Sfânta Liturghie Arhierească la Schitul Cozia Veche

Cu ocazia sărbătorii închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, astăzi, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat la slujba Sfintei Liturghii la biserica Schitului Cozia Veche cu prilejul prăznuirii celui de-al doilea hram, informează arhiram.ro.

Din sobor au făcut parte Părintele Arhim. Laurențiu Popa, starețul Mănăstirii Stănișoara, sub a cărei grijă se află schitul, Părintele Protos. Ioanichie Trifa, starețul Mănăstirii Turnu, precum și alți preoți și diaconi. Micuța biserică a schitului Cozia Veche a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși prezenți la Sfânta Liturghie, dintre ei distingându-se domnul ing. Ion Mihăilă, cel care a rectitorit biserica.

După citirea Sfintei Evanghelii Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim a rostit un cuvânt de învățătură: „Sfânta Parascheva din pruncie și-a dedicate viața slujirii Mântuitorului Hristos, însă vedem în cuvintele Evangheliei că Dumnezeu îi primește și pe cei care mai târziu Îl descoperă. Deci să fim încredințați că nu va rămâne făgăduința Sa neîmplinită că acelor cărora li se iartă multe greșeli, mult Îl vor iubi. Nu toți sfinții din fragedă vârstă și-au închinat viața lui Dumnezeu. El are cu fiecare dintre noi o chemare diferită, dar modul în care ne găsește ceasul sfârșitului nostru este esențial. Să păstrăm candela credinței aprinsă până la capăt! ”

La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinția Sa l-a felicitat pe Părintele Arhimandrit Laurențiu Popa pentru lucrarea duhovnicească ce o săvârșește în acest schit de pe Valea Oltului, unde se fac rugăciuni speciale pentru cei ce călătoresc pe acest drum aglomerat.

Cu ospitalitatea creștinească specifică mănăstirilor, obștea de părinți a oferit o agapă frățească tuturor pelerinilor care s-au rugat astăzi la schit Sfintei Preacuvioase Parascheva.

Cozia Veche sau „Schitul de piatră” este situată la un kilometru nord de mânăstirea Cozia și are hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Cuvioasa Parascheva”. Se crede că ar fi ctitoria lui Radu, tatăl lui Mircea, la sfârșitul secolului al XIII-lea începutul secolului al XIV-lea. Documentar este atestată la 8 noiembrie 1601 și 8 noiembrie 1602, când Teofana monahia, în actele de donație către mânăstirea Cozia, menționează doi nevoitori ai acestui schit. Ultima mențiune documentară despre viața acestui schit poartă data de 8 septembrie 1837. Începând cu anul 1995 biserica aflată în ruină a fost rezidită cu sprijinul financiar al domnului ing. Ion Mihăilă.

Comentarii Facebook


Știri recente