(†) Sfintele Paşti; (†) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin

A treia zi de Paști

În a treia zi de Paști se citește Evanghelia Drumului spre Emaus, cea mai frumoasă Evanghelie a Învierii, în care Mântuitorul Iisus Hristos merge cu ucenicii Luca și Cleopa pe drum și la sfârșitul zilei li se dezvăluie mistic odată cu binecuvântarea și frângerea pâinii – adică în Sfânta Euharistie.

„În vremea aceea, Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de cele întâmplate. Și, iată, doi dintre ucenici mergeau în aceeași zi la un sat care era departe de Ierusalim ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Și, pe când vorbeau și se întrebau între ei, Însuși lisus, apropiindu-Se, mergea împreună cu dânșii. Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Atunci El le-a zis: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi, în drumul vostru, și de ce sunteți triști? Și, răspunzând cel al cărui nume era Cleopa, a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în el zilele acestea? Și El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre lisus Nazarineanul, Care era Proroc puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor; cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri. Noi, însă, nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, a treia zi este astăzi de când s-au petrecut acestea. Dar și niște femei dintr-ale noastre ne-au înspăimântat, ducându-se dis-de-dimineață la mormânt și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt și au găsit așa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. Atunci El a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnicilor cu inima ca să credeți toate câte au spus prorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? Și, începând de la Moise și de la toți prorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile, cele scrise despre El. Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi, că este spre seară și s-a plecat ziua. Și a intrat să rămână cu ei. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat-o și, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut de lângă ei. Și au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile? Și, ridicându-se în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim și au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul și S-a arătat lui Simon. Și ei au spus cele petrecute pe cale și cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.” (Luca 24, 12-35)

Tot în această zi, la Sfânta Liturghie, se fărâmă cel de al doilea Agneț sfințit la liturghia din Joia Mare. Acesta este așezat apoi într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar, pentru a fi folosit de-a lungul anului la împărtășirea bolnavilor.

Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie

Sfantul Atanasie Patelarie

Slujba Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului din 2 mai se săvârșește anul acesta a treia zi de Paști.

Sfântul s-a născut din părinţi binecredincioşi, către sfârşitul veacului al XVI-lea, în oraşul Rethimno, din insula Creta, primind la botez numele de Alexie. El a purtat crucea a nenumărate încercări, mărturisind dreapta credinţă într-o perioadă de mari tulburări pentru creştinătatea răsăriteană. Încă din fragedă vârstă se străduia să împlinească poruncile Evangheliei. Râvnind la viaţa duhovnicească, se îndeletnicea cu citirea Vieţilor Sfinţilor, aprinzându-se adesea de dorul de a urma nevoinţele acestora.

Tropar

Glasul al 8-lea

Dumnezeiască odraslă a cretanilor, păstor al cetăţii celei împărăteşti şi povăţuitor sfinţit al creştinilor de la Dunăre, comoara cea de mult preţ a Harkovului, Atanasie înţelepte, primit-ai har bogat de Sus, cu nume nemuritor fiind. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

După moartea tatălui său, s-a călugărit la metocul sinaitic din Iraclion, primind numele de Atanasie. Dorind însă o viaţă duhovnicească mai înaltă, după ce a vieţuit o vreme într-o mănăstire din Tesalonic, unde a fost hirotonit ierodiacon, a plecat în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Esfigmenu, apoi la Xiropotamu, unde i s-a dat ascultarea de a sluji la trapeză. Se hrănea doar cu pâine şi apă, iar nopţile le petrecea în rugăciune, dormind câteva ore şi având drept aşternut, atât vara cât şi iarna, pământul gol. După un pelerinaj în Ţara Sfântă şi la Muntele Sinai, Atanasie Patelarie a venit pe la anul 1626 în Ţara Românească, ca dascăl; aici a tradus Psaltirea în limba greacă populară.

Marele patriarh al Constantinopolului, Chiril Lucaris († 1638), l-a chemat pe Atanasie la Constantinopol, să sprijine credinţa ortodoxă atacată de necreştini şi de eretici. În anul 1631 este ales mitropolit al Tesalonicului. De aici, el va trimite mai multe scrisori ţarului Rusiei, cerându-i sprijin pentru mitropolia sa, care era asuprită de turci.

În anul 1634, când patriarhul Chiril Lucaris este trimis în exil, la Constantinopol este aşezat, pentru puţină vreme, mitropolitul Atanasie al Tesalonicului. În cele din urmă, otomanii l-au silit să părăsească tronul patriarhal. Nevoit să strângă milostenie pentru a plăti datoriile mitropoliei, a plecat spre Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Galaţi. Întorcându-se însă la Constantinopol, este reales patriarh în vara anului 1652. N-a păstorit însă decât puţină vreme, după care a fost nevoit să renunţe, din pricina potrivniciei turcilor otomani, şi s-a întors la Galaţi.

