Sfânta Elena, mama Împăratului

Antichitatea greacă și-a făcut din măsură și armonia proporțiilor idealul de frumusețe. Romanii au fost mai practici și au transferat echilibrul arhitectonic în ansamblul legilor care reglementează relațiile dintre oameni. Însă toate acestea au rămas în fruntariile ordinii naturale a cosmosului. În privința calităților umane, și Iliada lui Homer, și Eneida lui Virgiliu exultă de admirație față de virtuțile războinice ale bărbaților și față de fascinația frumuseții feminine. Zece ani de lupte între troieni și greci aveau drept cauză frumusețea Elenei, soția lui Menelaus din Sparta.

Creștinismul s-a răspândit, încet, dar profund, cu jertfele martirilor, în compozita lume greco-romană tributară vechilor valori. Dar schimbarea pe care a produs-o în lumea veche nu a fost doar una de atitudine, de suprafață, ci una de esență și de idealuri. O adevărată transformare a lumii nu se poate sprijini pe ritmurile naturii, oricât de uimitoare ar fi acestea, ci pe mutarea fundamentelor de la creatură către Creator, de la viața pământească spre cea cerească, din timp către veșnicia Pantocratorului.

Zorii veacului al IV-lea creștin sunt încununați de numeroși eroi ai credinței (sfinți martiri, cuvioși, mari dascăli și ierarhi, mărturisitori din toate categoriile sociale), prin care Biserica dobândește libertatea de a activa în spațiul public, la anul 313. Chipul marelui Împărat Constantin este asociat în iconografia ortodoxă cu preacinstita și de viață făcătoarea Cruce a Domnului. În aceeași icoană, de cealaltă parte se află Sfânta Elena, maica Împăratului.

Crucea luminoasă se arată pe cer Împăratului, dar Crucea răstignirii Mântuitorului Hristos se descoperă fericitei mame Elena în pământ, pe muntele Golgota. Între darurile cu care a înzestrat-o Dumnezeu, trei sunt cele care strălucesc cu putere până la sfârșitul veacurilor: credința ei lucrătoare prin iubire, ctitoriile de piatră și demnitatea de mamă.

Ctitorul zidește casă pentru slava lui Dumnezeu, mama plămădește prin educație sufletul copilului și îl face transparent pentru Soarele dreptății. Dar cel aflat în demnitate publică, atunci când îmbină aceste daruri, le pune în slujirea multor generații de oameni. De aceea, de șaptesprezece secole, Sfânta Elena este călăuză cerească pentru toți demnitarii ce înțeleg rolul binefăcător al Bisericii în societate, prin spiritualitatea unită cu educația și filantropia. Așa cum o recepta, în istoria neamului nostru, și Sfântul Voievod Neagoe Basarab în înțeleptele învățături către fiul său Teodosie. După ce enumeră cu amănunțime toate ctitoriile ei din Orient, voievodul adaugă: „Deci, dacă isprăvi sfânta Elena împărăteasa acestea toate și le tocmi cum se cade, muma mare-lui Costandin împărat dede acestor biserici multe orașe și sate și alte avuții multe. Iar sfintele icoane le ferecă tot cu argint și le polei și le împodobi cu pietre scumpe și cu mărgăritar. Așijderea le dede vase sfinte și scumpe altor biserici și alte avuții, și galbeni de aur mulți le împărți. Și dede și săracilor milă și dărui pre sfântul și marele patriarh Macarie cu multe daruri împărătești, și să întoarse iar la fie-său, marele și credinciosul împărat Costandin”.

Mai ales în perioade de crize și de căutări, lumea creștină regăsește în istoria ei resurse și modele care pot să inspire noi începuturi și răspunsuri la provocările societății. Alături de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, Sfânta Elena, smerita și iubitoarea sa mamă, este pururea rugătoare pentru noi în ceruri și mărturie a demnității imperiale slujitoare, întru lumina cea neapusă a Crucii lui Hristos, Împăratul cel veșnic. (Articol semnat Pr. Cons. Dr. Nicolae Dascălu și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 27 octombrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente