Sfânta Cununie în scrierile Sfântului Ambrozie al Mediolanului (I)

Atunci când Iovinian va nega, în jurul anului 390, că fecioria este în sine superioară căsătoriei, atacul Fericitului Ieronim împotriva lui Iovinian s-a transformat într-o luptă înverșunată contra căsătoriei, încât Iovinian l-a acuzat pe Ieronim de maniheism. De același lucru îi învinuia și pe papa Syriciu, și pe Sfântul Ambrozie.

Pentru a dovedi sfințenia Tainei Nunții și a le arăta credincioșilor că nu doar fecioria este o cale care duce către Împărăția lui Dumnezeu, Sfântul Ambrozie tratează de multe ori în lucrările sale Sfânta Taină a Cununiei, chiar dacă nu consacră o operă integrală acestui subiect.

Căsătoria și fecioria

În urma acuzației pe care papa Syriciu o primește din partea ereticului Iovinian, acesta îi va scrie o scrisoare Sfântului Ambrozie, în care își va expune învățătura sa ortodoxă în legătură cu raportul dintre căsătorie și feciorie: ‘Noi, fără îndoială, nu privim cu dispreț făgăduințele căsătoriei, la care suntem de față prin îmbrăcăminte potrivit nunții, dar cinstim cu mai mare podoabă pe fecioarele nenuntite, care se fac mirese alese lui Dumnezeu‘ (Scrisoarea Papei Syriciu către Biserica din Mediolanum, 5; PL 16, 1123), înștiințându-l că i-a excomunicat pe Iovinian și pe ceilalți ‘fruntași ai noii erezii și blasfemii… prin hotărârea dumnezeiască și prin judecata noastră‘. Sfântul Ambrozie îi răspunde, tot printr-o scrisoare, arătând că acești eretici ‘se prefac că îngăduie căsătoria. Dar oare poate fi lauda căsătoriei dacă nu există pentru ei nici o slavă a fecioriei? Nici noi nu tăgăduim că a fost sfințită căsătoria de către Domnul Hristos, care a spus cu glasul Său dumnezeiesc: ‘vor fi amândoi un trup’ (Matei 29, 2) și un duh. Dar mai întâi am fost născuți și apoi făcuți, și este cu mult mai de preț taina lucrării dumnezeiești decât leacul slăbiciunii omenești. Pe drept este lăudată o soție bună, dar mai presus este socotită o fecioară evlavioasă, precum spune Apostolul: ‘cel ce-și mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită și mai bine face; căci aceasta cugetă la cele ce sunt ale lui Dumnezeu, iar aceea la cele ce sunt ale lumii’ (1 Cor. 7, 38). Aceea e legată în lanțurile căsătoriei, aceasta e fără lanțuri; aceea e sub lege, aceasta e sub har. Căsătoria este bună, pentru că prin ea se lasă urmași ai neamului omenesc. Dar fecioria este mai bună, fiindcă prin ea se dobândește moștenirea împărăției cerești și a harului ceresc. Prin femeie vine grija, prin fecioară se capătă mântuirea‘ (Sfântul Ambrozie al Mediolanului, Scrisoarea a XLII-a, 3).

Sfântul Ambrozie a fost aproape unic printre contemporanii săi pentru profunda sa preocupare în legătură cu fecioria fetelor, practică pe care a încurajat-o întreaga sa viață, atât teologic, prin scris, cât și liturgic, în mod practic. Ritualul punerii voalului fecioarelor (velatio) era o noutate pentru secolul al IV-lea, fiind în același timp o practică exclusiv apuseană. Prin acest ritual, fecioara primea consacrarea și recunoașterea oficială ca ‘mireasă a lui Hristos‘, ritual asemănător întru câtva celui prin care mireasa primea vălul nupțial în Taina Căsătoriei: velatio nuptialis (cf. și Scrisoarea a XIX-a, 7: ‘căsătoria are nevoie să fie sfințită de văl și de binecuvântarea preotului‘). Chiar dacă Sfântul Ambrozie pune fecioria, pe mărturia Sfintei Scripturi, pe o treaptă superioară căsătoriei, el nu desconsideră nicidecum Sfânta Taină a Cununiei: ‘Așadar legăturile Căsătoriei sunt bune, dar totuși sunt legături‘ (De Virginitate VI, 33). Fecioria, prin contrast, înseamnă eliberare de legăturile pământești, pentru a se bucura de viața îngerilor, ‘care nu sunt constrânși prin legături nupțiale‘ (Exhortatio virginitatis, IV, 19).

Căsătoria – lucrare a lui Dumnezeu

Cununia este o Sfântă Taină în care, prin preot, se împărtășește harul Duhului Sfânt unui bărbat și unei femei de aceeași credință, care se unesc liber în scopul mântuirii și nașterii de prunci (cf. Scrisoarea a XIX-a, 7). Ea este o ‘Lucrare a lui Dumnezeu (Opus Dei)’ (Expositio Evangelii secundum Lucam VIII, 6); ‘De aceea și Adam a numit-o pe femeia sa viață (Eva), pentru că prin femeie s-a înmulțit neamul omenesc, iar prin Biserică a venit viața veșnică’ (De Institutione Virginis III, 24). Unitatea de credință este necesară căsătoriei, căci cum ar putea deveni cei doi un trup, dacă nu sunt un duh? – ‘poporul să-și ia soții nu dintre străini, ci din casele creștinilor … cum se poate numi căsătorie aceea în care nu există unirea credinței? (Scrisoarea a XIX-a, 2).