Slujitorii bisericeşti şi credincioşii din oraşul de la Dunăre s-au bucurat mult de blânda şi înţeleapta păstorire a patriarhului Atanasie, care s-a arătat statornic în credinţă, purtându-şi crucea în chip neşovăielnic.

Sfântul Atanasie şi-a exprimat dorinţa de a-şi sfârşi viaţa la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galaţi (pe care o numea „mănăstirea sa”), dar voia lui Dumnezeu a fost alta: astfel, el a continuat să strângă milostenie pentru creştinii celorlalte Biserici Ortodoxe căzute sub ocupaţie otomană.

Ajungând pentru aceasta în Rusia, fiind bătrân şi bolnav, a primit însemnate daruri de la ţar şi de la patriarhul Nicon (1652-1666). La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a aşezat la Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Mgarsk.

Cunoscându-şi mai dinainte vremea sfârşitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărţit darurile primite de la ţar mai multor mănăstiri şi biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos şi din Muntele Sinai. A rânduit de asemenea a se aduce daruri şi la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galaţi. Apoi s-a rugat pentru toţi păstoriţii săi, pentru cei ce i-au făcut bine şi pentru cei care l-au prigonit ori nedreptăţit în viaţă; şi-a cerut iertare de la toţi, iertându-i la rândul său pe toţi. Cu cugetul împăcat şi încrezător în marea milostivire a lui Dumnezeu, având pe buze şi în inimă rugăciunea, a adormit în Domnul la 5 aprilie 1654, a treia zi de Paşti, în genunchi, cu Sfânta Evanghelie în mâini, rostind cu glas stins: „Doamne, primeşte sufletul meu!”.

A fost îmbrăcat în veşminte arhiereşti şi aşezat în jilţ, ţinând în mână cârja. Apoi a fost pus într-un mormânt săpat în lăuntrul bisericii Mănăstirii din Mgarsk.

Prin rânduială dumnezeiască, trupul ostenit de nenumărate nevoinţe al cinstitului Ierarh a rămas neschimbat. Lucrul acesta s-a aflat după opt ani de la mutarea sa la locaşurile cele veşnice, atunci când mitropolitul Paisie Ligaridis al Gazei, venind la Mănăstirea din Lubnî, a avut o vedenie. Sfântul Atanasie i s-a arătat şi i-a cerut să fie scos din mormânt. Când acesta a fost deschis, trupul Sfântului Atanasie era întreg şi neputrezit, răspândind bună mireasmă.

Sfintele moaşte au fost aşezate cu mare cinste în partea dreaptă a bisericii, în ziua de 1 februarie 1662, iar pomenirea între Sfinţi a Ierarhului Atanasie Patelarie s-a hotărât a fi la 2 mai, odată cu cea a ocrotitorului său, Sfântul Atanasie al Alexandriei. Cinstitele moaşte au rămas neatinse de focul care a cuprins de două ori biserica, dar nu şi pe vieţuitorii mănăstirii, pe care i-a păzit Sfântul.

La începutul veacului al XX-lea, Sfintele sale moaşte au fost duse la Harkov, iar din anul 1943 au fost puse spre închinare, în catedrala Buna Vestire din acel oraş.

În toamna anului 2004, când se împlineau 350 de ani de la mutarea sa la ceruri, a fost adusă de la Harkov, la Galaţi, o părticică din moaştele Sfântului Atanasie Patelarie.

Sfânta Muceniţă Pelaghia din Tars

A X-a persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri.

Tropar

Glasul 4

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Pelaghia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește/mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Furia persecuţiei se abătuse şi asupra oraşului Tars din Cilicia, care a dăruit lumii creştine pe Sfântul Apostol Pavel, pe întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, precum şi pe alţi mucenici şi muceniţe. Printre creştinii care fugeau în munte se afla şi Episcopul Klinon care din dorinţa de a nu lăsa singuri pe creştinii refugiaţi în munţi, a luat această hotărâre de a fugi în munţi.

În oraş rămăseseră doar creştinii „tăinuiţi”, adică cei care nu-şi mărturisiseră pe faţă credinţa şi nu primiseră încă sfântul botez. Între aceştia se afla şi Sfânta Muceniţă Pelaghia.

Făcea parte din clasa înaltă a societăţii din Tars şi era orfană din tată. Mama ei rămăsese să administreze toate averile rămase şi păstra legăturile cu familiile păgânilor din înalta societate, unii dintre ei având funcţii importante la curtea împărătească din Nicomidia.

Nu se cunosc împrejurările în care Pelaghia a învăţat credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Se poate să fi învăţat de la Episcopul Klinon sau de la cei doi robi din casa sa, Longhin şi Iulian, care erau creştini în taină. Când a aflat că Episcopul Klinon a fugit în munţi, Pelaghia s-a întristat, deoarece aştepta de mult timp să primească sfântul botez.

