Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala mitropolitană din Sibiu

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie duminică, 12 decembrie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.

La Sfânta Liturghie, IPS Mitropolit Laurențiu a condus soborul de preoți și diaconi, format din slujitori ai catedralei din Sibiu și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Andrei Șaguna’. Credincioșii au umplut lăcașul de cult, iar răspunsurile la strană au fost date de corul Catedralei mitropolitane.

Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost ținut de arhid. prof. dr. Ioan Ică jr, care a desprins principalele învățături ale pildei celor poftiți la cină.

‘Această pildă vorbește nemijlocit celor din jurul Mântuitorului, Care se afla la o cină, la o masă festivă, chemat de farisei. El se adresează, în primul rând, iudeilor, iar în al doilea rând se adresează nouă și tuturor oamenilor care vor să asculte cuvântul Evangheliei. Înțelegem prin această pildă că Cel care cheamă la cină este Dumnezeu-Tatăl. Cina, ospățul făcut la sfârșitul zilei, după ce a trecut timpul istoriei, timpul lucrului, este Împărăția lui Dumnezeu. Slujitorul pe care Dumnezeu-Tatăl Îl trimite să îi cheme la cină, la masa Împărăției lui Dumnezeu, este Domnul Iisus Hristos. Cei chemați sunt poporul iudeu, care știau deja de cină și de masa Împărăției, pentru că fuseseră chemați, mai dinainte, de Moise, profeți și bărbații chemați ai lui Israel. Atitudinea pe care o are poporul iudeu în fața chemării la cina lui Iisus Hristos este de a se trage înapoi. Unul a invocat pământul, celălalt cinci perechi de boi și celălalt femeia. Acestea nu sunt spuse fără un anumit tâlc, pentru că iudeii au pus în fața chemării lui Dumnezeu pământul Țării Sfinte, al Palestinei. Sunt apoi cele cinci perechi de boi, pentru că cinci sunt cărțile lui Moise, iar femeia înseamnă credința iudaică, a templului din Ierusalim. Ei le-au pus pe toate înaintea chemării lui Hristos, pentru că nu erau interesați de Împărăția lui Dumnezeu, ci de pământul, Legea lui Moise și credința lor’, a arătat arhid. prof. dr. Ioan Ică jr.

Astfel, văzând răspunsul acestora, ‘Dumnezeu-Tatăl îi spune Fiului să-i cheme pe săraci, pe ologi, pe mutilați, pe orbi, pe oameni cu handicap, pe care nimeni nu-i cheamă la masa ospățului. Aceștia au venit și au intrat, pentru că aceștia L-au primit pe Hristos, au fost vindecați și au primit mila Lui. Spune Evanghelia, apoi, că mai era loc la masa Împărăției. Hristos primește poruncă de la Dumnezeu-Tatăl să iasă din afara cetății, pe drumuri, și să-i cheme pe cei aflați acolo, adică păgânii, cei care nu aveau Legea lui Israel. Aceștia sunt toate popoarele lumii, care au intrat la masa Împărăției, prin creștinism, înaintea iudeilor’, a spus arhid. prof. dr. Ioan Ică jr.

Comentarii Facebook


Știri recente