Sfânta Mănăstire Cernica își sărbătorește, mâine, ocrotitorul

Cu prilejul praznicului Sfântului Ierarh Calinic, mâine, 11 aprilie, obștea Mănăstirii Cernica își va sărbătorii ocrotitorul. În această seară, la slujba Privegherii va participa Preasfințitul Părinte Vicențiu, Episcop Vicar Patriarhal.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va fi prezent mâine la slujba Sfintei Liturghie, săvârșită cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ierarh Calinic, a căror moaște se află la Mănăstirea Cernica.

Ctitorie a marelui vornic Cernica Știrbei și a soției sale Chiajna, Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documentar din anul 1608, din timpul domniei lui Radu Vodă Șerban, fiul lui Mihnea Vodă. Documentul consemnează: „Am cumpărat satu Floreștii după Colentina de la Nedelcu și Stroe, feciorii lui Radu Captaru și am zidit o monastire la leatu 1608 cu hramul Sfântului Ierarh și făcătorul de minuni Nicolae de la Mira Lichiei în capul moșiei mele cea de mai sus arătată, într-un ostrov lângă Floreștii din mijloc ce se vecinesc cu Șerban Vodă’.

Al doilea moment istoric important, la fel de valoros ca și ctitorirea de la 1608, este anul 1781 când – la 1 Septembrie – vine la stăreție Sfântul părinte și Arhimandrit Gheorghe, unul din ucenicii Sfântului Paisie de la Neamț. Considerat al doilea ctitor al mănăstirii, el reface obștea de monahi risipită datorită războaielor și ciumei, ridică din ruină biserica și tot ceea ce înseamnă moștenirea sa materială, acei ani constituind începutul ascensiunii vieții monahale la Cernica.

Un alt moment istoric de o deosebită importanță pentru sfântul lăcaș, împlinirea menirii sale, a fost prezența în fruntea obștii timp de 32 de ani (1818-1850) a celei mai luminoase și reprezentative personalități bisericești a timpului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Ctitor de mănăstiri și biserici, de spitale, școli și case pentru copiii orfani, el este ctitorul celor mai importante clădiri ale Mănăstirii Cernica. În timpul stăreției sale s-au ridicat cetatea și Biserica Sfântul Gheorghe, clădirea stăreției și aproape toate casele de pe insula care poartă numele aceluiași sfânt mare mucenic. Iubitor de cultură, a pus bazele unei valoroase biblioteci și a deschis o școală de pictură bisericească. În septembrie 1850 a fost ales în scaunul episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, de unde, bătrân și bolnav, s-a retras la Mănăstirea Cernica în mai 1867. Aici a mai trăit aproape un an ca simplu monah. La 11 aprilie 1868 Dumnezeu l-a chemat la Sine și a fost îngropat în pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe, ctitoria sa. Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a înfăptuit la 23 octombrie 1955 în prezența multor ierarhi români și străini, a numeroși călugări, preoți și credincioși. Moaștele au fost așezate spre cinstire și închinare în biserica Sfântul Gheorghe.

Comentarii Facebook


Știri recente