Sfânta Cuvioasă Parascheva în evlavia credincioșilor tulceni

În județul Tulcea, Sfânta Parascheva, sărbătorită mâine, 14 octombrie, se bucură de o cinstire deosebită, fiindu-i închinate un număr de 12 biserici și o mănăstire, conform episcopiatulcii.ro. Astfel, bisericile parohiale din Ceatalchioi, Malcoci, Plopu, Ceamurlia de Jos, Cerbu, Corugea, Dăeni, Satu Nou, Alba, Niculițel I, Smârdan și Traian au ca ocrotitoare pe „sfânta folositoarea celor dintru nevoi”, pe Cuvioasa Parasacheva. De asemenea, nou înființata mănăstire de la Visterna este pusă tot sub oblăduirea ei.

Anul acesta credincioșii din Malcoci, unde se află atât vechea cât și noua biserică închinată Sfintei Parascheva vor avea bucuria de a participa în ajun la slujba Vecerniei arhierești împreunată cu Litia urmată de cuvântul de învățătură al arhipăstorului lor. A doua zi dimineața, 14 octombrie a.c., – de ziua Sfintei Paraschiva – credincioșii din Niculițel, străveche așezare dobrogeană, vor serba hramul bisericii celei mari când se va săvârși Sfânta Liturghie arhierească și slujba de pomenire a ctitorilor. Seara va fi rândul enoriașilor din Ceamurlia de Jos, prot. Babadag, să se bucure de hramul lăcașului lor de închinare prin săvârșirea Vecerniei arhierești împreunate cu Acatistul Sfintei Parascheva spre folosul lor sufletesc și a lor mângâiere duhovnicească.

Comentarii Facebook


Știri recente