Sf. Mc. Mercurie cinstit la Râmnic

În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Mercurie, vineri 25 noiembrie, în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează arhiram.ro. În ajunul sărbătorii, joi, 24 noiembrie, de la orele 16:00 se va oficia slujba Vecerniei cu Litie.

În Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea se află spre închinare și cinstire fragmente din moaștele mai multor sfinți (Carp și Teodor Stratilat, a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și a altor sfinți mucenici ai Bisericii Ortodoxe) printre care și a Sfântului Mucenici Mercurie. Sfintele sale moaște au fost aduse de la biserica Sfântul Gheorghe din Ocnele Mari la Scaunul vlădicesc de la Râmnic în timpul Episcopului Partenie al Râmnicului Noul Severin (1764-1771) care avea mare evlavie față de Sfântul Mare Mucenic Mercurie.

Ajutorul și milostivirea primită din partea sfinților ocrotitori, i-au așezat în evlavia ierarhilor, preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului, dar și a pelerinilor care se închină la racla cu sfintele lor moaște

Comentarii Facebook


Știri recente