Sfântă Liturghie arhierească la biserica Sf. Mc. Antim și Sfintele Femei Mironosițe din Galați

În a treia duminică după Sfintele Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, Parohia „Sfântul Mucenic Antim” din municipiul Galați și-a serbat cel de-al doilea hram. La această sărbătoare a participat și chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a oficiat și slujba de sfințire a picturii bisericii, precum și binecuvântarea lucrărilor executate la exterior

Au fost prezenți credincioși de la Parohia Băndoiu, din Insula Mare a Brăilei, cu care parohia gălățeană este înfrățită de aproape 4 ani.

Printre primele lăcașuri de cult din orașul Galați înființate după anul 1989, parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Antim” și „Sfintele Femei Mironosițe” este singura parohie din țară închinată acestui Sfânt Sfințit Mucenic. La începutul Anului bisericesc, în data de 3 septembrie, biserica își serbează primul ei hram.

Situată în nord-vestul orașului Galați, pe Bulevardul Milcov nr. 25 A, într-o zonă muncitorească, parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Antim” din Galați deservește nevoile pastorale și liturgice ale aproximativ 4.000 de familii din cartierele Micro 13 B și Micro 38. Ea a fost înființată în anul 1990, la 21 septembrie, prin desprinderea a două zone din parohiile „Sfânta Treime”- Filești și „Adormirea Maicii Domnului”- Cimitir.

În urma primirii terenului destinat construcției noului lăcaș, în data de 1 iunie 1991, s-a sfințit locul și s-a pus piatra de temelie, slujba fiind săvârșită de către Preasfințitul Episcop Casian, pe atunci Arhiereu-Vicar al Episcopiei Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și un mare număr de credincioși. Deși sfintele slujbe au început a fi săvârșite încă din 6 ianuarie 1993, pe data de 25 aprilie 1999 a fost sfințit sfântul altar și catapeteasma bisericii de către actualul chiriarh al Dunării de Jos.

Lucrările la fundația bisericii au fost realizate de o firmă specializată, iar construcția sfântului lăcaș de la acest punct înainte, de la zidit, tencuit și până la acoperiș, fiind întreprinse de muncitori care fac parte din parohie. Parohia însăși, atât la propriu, cât și la figurat, este cea care a zidit acest sfânt lăcaș. Impresionantul devotament al enoriașilor și osârdia credincioaselor din parohie care ajutau la construcția bisericii au făcut ca, la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, în anul 1994, biserica să primească și al doilea hram – „Sfintele Femei Mironosițe”.

În anul 2000 s-a început pictarea bisericii în tehnica fresco de către pictorul Ciprian Buzuloi din București. Anul acesta, cu prilejul sărbătorii celui de-al doilea hram al bisericii, chiriarhul Dunării de Jos a sfințit pictura bisericii, care a fost așezată ca un veșmânt al Învierii li sfințită în plinătatea bucuriei post-pascale.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Casian a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți, îndemnând la trăirea exemplului de credincioșie al Sfintelor Femei Mironosițe, după cum ne informează Diac. Marian Pătrașcu de la Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Părintele paroh Voicu Nițu a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența la praznic, dar și tuturor credincioșilor care au contribuit prin gând și faptă la sărbătoarea de hram.

Ziua de prăznuire a femeilor mironosițe s-a încheiat cu agapa de hram, pregătită de aceleași harnice femei din Comitetul parohial, din care au gustat peste 500 de pelerini.

Comentarii Facebook


Știri recente