Sfântul Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor, a dărâmat multe temple ale idolilor în vremea împăratului Constantin cel Mare şi a zidit biserici în locul lor. Păgânii din Aretusa, încurajaţi de poruncile împăratului Iulian Apostatul (361-363) împotriva creştinilor, au dorit să se răzbune pe Episcopul Marcu, deoarece acesta le distrusese templele idoleşti. Marcu a fugit din calea lor, însă aflând cum sunt chinuiţi creştinii pentru dânsul, s-a întors în cetate şi a înfruntat cu bărbăţie toate chinurile. Văzând curajul cu care el a îndurat chinurile, mulţi păgâni s-au convertit la creştinism.
Diaconul Chiril din Iliopolis (Fenicia) tot pentru faptul că a distrus câteva temple ale idolilor, păgânii din vremea lui Iulian Apostatul l-au supus la torturi până la moarte. Tot astfel au pătimit şi preoţii, femeile şi fecioarele din cetăţile Ascalon şi Gaza (sud-vestul Palestinei).
Sfinţii Mucenici Iona şi Varahisie şi cei împreună cu dânşii († 327) – Aceşti cuvioşi părinţi au pătimit în Persia în vremea regelui Sapur II (310-381).
Lăsându-şi mănăstirea s-au dus în cetatea Varavol unde se aflau întemniţaţi sfinţii mucenici Zapidan, Lazăr, Marufan, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Sivedin şi Sava şi i-au îmbărbătat în pătimirea lor pentru Mântuitorul Hristos. Iona şi Varahisie au fost prinşi şi judecaţi la Masdrat, Sirot şi Marmisie, mai marii preoţilor persani pentru că nu au jertfit soarelui. Sfinţii au fost supuşi la chinuri până la moarte, primind cununa muceniciei împreună cu cei aflaţi în închisoare.
