta Mare Muceniță Chiriachi

În calendarul Bisericii noastre, în fiecare an, la 7 iulie este pomenită Sfânta Mare Muceniță Chiriachi. Această muceniță este cinstită în mod deosebit în Eparhia Hușilor, întrucât Catedrala episcopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși adăpostește un fragment din moaștele sale.

În fiecare an, după slujba Privegherii oficiată în ajunul sărbătorii, preoții și credincioșii merg în procesiune cu cinstitele moaște pe străzile orașului.

„Catedrala episcopală a Hușilor a fost zidită în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, primul ctitor fiind Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei, însă ea are o mare comoară care din 1763 se află în zidurile acestei minunate biserici și anume, mâna dreaptă a Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi. Această Sfântă Mare Martiră a suferit persecuția în timpul împăratului Dioclețian care și-a propus desființarea creștinismului prin patru edicte care prevedeau ca Biserica creștină să dispară atunci când sunt victime foarte mulți sfinți martiri ai Bisericii, printre aceștia se află și această mare Sfântă Chiriachi, născută în zona Nicomidiei și la o vârstă foarte tânără suferă martiriul pentru credința în Hristos. Mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi a ajuns la Episcopia Hușilor datorită vrednicului ierarh Iacob Stamati, un transilvănean care a păstorit zece ani de zile în Episcopia Hușilor și care a achiziționat mâna dreaptă de la Muntele Athos, plătind datoriile Mănăstirii Hilandar către Poarta otomană și ca mulțumire și recunoștință s-a trimis mâna dreaptă a Sfintei Mare Muceniță Chiriachi, făcătoare de minuni, vindecătoare de boli”, a spus Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, după cum informează TRINITAS TV.

Catedrala Episcopală din Huși a fost construită prin grija Sfântului Voievod Ștefan cel Mare în anul 1495, în cadrul curții domnești, funcționând de-a lungul timpului ca mănăstire și catedrală episcopală.

Comentarii Facebook


Știri recente