Sfântă Liturghie Arhierească de hramul Bisericii „Buna Vestire” din Municipiul Târgoviște

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de numeroși preoți și diaconi, a oficiat joi, 25 martie 2010, Sfânta Liturghie la Biserica ‘Buna Vestire’, din Municipiul Târgoviște, cu ocazia hramului acestui sfânt lăcaș, prilej cu care a fost instalat și cel de al doilea slujitor al acestei parohii, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a explicat semnificațiile acestei importante sărbători pentru întreaga Creștinătate, arătând și implicațiile teologice profunde ale acestui eveniment, pentru istoria mântuirii, dar și pentru viața fiecărui credincios. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a recomandat comunității pe tânarul preot, nou numit, îndemnând la amplificarea lucrării pastoral-misionare în această parohie.

Precizăm că, în Târgoviște, vechea Cetate de Scaun a Țării Românești, unde aproape toate bisericile au valoare de patrimoniu, Biserica cu hramul ‘Buna Vestire’, este cea mai nouă, fiind edificată în ultimii 5 ani. Ea a fost târnosită de către Înaltpreasfințitilul Părinte Nifon în ziua de 15 noiembrie 2009 și este construită în formă de cruce, cu o singură turlă pe naosul bisericii, cu abside și pridvor deschis, iar pictura este realizatã în tehnica ,,fresco”, în stil bizantin.

Comentarii Facebook


Știri recente