Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Buzău

Sute de credincioși buzoieni au participat astăzi, 8 august, la slujba Sfintei Liturghii de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din municipiu. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Înaltpreasfinția sa a binecuvântat lucrările de întreținere a bisericii monument istoric.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Adrian Ionescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei: „Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie a întărit duhovnicește pe credincioșii care vin în fiecare duminică la această biserică buzoiană. În cuvântul de învățătură rostit la momentul rânduit al Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția sa a subliniat cât de importantă este iertarea în relația pe care o avem cu semenii și cu Dumnezeu și a accentuat rolul deosebit pe care îl are Maica Domnului în mântuirea noastră, ca mijlocitoare în rugăciune, înaintea Tronului Preasfintei Treimi. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie a apreciat lucrările care se desfășoară pentru întreținerea Bisericii ‘Nașterea Maicii Domnului’ din municipiul Buzău. La final, Înaltpreasfinția sa a binecuvântat pe cei care au participat în număr mare la Sfânta Liturghie”.

Comentarii Facebook


Știri recente