Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului. Post)

Sfântul Mucenic Teopempt

A trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi a fost episcop în Nicomidia. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor din timpul împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Teopempt a mărturisit că este creştin refuzând să se închine şi să aducă jertfă idolilor. A fost prins şi supus la chinuri grele. Fiind aruncat în cuptor, prin pronia divină a fost păzit nevătămat. Apoi a fost întemniţat timp de 22 de zile fără apă şi mâncare, i s-a scos un ochi însă, prin minune, a fost vindecat de Dumnezeu. A suferit moarte martirică prin decapitare.

Sfântul Mucenic Teonas

A trăit în vremea împăratului Diocleţian şi a fost vrăjitor. Teonas a fost chemat de împărat ca să „risipească farmecele creştineşti ale lui Teopempt”. Teona a i-a dat Sfântului otravă să bea şi văzând că Dumnezeu l-a ocrotit pe Teopempt s-a convertit la creştinism, fiind mai apoi botezat în temniţă de către acesta. Refuzând să se lepede de credinţa creştină Sfântul Mucenic Teonas a fost îngropat de viu, trecând astfel la Domnul.

Sfânta Cuv. Sinclitichia

S-a născut într-o familie credincioasă din Macedonia. Atunci când părinţii ei au trecut la cele veşnice, a împărţit averea săracilor şi a intrat în monahism închinându-şi viaţa lui Dumnezeu în post şi rugăciune. Îmbolnăvindu-se, după trei luni de zile de răbdare în suferinţă a trecut la Domnul.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Recomandări pentru pelerini

Vineri, odată cu procesiunea Calea Sfinților, începe cel mai mare pelerinaj anual din capitală. Zeci de mii de credincioși din toată țara se vor îndrepta către Dealul Patriarhiei pentru a cinsti moaștele Sfântului Dimitrie cel…