Sfânta Cruce

Creștinii ortodocși se vor afla mâine, 18 martie 2012, în a treia duminică din Postul Sfintelor Paști, închinată Sfintei Cruci. Întrucât Sfânta Cruce are o semnificație profundă, raportând-o la viața noastră duhovnicească, Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit cinstirea Sfintei Cruci la mijlocul Postului Mare pentru a ne întări duhovnicește în urcușul nostru spiritual spre Înviere.

Crucea a apărut în contextul istoric ca și instrument de tortură și ucidere, însă va cunoaște o evoluție simbolică deosebită, prin Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos pe ea, devenind instrumentul mântuirii oamenilor și fiind adoptată de creștini ca simbol material al Jertfei Domnului și purtătoare a puterii harice a acesteia.

Totodată, Crucea este unanim recunoscută și de către cei care nu o cinstesc, ca fiind semnul religios al creștinilor, însă ea nu ar fi fost astfel prezentă în memoria colectivă dacă nu ar fi fost adoptată ca obiect de cult, dacă teologii nu i-ar fi revelat semnificațiile adânci, dacă artiștii și poeții nu i-ar fi exaltat frumusețea în operele lor.

Trecerea de la o cinstire particulară creștină, așa cum se întâmpla în primele secole ale creștinismului, la o manifestare în mod public s-a făcut începând cu secolul al IV-lea, fapt ce se datorează, în primul rând, a apariției pe cer a semnului crucii, prin care împăratul Constantin cel Mare câștigă lupta din anul 312 împotriva lui Maxențiu, și, în al doilea rând, prin descoperirea Crucii la anul 326 de către mama Sfântului Constantin cel Mare, Sfânta Elena.

Cultul Sfintei Cruci a fost dezvoltat o dată cu sfințirea din 13 septembrie 335 a vestitei biserici a Sfântului Mormânt cu basilica Sfintei Cruci, construite de împăratul Constantin cel Mare pe locul răstignirii Domnului Iisus Hristos, informează Ziarul Lumina. În această basilică a fost depusă cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, care a devenit loc de pelerinaj.

Cultul liturgic al cinstirii Sfântului Lemn s-a dezvoltat în secolul al VII-lea, când, în anul 629, împăratul Heraclius a recuperat Sfânta Cruce luată de regele Chosroes al perșilor în anul 614 și a depus-o la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, adăugând o nouă strălucire cultului public al Sfântului Lemn. Din cauza pericolului invaziilor arabe asupra Locurilor Sfinte, Lemnul Sfintei Cruci a fost depus la biserica Sfânta Sofia, iar apoi părți din ea au fost împrăștiate în toată lumea creștină. Părți din Lemnul Sfânt au ajuns și în țara noastră.

Cinstirea Sfintei Cruci s-a manifestat prin numeroase forme, precum facerea semnului Sfintei Cruci sau închinarea și invocarea ei în diverse împrejurări și momente, pelerinajele, zidirea de biserici închinate Sfintei Cruci, cuvântări și imne de laudă, dar cea mai importantă formă de cinstire a fost și este cea a sărbătorilor, adică a zilelor liturgice rânduite de Biserică.

Astfel, ca și sărbătoare, cinstirea Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea și este cu dată variabilă. După cum aflăm din Liturgica Generală a părintelui prof. dr. Ene Braniște, caracteristica slujbei din această sărbătoare este ritualul scoaterii solemne și venerării Sfintei Cruci, care are loc între Utrenie și Liturghie. El înlocuiește și amintește ceremonia liturgică a expunerii sau înălțării solemne și a venerării generale a Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor, dar care a pierdut din importanță și din strălucirea de odinioară, deoarece a fost eclipsată de ritualul posterior al Prohodului.

Sărbătoarea are la origine mutarea unui fragment din Lemnul Sfintei Cruci de la Ierusalim la Apameia pentru construcția unei biserici. Potrivit Typikon-ului catedralei Sfintei Sofia din secolele IX-X, praznicul Sfintei Cruci apărea exact în mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica. Prăznuirea s-a extins la întreaga săptămână a IV-a, pentru a permite populației să vină să se închine înaintea Sfântului Lemn: zilele de marți și miercuri erau rezervate bărbaților, iar cele de joi și vineri, femeilor.

Din cauza faptului că praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, pentru a solemniza mai mult sărbătoarea Sfintei Cruci a fost necesar transferul praznicului Înjumătățirii postului într-o zi de duminică. Crucea are un rol fundamental în anul liturgic și mai cu seamă în timpul Postului Mare, în care îi sunt consacrate numeroase tropare. Ea este semnul pogorârii lui Hristos și al iubirii Sale de oameni mântuitoare.

Comentarii Facebook


Știri recente