Între timp, fiul împăratului Diocleţian a aflat despre frumuseţea Pelaghiei şi a trimis slujitori împărăteşti pentru a o cere de soţie. Nedorind să se căsătorească, Pelaghia a recunoscut în faţa mamei sale şi a slujitorilor imperiali că este creştină, faptă care a atras dispreţul lor. În urma descoperirii acestui adevăr, Pelaghia a reuşit să obţină de la mama ei învoirea de a se duce să îşi viziteze doica.

Pe drum, i-a ieşit în cale Episcopul Klinon şi coborând i-a mărturisit credinţa în Iisus Hristos şi dorinţa de a primi sfântul botez. Nefiind nici un izvor în apropiere, episcopul s-a rugat lui Dumnezeu pentru a oferi Pelaghiei Botezul Domnului nostru Iisus Hristos şi în timp ce se ruga, din pământ a ţâşnit apă şi botezând-o s-au despărţit.

După ce şi-a vizitat doica, Pelaghia a fost dusă la judecată, în faţa împăratului Diocleţian, chiar de mama ei. Chinurile la care a fost supusă Pelaghia nu au făcut-o să renunţe la credinţa creştină, primind în cele din urmă cununa muceniciei. În timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337), când creştinii au dobândit libertatea religioasă în urma edictului de la Milan, s-a zidit pe mormântul Sfintei Muceniţe Pelaghia o biserică frumoasă.

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin

Sfânta Monica s-a născut în orașul african Tagaste în anul 322, din părinți creștini. Nu știm foarte multe despre tinerețile ei, pentru că cele mai multe informații ne sunt oferite de fiul ei, Fericitul Augustin, în capitolul al nouălea al Confesiunilor sale.

Astfel, știm că s-a căsătorit cu Patritius, care era păgân și era angajat al statului roman. Soacra ei nu a agreat-o de la început, dar a cucerit-o prin purtarea ei plăcută. Deși soțul ei nu i-a fost credincios, nu a ridicat niciodată mâna asupra ei pentru că, spunea Sfânta Monica, ea își punea pază gurii în prezența lui. Împreună au avut trei copii: pe Augustin, pe Navigius și pe Perpetua, dar Patritius nu a îngăduit ca prunci să fie botezați.

Ajuns la vârsta tinereții, Augustin trăia cu o tânără în Cartagina, având și un copil. Sfânta Monica se ruga cu credință și cu lacrimi atât pentru fiul ei, cât și pentru soțul ei, ca să primească botezul înainte de moarte. Văzându-i rugăciunile și lacrimile vărsate pentru fiul lor, Augustin, soțul ei s-a convertit. Augustin a continuat, însă, să ducă o viață departe de Hristos.

Pe când se afla în Cartagina, Augustin a fost captat de învățătura ereticilor maniheiști. Mama sa s-a tulburat foarte mult și a încercat să-l convingă prin toate mijloacele că nu face ceea ce este bine, dar a avut un vis în care i se spunea să fie răbdătoare și caldă cu fiul ei. Augustin, desigur, nu i-a ascultat argumentele, rămânând în înșelarea maniheană vreme de nouă ani. În tot acest timp, Sfânta Monica nu a încetat să nădăjduiască pentru fiul ei.

A apelat la ajutorul unui episcop care fusese și el în tinerețe maniheist, în speranța că acela îl va putea convinge pe Augustin. Însă episcopul i-a spus că tânărul încă este fascinat de noutatea învățăturilor sectei, dar a încurajat-o, zicându-i: „Du-te pe calea ta și Domnul să te binecuvânteze, pentru că nu este cu putință ca fiul atâtor lacrimi să se piardă”.

Mai târziu, pe când Augustin se afla la Mediolanum (Milano), l-a cunoscut pe Sfântul Ambrozie și a fost cucerit de cuvântul lui. Sfântul Ambrozie, ajungând să o cunoască pe Sfânta Monica, avea o mare prețuire pentru ea. După ce s-a botezat, Augustin și mama sa Monica s-au hotărât să se reîntoarcă în Africa. Pe drum, în orașul Ostia de lângă Roma, Sfânta Monica a adormit întru Domnul, la vârsta de 56 de ani. A fost înmormântată la Ostia, iar în veacul al șaselea osemintele ei au fost mutate în cripta unei biserici, iar în secolul al XV-lea au fost duse la Roma.

În Apus, Sfânta Monica este considerată protectoarea soțiilor și mamelor ale căror soți și fii au apucat-o pe calea pierzării.

Notă: Sfânta Monica nu este menționată în Sinaxarul Bisericii din Constantinopol (redactat la jumătatea secolului al X-lea). În Apus, cultul ei s-a răspândit destul de târziu, începând cu secolul al XIII-lea. Nu se știe exact când a pătruns cultul ei în Biserica Ortodoxă, dat fiind faptul că cele mai amănunțite și veridice informații despre Sfânta Monica le oferă chiar Fericitul Augustin, fiul ei, în lucrarea sa Confessiones.

(Viața Sfintei Monica a fost preluată de pe pemptousia.ro)

Comentarii Facebook


Știri recente