Căsătoria – drum spre ‘tabăra sfinților’

Căsătoria este prezentată de Sfântul Ambrozie ca o cale către sfințenie: ‘fiecare să meargă pe cea (calea) care i se pare mai potrivită […]. Bună este și calea căsătoriei, mai întinsă, dar mai ocolită, pe care merg cei mai mulți până ce ajung în tabăra sfinților. Există, așadar, premii pentru feciorie, există răsplată pentru văduvie, este loc chiar și pentru meritele căsătoriei. Treptele lor sunt și creșteri ale virtuților‘ (Scrisoarea a LXIII-a, 40). Unirea dintre bărbat și femeie este asemănată cu cea dintre Mântuitorul Iisus Hristos și Biserică: ‘Mirele este Hristos, Mireasa este Biserica: mireasă prin iubire, fecioară prin curăție‘ (Expositio Evangelii secundum Lucam VIII, 9). Fecioria este o cale de excepție și care cere sacrificii mult mai mari: ‘calea fecioriei este bună, dar este grea și cu urcuș înalt, cerând puteri mari pentru a merge pe ea‘ (Scrisoarea a LXIII, 40).

Sfântul Ambrozie depășește, în concepția lui despre căsătorie, mentalitatea obișnuită a timpului, prin care femeia era roaba (ancilla) soțului ei, având datoria să-i slujească bărbatului ca unui stăpân (servire viro sicut domino): ‘Femeia să fie tovarășă, nu roaba bărbatului; să fie condusă, nu constrânsă. Este nevrednică de căsătorie cea vrednică de sfadă. Iar bărbatul să-și conducă soția ca un cârmaci, s-o cinstească fiindu-i ea tovarășă de viață, să fie părtași amândoi la moștenirea harului‘ (Scrisoarea a LXIII-a, 107). Soții trebuie să se supună unul altuia și prin această jertfire de sine câștigă răsplata cea veșnică: ‘Ce femeie, strânsă în lanțurile căsătoriei, dacă ar auzi că nu există nici un merit pentru credința datorată bărbatului nu s-ar lăsa ispitită de ușurătatea minții și a trupului?‘ (Scrisoarea a LXIII-a, 10).

Căsătoria este o Sfântă Taină, iar soții trebuie să se ocupe împreună de rugăciune și curăție spre sfințirea lor: ‘Nici zămislirea nu e lipsită de fărădelege, pentru că părinții nu sunt străini de păcat. Și dacă nici un prunc de o zi nu este fără de păcat, cu mult mai vârtos nici zilele în care maica a zămislit nu sunt fără păcat. Suntem zămisliți, dar, în păcatul părinților și în fărădelegile lor ne naștem. Dar și nașterea are întinăciunile ei și chiar firea nu are o singură scădere. De bună seamă sfântă este cununia și însoțirea ei, dar ‘cei ce au femei să fie ca și cum nu ar avea’ (1 Cor. 7, 29). Încă și patul este neîntinat (Evrei 13, 4) și nici unul din soți nu trebuie să-l lipsească pe celălalt, decât poate pentru o vreme, ca să se îngrijească de rugăciune (1 Cor. 7, 5). Dar, după Apostol, nimeni nu se îngrijește de rugăciune, în vremea în care se ocupă cu obiceiul legăturii trupești’ (De apologia prophetae David, IV).

Astfel, Sfântul Ambrozie, condamnând excesele lui Iovinian, pe de o parte, și ale Fericitului Ieronim, pe de altă parte, se întreba, arătând că atât fecioria, cât și căsătoria sunt daruri făcute oamenilor de Dumnezeu pentru dobândirea sfințeniei: ‘Așadar, cine discreditează căsătoria? Eu, într-adevăr, o recomand, și îi condamn pe toți cei ce îi discreditează pe cei ce se căsătoresc. Astfel, eu nu desconsider căsătoria, însă enumăr roadele fecioriei sfinte. Aceasta este darul celor puțini, în timp ce cealaltă al tuturor. Nici nu ar putea exista feciorie, dacă aceasta nu ar avea de unde să se nască. Eu compar un lucru bun cu altul la fel de bun, ca să strălucească mai ușor cel care este mai prețios’ (De Virginibus I, VII, 34-35). (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 19 iulie 2011).

Comentarii Facebook


Știri recente

Un nou protopop la Bălţi: Pr. Dorian Revenco

Părintele Dorian Revenco este noul protopop de Bălţi. Clericul a fost prezentat de PS Antonie în noua demnitate, marţi, cu ocazia organizării conferinţei pastoral-misionare „Cimitirul – spaţiu de cugetare la viaţa veşnică”. Evenimentul a avut…