Sf. Sfinţiţi Mc. Pamfil preotul şi Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului

Calendar ortodox – 16 februarie

Sfântul Mucenic Pamfil

Originar din oraşul Berit (azi Beirut), Sfântul Mucenic Pamfil a fost un om învăţat care a studiat Sfânta Scriptură şi a împlinit virtuţile creştine în timpul vieţii sale. El a înfiinţat în Cezareea Palestinei o bibliotecă foarte importantă pentru vremea aceea care avea peste 3000 de cărţi.

Totodată, a întemeiat şi o şcoală publică pentru învăţarea Sfintelor Scripturi. Sfântul Pamfil şi-a împărţit averea la săraci şi a dus o viaţă ascetică.

Şi-a apărat credinţa mărturisind pe Hristos în timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşate de împăratul Diocleţian, când Sfântul Pamfil a fost prins, torturat şi apoi ucis.

Troparul Sfântului Mucenic Pamfil şi al celor împreună cu dânsul

Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sfântul Mucenic Valent

A fost diacon şi cunoştea pe de rost Sfânta Scriptură. Slujea la Ierusalim în Biserica unde a suferit moarte martirică în timpul împăratului Diocleţian.

Sfântul Ierarh Flavian

A fost Patriarh al Constantinopolului după Sfântul Proclu. Sfântul a fost contemporan cu Sfântul Leon, Papa Romei şi a luptat contra ereziei lui Eutihie şi Dioscor.

El nu a mai reuşit să se bucure de triumful Ortodoxiei de la Sinodul al Patrulea Ecumenic de la Calcedon din anul 451, pentru că, la Sinodul de la Efes din 431, a fost bătut, iar după trei zile a trecut la cele veşnice.

Comentarii Facebook


Știri recente