Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie, Episcop de Benevent. Sf. Mc. Alexandra împărăteasa. Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica a 6-a din Post – a Floriilor)

Intrarea Domnului în Ierusalim

După învierea lui Lazăr din morţi (Ioan 11), mulţi dintre cei care au văzut minunea au crezut în Hristos. Dar, în sinagoga iudeilor s-a hotărât uciderea lui Hristos şi a lui Lazăr. Iudeii s-au gândit să-i omoare în preajma sărbătorii Paştilor. Şi, cu toate că Iisus avea destul timp să fugă, totuşi a venit cu şase zile înainte de Paşti în Betania, unde era Lazăr cel înviat.

Acolo s-a făcut ospăţ şi a mâncat împreună cu El şi Lazăr. Iar sora lui, Maria, a turnat mir pe picioarele lui Hristos.

A doua zi, Iisus a trimis pe ucenicii Săi să-I aducă asina şi mânzul ei. Şi, într-adevăr, El, Care are cerul ca tron, S-a urcat pe mânzul asinei şi a intrat în Ierusalim. Copiii evreilor aşterneau înaintea Lui veşminte şi ramuri de finic; unii le aruncau pe cale, iar alţii le purtau în mâini şi strigau, mergând înaintea Lui: ,,Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Matei 21, 9; Ioan 12, 13).

Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a mişcat inimile lor spre lauda şi slava lui Hristos. Prin stâlpări, adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruinţa lui Hristos împotriva morţii, fiindcă era obiceiul atunci ca învingătorii în lupte sau în războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu ramuri verzi de copaci.

Mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul care provine dintre păgâni. Hristos, şezând pe mânzul asinei şi odihnindu-Se pe el, este proclamat biruitor asupra patimilor dobitoceşti şi Împărat al întregului pământ.

Despre această sărbătoare grăia Prorocul Zaharia: ,,Bucură-te, fiica Sionului, iată Împăratul tău vine blând, şezând pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug” (Zaharia 9, 9). Iar David, în Psalmi, spune despre copii: ,,Din gura copiilor şi a sugarilor Ţi-ai pregătit laudă” (Psalm 8, 3). Când a intrat Iisus în Ierusalim, spune Sfânta Scriptură, ,,s-a cutremurat tot Ierusalimul”, deoarece mulţimea, auzind de învierea lui Lazăr din Betania, dorea să-L vadă pe Iisus, însă era aţâţată de arhiereii răzbunători care aveau de gând să-L omoare. El însă ascunzându-Se, S-a făcut nevăzut de la faţa lor, iar când S-a arătat din nou, le grăia în pilde.

Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim pregătea biruinţa Sa asupra morţii şi deschiderea drumului de mântuire către Ierusalimul ceresc, pentru toţi cei ce aveau să creadă în El. De aceea noi, creştinii, Îl întâmpinăm pe Domnul cu ramuri verzi în această zi, ca la o înainte-prăznuire a Învierii Sale din morţi.

Sfântul Ianuarie

Sfântul Sfinţit Mucenic Ianuarie a fost episcopul Campaniei din Italia. În timpul prigoanei lui Diocleţian (284)a fost prins în cetatea Benevent unde îşi avea scaunul arhieresc şi dus înaintea guvernatorului Timotie.

Acesta l-a îndemnat să se închine la idoli, dar sfântul Ianuarie nu a acceptat şi pentru asta a fost aruncat într-un cuptor cu foc. El a scăpat nevătămat, iar guvernatorul a poruncit să fie bătut. Printre cei de faţă erau Sosen şi Procul din Puzzoli şi doi mireni, Eutihie şi Acution care au fost şi ei supuşi chinurilor.

După ei au fost prinşi alţi doi şi anume, diaconul Faust şi citeţul Dezideriu. Toţi au fost daţi spre mâncare fiarelor sălbatice, dar acestea nu s-au atins de ei. Văzând aceasta guvernatorul a poruncit să fie tăiaţi cu sabia. Trupurile lor au fost luate de creştinii din cetăţile din jur. Moaştele Sfântului Ianuarie au fost aşezate în biserica din Neapoli.

Sfânta Alexandra

Alexandra, muceniţa lui Hristos Dumnezeu, era soţia împă­ratului Diocleţian. Deci văzând ea că Sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu şi sănătos, s-a înfăţişat înaintea împăratului, în vreme ce el aducea jertfă idolilor, şi s-a mărturisit pe sine creştină; pentru aceea a fost pusă în închisoare. După ce a fost închisă, s-a dat hotărâre ca să fie tăiaţi cei doi, Gheorghe şi Alexandra. Aflând ea această hotărâre a împăratului, în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu şi şi-a dat sufletul.

Iar Apolo, Isachie şi Codrat, fiind din slugile împărătesei Alexandra, şi văzând-o pe ea că a dispreţuit vremelniceasca şi stricăcioasa împărăţie şi pe muncitorul împărat, şi că, crezând în Hristos, a şi murit pentru El, au crezut şi ei în Hristos. Deci, înfăţişându-se cu îndrăznire, au mustrat pe împărat, numindu-l călcător de lege şi sălbatic, şi că nu i-a fost milă de însăşi femeia sa, cu care a făcut copii.

Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, şi aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea cu ce moarte îi va pierde. Dimineaţa, scoţându-i din temniţă, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat, iar Apolo şi Isachie, iarăşi să fie puşi la închisoare şi să fie ucişi cu foamea. După câteva zile, fiind istoviţi de foame, şi-au dat sufletele lor în mâna Domnului.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente