Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara

Sfântul Mucenic Luchilian

Sfântul Mucenic Luchilian a fost mult timp preot păgân la templul din Nicomidia (Asia Mică). Înțelegând că învățătura păgână, în slujba căreia se afla, este greșită, a primit sfântul botez, darul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Prin învățătura sa, Luchilian a adus și pe alți păgâni pe calea credinței creștine. Pentru aceste fapte, el a fost descoperit de către păgâni și dus înaintea judecătorului și conducătorului Nicomidiei, Silvian, în timpul persecuției creștinilor poruncite de împăratul Aurelian (270-275).

Pentru că a refuzat propunerile lui Silvian de a se întoarce la păgânism, Luchilian a fost supus la numeroase suplicii, după care l-au întemnițat. Aici a mai cunoscut încă patru tineri întemnițați: Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie, pe care i-a întărit în dreapta credință și în suportarea chinurilor.

După câteva zile au fost aruncați într-un cuptor înroșit, însă Bunul Dumnezeu a revărsat peste ei mila Sa și au ieșit nevătămați din cuptor. Văzând această minune, Silvian i-a trimis în orașul Vizantia. Aici, Claudie, Ipatie, Pavel și Dionisie au primit moarte martirică prin sabie, iar Sfântul Luchilian a fost spânzurat pe cruce.

Sfânta Paula

Trupurile lor au fost îngropate cu cinste de o fecioară din Nicomidia, pe nume Paula.

Aceasta rămăsese orfană de ambii părinți. Toată averea pe care o moștenise a folosit-o pentru a-i ajuta pe cei întemnițați cu hrană, haine și medicamente.

După îngroparea mucenicilor, Paula s-a întors în Vizantia pentru a propovădui învățătura creștină și pentru a ajuta pe cei nevoiași, însă, fiind prinsă de păgâni și dusă la judecată, a fost chinuită, primind în cele din urmă moarte martirică.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mic dicționar al Postului Sfintei Mării

În Postul Adormirii Maicii Domnului, denumit în popor și „al Sfintei Mării” sau „Sântămăriei”, Biserica utilizează o serie de termeni specifici care de multe ori sunt înțeleși superficial sau deloc. Basilica.ro vă propune o selecție…