Sf. Dionisie, Episcopul Cetății Albe Ismail; Sf. Mc. Sofia și fiicele sale: Pistis, Agapis și Elpis;

Sfânta Muceniță Sofia a trăit în timpul împăratului Adrian (117-138) și fiind căsătorită a născut trei fiice, cărora le-a pus numele după cele trei virtuți creștine: Pistis (Credința), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapis (Dragostea).

Sfânta Sofia rămânând văduvă după nașterea celor trei fete, le-a crescut pe acestea în credința creștină. Domnitorul Antioh, auzind de înțelepciunea și frumusețea celor trei fete și convingându-se că sunt creștine, l-a înștiințat pe împăratul Adrian, care în scurt timp a trimis slujitorii pentru a le aduce pe cele trei fete la palat.

Împreună cu ele a venit și mama lor, care le-a întărit în credință sfătuindu-le și învățându-le. Împăratul dorind să le facă să jertfească zeiței Artemida, cele trei fete au refuzat cu desăvârșire, mărturisind credința în Domnul nostru Iisus Hristos, singurul și adevăratul Dumnezeu.

Atunci ele au fost supuse supliciilor, suferind moarte martirică și îmbrățișând cununa muceniciei. Mama lor le-a luat trupurile și le-a îngropat, ea însăși trecând la Domnul în timp ce se afla la mormintele fetelor sale.

Sf. Dionisie, Episcopul Cetății Albe Ismail

Episcopul Dionisie reprezintă una dintre cele mai marcante personalități eclesiastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, fiind unul dintre luptătorii pentru realizarea statului național unitar român.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât joi, 25 octombrie 2018, canonizarea sa în anul în care s-au împlinit 100 ani de la alegerea lui ca arhiereu.

Dimitrie, după numele de botez, viitorul episcop Dionisie s-a născut în anul 1868, în satul Badar din Republica Moldova.

La numai 15 ani, în data de 28 noiembrie 1883, a intrat în obştea mănăstirii Suruceni, din apropierea Chişinăului.

A parcurs toate etapele vieţii monahale devenind, pe rând, ra­sofor în anul 1890, monah în anul 1899, primind numele Dionisie, ierodiacon în anul 1900 și ieromonah în anul 1904.

Remarcându-se printr-o via­ță aleasă, în anul 1908 a fost ales stareț al mănăstirii Suruceni.

Într-un articol publicat în Ziarul Lumina, semnat de Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, preciza că „tânărul stareț a avut un rol important în afirmarea identității românești, în cu­noașterea istoriei Bisericii din Basarabia și în realizarea idealului de unitate națională în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918, dar și după”.

În luna mai a anului 1918 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar în data de 22 iulie 1918 a fost ales ca Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura al Ismailului, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași.

În anul 1934 a fost ales Episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit până în anul 1940.

După pactul Ribbentrop-Molotov și cedarea Basarabiei, s-a refugiat în țară, unde a păstorit credincioșii din Episcopia Ar­geșului, între anii 1940-1941.

Ulterior s-a întors la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău.

Demersurile pentru canonizarea Episcopului Dionisie Erhan au aparţinut Episcopiei Basarabiei de Sud.

Trupul Episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente